Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Imagini în cuvinte: Captivi în jocul existenţial

Imagini în cuvinte: Captivi în jocul existenţial

Submitted by on 26 January 2011articol citit de 41,714 ori | No Comment

Cuvintele care urmează vorbesc despre trăirile a doi tineri, ale analistului Pădureanu şi ale poetului Brădişor, rătăciţi vremelnic într-un mediu existenţial captiv, prefigurat  de frământările eului pentru păstrarea identităţii cât şi de zbaterile acestuia pentru ieşirea din schemele perfide ale unei realităţi bântuite de formule predestinate, care închid orice portiţă spre manifestarea fiinţei în lumea naturaleţei umane, a firescului existenţial.
Acaparat de jocurile pe computer, omul devine involuntar prizonier al propriei inteligenţe, lupta cu sinele se accentuează în timp, apare desprinderea de tot ce este normal şi strălucitor în lumea obişnuită şi pierderea în nedefinitele coordonate ale virtualităţii. Unde, orice opţiune trebuie să intre pe canalele stabilite de altcineva, fără a lua în seamă întâmplări percepute şi înţelese, dorinţe şi idealuri, alte împliniri din viaţa reală. Dependenţa de universul virtual, dacă se poate spune aşa,  robotizează comportamentul uman, reacţiile la lumină şi întâmplare nu mai sunt fireşti, acestea anihilând chiar şi percepţia despre sine. Omul nu mai poate vorbi cu el însuşi,  ajunge să nu-şi mai asculte nici trupul, să nu se mai recunoască, el se pierde într-un fel de nonexistenţă, unde altcineva îi dictează ce să facă, o altă lume în care spiritul şi creativitatea nu mai sunt libere, ele sunt limitate şi conduc spre aplatizarea fiinţei umane şi pierderea totală de către aceasta a rezonanţei cu exteriorul.  Gândirea lui este înlocuită de gândul computerului, personajele lumii virtuale sunt diferite de cele vii, de farmecul acestora, sunt reci şi insensibile, lipsite de vibraţii spirituale.
Răvăşit şi însingurat de rapacitatea lumii virtuale, în care şi cuvintele se stâlcesc, limbajul se răscoleşte şi el şi devine impersonal, Pădureanu încercă reîntoarcerea în lumea obişnuită. Disperarea apare aici ca un strigăt în pustiu. Analistul refuză cu obstinaţie să mai hoinărească într-un spaţiu fără prietenie, fără iubire şi fără dragoste, ar da orice să recapete îmbrăţişarea şi gingăşia jocului real, într-o viaţă dimensionată normal de frumuseţea libertăţii de a exista, fără remuşcări, fără suferinţe şi fără răul provocat altora. Ar vrea să apese măcar o singură dată în fereastra ”save” din computer, pentru a repara iremediabilul, dar îşi dă seama că este aproape imposibil. Omul nu uită că i-a mai rămas totuşi speranţa. Şi se foloseşte de ea cu foarte mult dor, puţinul dor care îl recuperase din lumea virtuală.
În jocul lui de şah, poetul înţelept Brădişor, neizbutind să-şi lumineze copilăria cu fericiri pe bicicletă şi alte pasiuni de zburdat în libertate şi inocenţă, devine captiv al tablei  cu  pătrăţele. Spre deosebire de viclenia computerului, care nu te lăsa să ieşi de pe tablă, şahul este un joc care îţi oferă posibilitatea de a imagina dincolo de suprafaţa cu cai, pioni şi alţi oşteni de luptă. La un moment dat, pasiunea pentru acest joc îl face captiv pe om, subiectul rămânând supus regulilor şi insensibil la tot ce se întâmplă în jur. În acest fel se produce desprinderea de viaţa reală şi apare cantonarea în acest spaţiu plin de mistere şi privaţiuni, în care celelalte pasiuni şi frumuseţi ale vieţii nu-şi mai află locul. Cu deosebire, faţă de computer, gândul se poate mişca liber pe tabla de şah, poate imagina combinaţii pentru victorie sau înfrângere, dar anihilează cu subtilitate alte pasiuni, alte trăiri şi trebuinţe fireşti precum somnul, bucuria de a zâmbi, bucuria de intra mereu în farmecul zilei, de a percepe viaţa aşa cum este ea.
Memoria jocului a înlocuit memoria omului, acesta nu-şi dă seama că se află la un moment dat călător în autobuz sau pelerin pe aleile înverzite ale parcului. Simte cum îşi pierde identitatea, că ajunge să se lupte cu unicitatea fiinţei sale, că se luptă corp la corp cu propria persoană, înjumătăţindu-şi fiinţa şi pierzându-şi treptat vocaţia de a-şi asculta şi împlini pofta de viaţă.  Răpit de ascunzătorile tăcute şi înşelătoare ale jocului, poetul încearcă să iese din acest cleştar care i-a înceţoşat identitatea şi vrea să se regăsească pe sine. Îşi dă seama că orice luptă pe acest front este o partidă fără câştig. Încercările se repetă. Şi înfrângerile se  repetă! Brădişor nu se opreşte din ofensiva de a-şi redobândi unicitatea persoanei, a fiinţei care i-a înnobilat existenţa cu farmecul şi candoarea fericirii umane.

Comments are closed.