Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Imagini în cuvinte: Septembrie, ca o sărbătoare

Imagini în cuvinte: Septembrie, ca o sărbătoare

Submitted by on 21 September 2011articol citit de 2,916 ori | No Comment

Cărările bătucite pe costişele cornetelor sure se întorc tot spre vatra aşezării de pe malurile râului. Prin legendele lor nescrise, oamenii locului urcă şi coboară spre curăturile şi sălaşurile din platourile munţilor, să-şi aducă acasă rodul muncii dinspre primăvară până acum, în prag de toamnă.

Fiecare anotimp oferă privitorului spectacolul lui deosebit

Fiecare anotimp oferă privitorului spectacolul lui deosebit

În panere şi desagi prinşi în baiere de poverile cailor, fructele gustoase şi aromate vin în răcoarea cămărilor şi beciurilor zidite din lespezi de piatră sau ruperi de stâncă la parterul caselor lipite chiar de trupul muntelui. Sacii de nuci, burduşiţi şi legaţi bine la gură sună în coborâşuri şi poticneli de drum greu. Prin crânguri, peste liniile înalte ale culmilor şi povârnirea versanţilor s-au ivit din umbra timpului culorile toamnei. Şi-au prins mai întâi salbe de aur prin coroane salcâmii, s-au înflăcărat apoi coroanele cireşilor risipiţi spre poalele codrului, mai aproape de livezile şi viile sătenilor, sunt plini acum de galben mestecenii din despicăturile de stâncă ale Pietrei Cloşanilor, au îngălbenit şi teii de pe Valea Calului.
Spectacol de toamnă
Vântul domol suflă cu glas stins şi blând prin deschiderea văii, dezmierdând peisajul şi aducând prin ogaşe şi adâncimi de relief  vălătuci de frunze maronii. Pe poteci găseşti nuci proaspete, udate de lacrimile amare ale învelişului lor plesnit, nuci căzute din cămăşuţele zdrenţuite rămase încă în ramuri să se umezească şi ele de lacrimile ploilor atât de aşteptate de setea adâncă a pământului sau să se usuce şi să cadă în frământarea veştedă a anotimpului. Pădurea este împlinită şi plină de imagini multicolore, unice, încă nu a fost cuprinsă de tristeţea şi singurătatea plumburie a ramurilor părăsite de frunze şi frânte de zănatice dezlănţuiri de vânt şi frig. Suntem acasă şi  ne mângâiem sufletul cu magia şi freamătul frumuseţilor de lângă noi. Rămânem uimiţi de cele ce se întâmplă şi căutăm mereu în taina acestor ţinuturi, să înţelegem câte ceva din farmecul şi ingenuitatea minunăţiilor ce ne încântă ochiul şi faţă de care reacţionăm uneori cu naivitatea unui copil prea curios.
Priveam pe fereastră până mai deunăzi şi-mi odihneam ochii în verdele teafăr al castanilor. Seceta şi căldurile neobişnuite ale locuirii planetei au veştejit în doar câteva zile podoaba acestor arbori şi-au umplut drumul şi  vadul râului cu foşnetul aspru al desfrunzirii. Prin tufărişurile încă împodobite de frunze se mai aud şuierând mierlele. Să fie semnalele premergătoare marii călătorii? Stoluri de grauri neliniştiţi înnegresc cu păsăret vârfurile arborilor înalţi. Mai fac câteo escapadă prin vii, să încerce bobul dulce al strugurilor. Nu-i sperie momâile spânzurate prin araci şi nici toaca din vârf de bulumac.  În curând, pădurea va fi mai tăcută, fără cântecele păsărilor. Vor rămâne aici, ecoul apelor sub bolţi şi cascade, vuietul vântului printre ramuri şi creste dezgolite. E trist şi limpede Motrul! Peste genele muntelui, albastrul cerului pare mai clar ca niciodată! Toamna s-a întors iarăşi în sat!
Potecile şerpuiesc pe pantele abrupte, peste bolovani şi rădăcini mezdrite de copitele vitelor. Nu ştim unde se termină, dar ştim că duc până dincolo de curmătura plaiurilor, spre pajişti şi goluri alpine, ramificându-se în cărărui şi urme spre stâne şi ţarcuri de vară, apoi spre răsfirări de zare, peste feţe de munte şi sub pălării de nori, pe unde gândul omului este în căutare şi împlinire. Se spune că sfârşitul potecii nu a fost găsit nici până acum. S-a găsit însă hotarul dintre codrii seculari unde răsună ceremonios glasul cerbului, în vreme de primejdie sau în ritualul nuntirii de toamnă. Au fost zărite genunile peste care zboară-n toiul verii caprele negre. Nu mai este mult şi ploile vor izbi în rafale subţiri şi tăioase înfăţişarea pădurilor gri, ceaţa deasă va înveli cu perdelele-i de nepătruns tot codrul, iar frunzele vor putrezi rând pe rând sfârşind în pământul mohorât şi rece.

Toamna la Cloşani
Cât de feerică poate fi toamna la Cloşani! În colţul grădinii, rămuros şi încă verde, gutuiul casei îşi lasă cu mândrie peste umerii ulucii coroana împodobită cu fructe aurii şi pufoase, gutui rotunde şi pline de lumină, gata să le pui cu aromă cu tot în fereastra de la drum, să vadă trecătorul cât de harnică este toamna la tine în sat. Cât de mult a lucrat pomul peste vară în laboratoarele lui verzi, discrete, din alchimia ramurilor, cât de prietenos şi grijuliu a fost fermierul cu pomul de lângă pridvorul casei. Mai sunt puţine zile până când gutuile vor ajunge să încarce cu arome şi culoare rafturile gospodăriei ori să fie ofrandă pentru compoturi şi dulceaţă, întâmpinând năvala gustului şi dorinţele copiilor. Şi strugurii aşteaptă în ruginiul viilor, să urce în grinda podului pentru desfătări de gust la iarnă sau să-şi adune aromele în butoaie şi putini din care să curgă mai întâi mustul în ulcele, apoi lacrima lor să se limpezească în povestea nesfârşită a vinului din damigene şi pocaluri. Se schimbă veşmintele-n grădini, peste ape, peste păduri, peste tot. Numai brazii îşi păstrează verdele din vară şi privesc spre laricea din preajmă cum îşi scutură încet-încet podoaba galbenă a coroanei. Şi noi ne schimbăm admirând frumuseţea toamnei, păstrând primăvara-n suflet! Numai în continuă primenire, în frăgezimea dorinţei şi a mugurilor de gând tânăr, vom înţelege, mărinimia toamnei!
Timpul curge spre miez de septembrie, iar în această toamnă şcoala începe altfel. Suntem la zece ani de când războiul nevăzut al terorii a lovit în chipul luminat al lumii, în două superbe sclipiri ale inteligenţei umane. Ochii limpezi ai Irinei au împrumutat strălucirea cerului, fetiţa a aflat din povestirile părinţilor, de la televizor, despre nenorocirile umanităţii. De aceea iubeşte liniştea bucuriilor şi stă departe de primejdii. Îi place să spună că  îşi aniversa până acum ziua de naştere în vacanţă, mai devreme cu o zi de debutul anului şcolar. Din această toamnă, ea va fi şcolăriţă, în clasa întâi, cu colegi mai mici şi mai mari, la şcoala din sat, gătită şi modernizată pentru o altă dimensiune a educaţiei. Vrea să înveţe aici tot ce i-ar fi de folos pentru a pune temelie trainică ştiinţei de carte, să reuşească în viaţă. Are încredere în profesori şi crede că şcoala o face deşteaptă şi puternică. Îşi doreşte să înveţe cât mai repede alfabetul, să citească multe cărţi, să vină toţi copiii la şcoală, să fie împreună la sărbătoarea lecţiilor frumoase şi să înveţe zi de zi, cum îşi aminteşte din spusele unchiului Tudor, învăţătorul mamei, să dăruiască şi mai mult vieţii oamenilor din sat. Pentru că, la Cloşani, în şoapta pădurilor şi-n susur de izvoare cristaline, sătenii ştiu să-şi orânduiască obârşia, vatra strămoşească, întru armonioasă şi împlinită convieţuire.
Prin visele Irinei se măsoară viitorul satului. Pentru că, aici, bogăţia se adună permanent, prin stăruinţă şi învăţătură în şcoală, prin seriozitate, măsură, zidire şi bucurie în viaţa satului!

Comments are closed.