Alexandru Ioan Cuza şi-a lăsat o amprentă puternică asupra procesului de modernizare al României. Cele mai importante reforme ale sale au schimbat din temelii societatea de până atunci.
Reforma cimitirelor la Târgu-Jiu
În martie 1864 a fost elaborată Legea pentru înmormântări(27 martie 1864). În art.1 se precizează obligaţia fiecărui cult de a-şi realiza cimitire “în depărtare de cel puţin 200 m de la marginea fiecărui oraş şi sat”. După înfiinţarea de cimitire în fiecare aşezare se interzice înmormântarea în biserici.Înfiinţarea cimitirului intra în obligaţia comunei, care avea, totodată, şi obligaţia de a verifica respectarea legii de către preoţi. Lipsa fondurilor necesare şi a terenurilor a făcut ca multe cimitire să fie înfiinţate mult mai târziu, de la intrarea în vigoare a legii.
Astfel la 14 februarie 1870 primarul urbei Târgu-Jiu a trimis o adresă protopopului Ştefan Nicolaescu în care îi cere să-i oblige pe preoţii de la bisericile catedrale Sf.Apostoli şi Sf. Împăraţi Constantin şi Elena să nu mai facă înmormântări la aceste biserici ci numai la biserica Sf.Nicolae ”care este oarecum mai la o parte de oraşu”. Acest de lucru se va face până la realizarea cimitirului în”primăvara curentă”.
Legea pentru înmormântări nu a fost respectată de preoţii, care atunci când era vorba de un om de vază îl înmormânta în biserică, încălcând astfel această lege. Astfel de cazuri au fost numeroase şi în judeţul Gorj. Într-o sesizare făcută în ianuarie 1870 de subprefectul plăşii Gilort către prefectul judeţului se menţionează că preotul din comuna Pegeni, la 17 ianuarie 1870”în urma înfiinţării cimitirului în aceea comună contra regulilor stabilite au înmormântat un băiatu alu Dlui Pleşoianu la biserică,iar nu la cimitir”.Familia Pleşoianu făcea parte din rândul proprietarilor mari ai comunei şi cu toate astea prefectul G.Moangă îi atrage atenţia protopopului să nu mai îngăduie acest lucru, iar legea înmormântărilor “să nu mai fie o literă moartă”. Prefectul judeţului Gorj îşi manifestă de asemenea speranţa că “în câteva zile sperăm a fi înfiinţate în toate comunele cimitire”. Putem trage deci concluzia că nici măcar la 1870 nu se înfiinţaseră cimitire în toate comunele din judeţul Gorj, cauzele fiind aşa cum s-a precizat deja legate în primul rând de dezinteresul unor preoţi şi primari, dar şi de lipsa unor terenuri şi a fondurilor pentru împrejmuirea cimitirelor.
Împroprietărirea cu pământ a gorjenilor
Cu siguranţă, cea mai aşteptată reformă de către marea masă a locuitorilor din Principate a fost reforma agrară ,care a stat la baza loviturii de stat din 2 mai 1864.A.D.Xenopol a arătat că lovitura de stat “a fost determinată în primul loc de respingerea legii rurale de către adunare. Legea rurală fusese cuiul în jurul căruia se învârteşte toată domnia lui Cuza-Vodă,determină şi actul cu cele mai grele urmări ale acestei Domnii”.
Încă din 2 iulie 1864, când a fost emis mesajul domnesc cu nr.756, Al.I Cuza solicita Consiliului de Stat, organism recent constituit, ca să rezolve cât mai repede problema agrară prin elaborarea unui proiect prin care”oborând claca şi respectând stăpânirea clăcaşilor pe locurile ce ei astăzi le posedă, în puterea legilor în fiinţă, să garanteze totodată şi o despăgubire, pe cât de dreaptă şi sigură proprietarilor de moşii,pe atât de îndemânatecă pentru stat şi pentru cultivatorii de pământ”. După câteva zile Consiliul de stat a numit o comisie specială care trebuia să elaboreze un nou proiect de lege. Din această comisie făceau parte:C.Bozianu, Gr.Bengescu şi Al.Creţescu Iniţial comisia a avut ca punct de pornire proiectul lui Kogălniceanu, căruia i-au fost aduse unele modificări. Consiliul de Stat a adus la rândul său unele amendamente. Cert este că Ministrul de Interne a cerut întocmirea unei situaţii din care să rezulte o situaţie mai completă.
Legea lui Gr.Ghica desfiinţase dijma, obligând pe ţăran să lucreze un număr de pogoane şi să presteze felurite munci bine stabilite ca volum în Moldova.În Ţara Românească săteanul presta 24 de zile de boieresc cu nart sub formă de chirie şi dădea şi dijmă .Preţul răscumpărării a ţinut cont şi de situaţia din Moldova ,dar şi de cea din Ţara Românească.
Legea rurală trebuia să intre în vigoare pe 23 aprilie 1865.În perioada ce s-a scurs de la dezbaterea legii şi până la intrarea ei în vigoare, proprietarii de pământ au utilizat diverse mijloace pentru a reduce cât mai mult cu putinţă suprafaţa de teren ce trebuia s-o cedeze. Mulţi ţărani supuşi presiunilor de tot felul au preferat să se strămute,astfel că legea i-a găsit în situaţia de neclăcaşi. Altora li s-au vândut mici bucăţi de pământ devenind astfel ,proprietari,calitate în care nu mai erau împroprietăriţi. O altă practică mult mai răspândită a fost aceea a trecerii ţăranilor la categorii inferioare. Aceştia pierdeau imaşul şi fânaţul pentru animale. Mai exista de asemenea şi posibilitatea ca loturile atribuite ţăranilor să fie neproductive situate pe dealuri,ogaşe,râpe,etc.
Nedreptăţile făcute ţăranilor din judeţul Gorj au fost aceleaşi ca în toată ţara. Ţăranii din comuna Pluşcu Andreeşti, aşezaţi pe moşia lui Ion Neotu au făcut contestaţie la comisia permanentă pentru faptul că la atribuirea loturilor li s-a dat pământ neproductiv, schimbânduli-se vechile loturi. Trimis să rezolve contestaţia superarbitrul Zamfir Părăianu sosit în comună la 1 mai 1865,a decis că pretenţiile locuitorilor sunt cu totul nedrepte,” ei neavând nici un cuvânt a nu se mulţumi de calitatea acestui pământ”. Prefectul judeţului relata că o situaţie identică se petrecuse şi în comuna Musculeşti, pe moşia lui C.Moscu.
În comuna Ohaba din plasa Jiului prefectul şi subprefectul au recurs la jandarmi împotriva ţăranilor care reclamaseră ministrului, la 3 aprilie 1865 că proprietarul voia să le dea un pământ cu dealuri ,ogaşe şi râpe, un pământ necultivabil pe mai multe locuri. Cei 71 de locuitori care semnau plângerea ,arătau că au fost mai întâi închişi în curtea proprietarului şi păziţi de jandarmi,apoi necedând ameninţărilor, o parte dintre ei au fost duşi la prefectură, unde suprefectul s-a năpustit asupra lor cu bastonul. Din suplica ţăranilor rezultă că un consătean dintre cei loviţi “se află sub zacere din acea bătaie”. La Baia de Fier, Polovragi şi Zorleşti s-a folosit de asemenea forţa armată pentru ca ţăranii să accepte delimitările făcute de proprietari şi arendaşi.
A existat in judeţele Gorj şi Mehedinţi o campanie făţişă de împotrivire la aplicarea legii rurale pusă la cale de deputatul conservator Gr.Busuioceanu. Acesta a mers în plasa Motrului de Jos şi i-a instigat pe proprietari să nu-şi aleagă delegate în comisia pentru constatarea clăcaşilor. M.Kogălniceanu fiind înştiinţat a dat ordin să fie arestat Busuioceanu,iar pe primari să-i destituie din funcţiile lor .
La Siliştraru plasa Amaradiei, proprietarul fiind şi preşedinte al Comitetului permanent, a determinat Comisia de plasă să nu treacă “în rolul de împroprietărire un număr de 14 clăcaşi de pe moşia sa”. O situaţie similară s-a petrecut şi la Ciocadia, aceeaşi plasă unde au fost excluşi 70 de clăcaşi.
La Hurezani, moşierul, la aplicarea legii rurale”cu vorbe mieroase” promiţând clăcaşilor că le va da ierbărit şi pământ de hrană fără să le ceară ceva în schimb, i-a determinat să renunţe la delimitarea pogoanelor legiuite. Dar după reformă proprietarul,considerând că are un drept absolut asupra întregii moşii, nu şi-a respectat promisiunea, şi astfel clăcaşii înşelaţi au rămas doar cu locurile de casă şi de grădină.
O altă situaţie frecvent întâlnită a fost determinată de asemenea de proprietarii care prin intimidare au reuşit să-i convingă pe mulţi ţărani să se declare insolvabili încă de la început renunţând la pământul pe care nu puteau să-l răscumpere. Aşa s-a întâmplat cu 48 de ţărani din Călugăreasa care s-au mulţumit cu locul de casă şi de grădină.
Dacă marea proprietate moşierească şi moşiile statului nu a suferit mari modificări, mica proprietate ţărănească trece printr-un permanent proces de amputare. În cele din urmă prin tocmelile agricole ţăranii vor fi nevoiţi să presteze zile de muncă pe proprietatea moşierilor pentru lucruri banale, precum trecerea cu vitele pe drumul moşierului pentru a le adăpa. În anul 1865 s-au făcut puţine semănături datorită operaţiilor de aplicare a legii. Recolta şi aşa slabă a fost distrusă şi de seceta care a bântuit în 1866 astfel că ţăranii vor fi nevoiţi să încheie tocmeli pe o baniţă de porumb.
Deşi nu a satisfăcut pe deplin nevoia de pământ a ţăranilor,iar în cursul aplicării ei s-au făcut numeroase abuzuri, după cum am evidenţiat déjà câteva, reforma agrară a lui Al.I.Cuza a fost prima reformă de acest gen din istoria modernă a României,care a încercat să pună pe baze moderne raporturile dintre proprietari şi ţărani.
Dr. Marcela Mrejeru
