Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Imagini în cuvinte: Sărut mâna, Mamă!

Imagini în cuvinte: Sărut mâna, Mamă!

Submitted by on 10 March 2010articol citit de 2,526 ori | No Comment

Prin zvon de anotimp, răscoliţi de încercări şi amintiri, ne-ntoarcem iar spre răsărit de viaţă. De-acolo, din adâncimi de vreme, printre ferestre de gând, se iveşte mama, aceea pe care o sărbătorim an de an, în prima săptămână după sosirea lui Mărţişor. De ziua ei, alegem să-i dăruim cele mai  scumpe şi limpezi cuvinte, flori din raiul florilor, atâtea şi-atâtea cadouri care să-i vorbească despre nemărginirea sentimentelor ce-i purtăm clipă de clipă în inimi şi-n dorinţe.
Cernem clepsidra şi redescoperim vatra copilăriei când, legănaţi în braţele-i tandre, întrezăream lumina lumii pe care voiam să o-ncercăm, să o cunoaştem. Cu mâna, cu ochiul, cu gândul, cu vorba, cu pasul, cu mintea. Cu binecuvântarea şi sprijinul generos al mamei. Sub oblăduirea ei, am primit botezul vieţii. Ne săruta pe frunte şi uneori ne sufla de deochi, să ne fie liniştit visul, liniştit somnul, somnul dulce al copilăriei. Nu se desprindea de noi, de la mersul copăcel, la zburdălnicia adolescenţei. Cu mama la grădiniţă, cu mama la şcoală, cu mama la baclaureat, să cucerim fiecare treaptă a devenirii noastre. Cu ea, de cele mai multe ori, urcuşul prin viaţă ne-a fost clar, uşor şi sigur.
Ştia să ne ocrotească jocul, jocul sincer şi crud al anilor de început, când înfloream copilăria cu hohote de râs, prin râuri de veselie şi gingaşe îmbrăţişări cu universul sacru al satului. Creşteam în ochii bunicilor şi cocoşam dealurile de-atâta alergătură, chiuiam de bucurie şi ne pierdeam zile întregi pe cărările codrului abia înfrunzit, spre plaiuri udate de soare şi miresme, peste care culorile florilor au ţesut covoare inedite sub trilul divin al păsărilor. Ne întorceam în amurg acasă, cu purpură-n obraji, trăgând după noi drumul de la zeci de kilometri depărtare de casă. Ne-ntreceam cu braţele pline de flori, pentru cel mai frumos buchet şi eram nerăbdători să plantăm în grădini, sub geana ferestrelor, primii bulbi de ghiocei şi viorele, cocoşeii şi brebenii, flori, minunate flori aduse din pădurile îndepărtate ale munţilor cu zăpezi plânse de soare. Alteori nu ne mai vedeam duşi acasă din simfonia crângurilor, unde fugăream mieii, să-i prindem, să le agaţe bunica ciucuraşi roşii în ureche. Tot în miez de codru, pe lujerul firav şi verde al ierbii, căutam gărgăriţa, o lăsam să se aşeze pe deget, îi cântam versurile învăţate la şcoală şi aşteptam să zboare. Şi zbura…
Zbura până azi, pe unde suntem şi ne-amintim de anii dăruiţi de mama, pe care deseori mergem să o revedem. Sfioşi şi ninşi de gânduri o îmbrăţişăm şi-i spunem cu glas plăpând: „Sărut mâna, Mamă!” În ochii ei adânci şi limpezi, înveliţi de cearcăne şi griji, zărim cerul senin al copilăriei, cu toate nestematele ei ascunse în templul timpului. La geana ferestrei, au înflorit ghioceii. Voievodal, vestitorul s-a ridicat prin miez de zăpadă să ne primească acasă după tradiţie. Simţim adierea miresmelor. Nu au înflorit încă viorelele albastre. În curând va cânta cucul şi iar va răsuna dumbrava de glasul lui. Printre vreascurile din grădină a crescut o pădure de ghiocei. Sunt ghioceii noştri aduşi din munte, în primăverile copilăriei. Surâsul adunat din căuşul florilor albe, mângâie cu dor struna sufletului nostru. Amintirile trec spre veşnicie. Sărut mâna, Mamă!

Comments are closed.