Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » În poarta de lumină a codrului

În poarta de lumină a codrului

Submitted by on 25 May 2011articol citit de 2,225 ori | No Comment

Pe sub ramuri de codru, în firul văii şi-n dezmierdarea peisajului verde din Munţii Cernei, apare Cezar, calul alb ce duce în şaua sa pe feciorul acestor locuri de legendă. Pe Vlad, băiatul cel mare al pădurarului Ioniţă,împăratul  ţinuturilor verzi şi sălbatice, cum îl ştie toată lumea. Calul iese în poteca priveliştii înflorate şi urcă înspre curmătura plaiului, unde fiul munţilor îşi dorise să o întâlnească pe Genţiana, iubita inimii sale, cea mai frumoasă dintre fiicele muntenilor din această împărăţie plină de minuni şi legende. Nu, pe cărăruie nu este Iorgovan, voinicul vestit prin înfruntarea lui cu balaurul uriaş ce se înstăpânise peste munţi. Iovan este departe, în templul nevăzut al luminii din suflet de râuri, sau poate este plecat înspre alte coclauri legendare, să zădărnicească răul…

Simfonia naturii rămâne totdeauna o sărbătoare spectaculoasă

Simfonia naturii rămâne totdeauna o sărbătoare spectaculoasă

Dinspre crestele pleşuve încep a se arăta bulgări de nori albi şi negri, dar blânzi. Pe deschiderea văilor,  un vânt călduţ începe să învelească  arborii şi să coboare în repetări de val peste creştetul înalt al florilor din poiene. Fecioara cu părul buclat pe frunte, cu pletele slobozite-n inele de dulce adiere şi aduse apoi în val de şuviţe peste umerii mlădioşi şi tăcuţi, îşi aşteaptă iubitul în poarta de lumină a codrului, sub fluturarea coroanei de arţar solemn şi solitar de pe linia culmii. Rochia-i galbenă, decupată parcă din petalele fragede ale găinuşelor de munte, tremură-n calea vântului, fluturând peste trupul mândru şi încântător al frumoasei Genţiana, peste farmecul ei copleşitor, profilat cu chip superb în perdeaua de lumină zveltă şi transparentă dinspre fereastra munţilor. Silueta ei graţioasă, inconfundabilă, goleşte de frumuseţe plaiul, sorbind toată strălucirea soarelui din poiene. Privirea-i se duce pe vale şi ochii ei strălucesc de fericire. Sunt limpezi şi luminoşi, au luat mult din culoarea verde a codrilor. Deasupra, sprâncenele ei vrăjite doar de dorul mamei şi dăruite de ea cu fir bogat şi natural, sunt făcute să sporească fascinaţia ochilor de zână cu garofiţe roşii de munte în pomeţii obrajilor.

Natură şi dragoste
Aproape, doi mesteceni îşi împletiră ramurile încărcate de vis şi se aplecară în cunună deasupra cărăruşei ce duce spre înaltul pădurii de fag, să mângâie cu foşnetul lor de arbori solitari potecuţa inimilor aprinse de dor. Cezar îşi leagănă căpăstrul peste bujorii din umărul plaiului. Dinspre vârfuri de calcare începură a se cerne picături miraculoase de ploaie. Vlad coborî din şa şi-şi cuprinse în braţele-i ocrotitoare frumoasa viselor lui. Calul se retrase sub poala unui falnic fag şi rămase nemişcat. Cei doi îndrăgostiţi nu-şi desprinseră trupurile din îmbrăţişare până ce ploaia nu începu a-şi întări voia. Îi legase de inimi taina sărutului şi rămaseră clipe în şir acelaşi trup, ca o statuie în nemărginire de peisaj, până ce feciorul îşi luă iubita pe braţe şi se întoarse sub cupola verde a pădurii. Paşii lor rătăciră câteva clipe printre lujerii de lăstari din covorul adânc al codrului şi adăstară lângă tulpina unui paltin rămuros.
Ecouri repetate din simfonia ploii se auzeau peste cupola crângului înalt şi prietenos, iar muzica lor semăna atât de mult cu cântecul Cernei pierdute printre despicări de stâncării şi genuni de piatră sură. Şiroiri de lacrimi din poala norilor se desprindeau peste etaje de frunze verzi şi curate, prelingându-se din frunză-n frunză, pe trunchiuri şi ramuri, pe creştet şi frunte, pe ochi, peste plete şi umeri, pe piept, pe trup, pe buze, pe brâu, până-n frumuseţi de suflet, mângâind şi întreţinând bucuria de a iubi. Ochii Genţianei caută mereu privirea lui Vlad, în care cerul sclipitor al munţilor şi-a lăsat cu generozitate albastrul său de neînlocuit. Braţul încercat şi vânjos al feciorului aduse la piept un înger de fată, cuprinzându-i ocrotitor mijlocul admirabil, strâns de inelul brâului din flori de rouă.

Povestea codrilor este foarte interesantă pentru cei care ştiu să asculte

Povestea codrilor este foarte interesantă pentru cei care ştiu să asculte

…Îmbrăţişări, mângâieri şi săruturi repetate, ca valurile sorbite de vălul izvoarelor prăvălite spre văi. Pe buzele lor aprinse de focul dragostei, înalturile răsfiră lacrimi de ploaie din iubirea cerului pentru pământeni, lacrimi din lacrimile îngerilor pentru frumuseţi de suflet. Din căuşul umed al unui lapiez, Vlad desprinse trei flori de saxifragă roşie şi le înfiripă cu delicateţe în pletele mătăsoase şi udate de ploaie ale fetei, la urechea stângă, cum îi place Genţianei să-şi înfrumuseţeze faţa. O sărută pe frunte, pe ochii-i miraculoşi, pe buzele-i umede şi fierbinţi şi o îmbrăţişă iarăşi, rămânând petrecuţi într-o nescrisă şi inedită poveste de iubire.
Cezar nu se mişcase de sub cupola fagului. Ploaia trecuse la vale. Partituri din muzica ei se mai aud încă, undeva, peste culmile din Obârşia Cloşani. Poienele din plai se umplură iar de lumina clară a lunii mai. Muntele zâmbeşte din nou. Se redeschide concertul gâzelor prin ierburi. Vlad iese din pădure cuprinzând de mijloc pe frumoasa inimii lui. O ridică voiniceşte în şaua calului şi se pierdură în castelul maiestuos al pădurii. Genţiana îşi aduse pe braţ coşul cu flori tămăduitoare. Voinicul munţilor apucă uşor căpăstrul moale şi Cezar urmă cărăruşa de-a curmezişul culmilor, peste izvoare, căutând coborârea spre Ţara Cernei. Intrară împreună pe sub bolţi verzi de brad şi molid, lăsându-se atinşi apoi de aripi plăpânde de larice, frunze de arţar şi paltin, şi se opriră în luminişul din Faţa Sălaşelor.
Aproape că nu se mai văd, atât de cufundaţi sunt acum, în tumultul pajiştii. Soarele-i la chindie şi dogoarea lui e binevoitoare aici, pe pinten de munte. Calul rămase de frasinul rotat de la marginea luminişului. Mireasma de frăsinică şi parfumurile odihnitoare ale plaiului răsfaţă gândul şi respirarea fetei. În coşul tămăduitor se adună alte şi alte mănunchiuri din poiană. Rochia diafană îşi roteşte poalele galbene peste fir de flori. Chipul Genţianei e numai zâmbet. În gropiţele din obraji i se răsfaţă iarăşi luceferi de bucurie. Cu privirea-i galeşă, împodobită de bunătate şi farmec, Genţiana caută drumul spre fericire. Peste bolţi de pădure se-aud paşi mărunţi din lacrimile norilor. Se-aprind în obrăjori frăguţele din poiană şi se dezmiardă firul ierbii-n mângâieri de ploi. Aşa se primeneşte viaţa în raiul munţilor…

Comments are closed.