Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Imagini în cuvinte: Băile Herculane, mit şi realitate

Imagini în cuvinte: Băile Herculane, mit şi realitate

Submitted by on 2 September 2011articol citit de 1,974 ori | No Comment

Cerna este suspect de tăcută şi lenevoasă în treacătul ei spre marele fluviu. Va uda cu trup de val rocile siluriene din culoarul depresionar Topleţ, îşi va linişti unda în vadul larg deschis între gleznele colinelor scrijelite de şuierul vânturilor şi va trece apoi spre lumea cerurilor cu nori prin îngemănare cu uriaşa revărsare de ape a Dunării.

La Herculane se îmbină armonios clădirile moderne cu splendorile naturale

La Herculane se îmbină armonios clădirile moderne cu splendorile naturale

Nimic nu ne aminteşte însă de vuietul râului gălăgios de altădată. Zilele de secetă ale verii şi barajele din amonte i-au potolit glasul şi i-au subţiat unda. Adie totuşi vântul şi e încă răcoare aici, la Băile Herculane. Suntem la doar 168 de metri deasupra nivelului mării şi respirăm un aer curat ca la două mii de metri altitudine, comparabil cu cel existent în alpii elveţieni.

Drumeţ în cetate
Străbatem cărăruile înlocuite cu balustrade şi trotuare de beton, printre trecători trişti şi veseli, îngânduraţi şi dezinvolţi, surprinşi uneori de peisaj şi dezolare. Trecem pe sub umbre şi cupole de clădiri seculare,  ruinate de  nepăsare şi sărăcie, cu încercări timide de restaurare, admirăm termele romane imperiale şi trăim neliniştea confruntărilor dintre epoci în redescoperirea şi păstrarea comorilor de frumuseţe şi tămăduire dăruite de zei acestui rar colţ de rai. Poposim lângă statuia de bronz şi povestim despre mitul legendarului Hercules. Ajungem iarăşi în vecinătatea Hotelului “Roman”, sub tavernele cu aburi şi zidurile crenelate ale munţilor atinşi doar de vulturi şi alpinişti. Intrăm desculţi să ne răcorim în străluciri de valuri răzleţe şi înspumate din albia sălbatică a Cernei, perindându-ne din când în când picioarele prin vălul izvorului cald, scăpat de sub vatră de stâncă, şi simţim pe propria piele furnicări din efectul apelor termale de aici.
Înţelegem cât potenţial de sănătate zace sub scutul de piatră al locurilor, în miracolul izvoarelor ascunse prin venele subterane ale munţilor. Realizăm câtă bogăţie zace aici. “Ad aquas Herculi sacras” stă scris pe unul din zidurile vechi ale staţiunii, prin care au trecut să-şi găsească leac întru însănătoşire personalităţi celebre ale istoriei umanităţii, consfinţind cât de străvechi este acest loc sacru şi cât de renumite sunt aceste comori ce izvorăsc din adâncimi telurice, pentru a dărui atât de mult bine omului aflat la suferinţă.
Ne plimbăm pe aleile umbrite de arbori de tei, frasin, paltin, platan, arţar şi mult fag. Ne limpezim privirea obosită în şuvoiul călduţ al izvorului de ochi de sub geană de cremene granitică şi simţim din nou puterea curativă a apei. Trecem pe unul din podurile pietonale arcuite peste râul zglobiu. Privim în adâncimi de albie translucidă, prin repeziş de valuri limpezi, cristaline, şi redescoperim cleanul hoinar înotând în bancuri tihnite, săgetări neaşteptate de păstrăv şi alte specii de peşti neînvinşi încă de braconaj şi poluare.

baile herculane

Trecut şi prezent turistic
Revenim în parcul cu foişor în care la sărbătorile mari ale anului mai cântă fanfara armatei şi se organizează festivalul ţuicii de Banat. Mângâiem pe creştet frunza arborilor de tisă, urcăm privirile pe trunchiul brazilor seculari şi ne fotografiem lângă tulpina arborelui “Sequoia Gigantea”, uriaşul pădurilor lumii aclimatizat aici, la Băile Herculane. Ne potolim setea la izvorul cu apă plată “Domogled” din prispa de stâncă a munţilor, admirăm aranjamentele florale din preajmă, ne bucurăm de şuşotul artezienelor, de liniştea şi curăţenia din peisaj. Revenim apoi la capătul văii. Rătăcim cu ochii şi gândul peste arhitectura hotelurilor cu nume de zeiţe – Diana, Afrodita, Minerva – şi ne întristăm la contactul cu înfăţişarea deprimantă a vechilor şi vestitelor stabilimente balneare, aflate acum în uitare şi paragină. Ne ducem cu privirea până departe, departe, tot mai sus, până în zvelteţea şi sălbăticia pereţilor prăpăstioşi ai munţilor înzidiţi spre răsărit. Alegem de aici unicitatea şi faima Muntelui Monument al Naturii – Domogled – să scoborâm apoi în doruri şi amintiri de neuitat.
După câteva ore de plimbare într-un spaţiu pitoresc, inegalabil prin farmec şi mister, prin istorie şi zestre ca dar de viitor, ne luăm drumul la deal, trecând pe lângă vestitele “Şapte Izvoare”. Apoi, pe firul singurului microcanion românesc, pe lângă cerul coborât în lacul de acumulare de la “Km 5”, cum este cunoscut în limbajul localnicilor acest perimetru de ape, când plin de albastrul cerului, când umplut cu smaraldul pădurilor agăţate de versanţi şi siluete de stânci, ne pierdem cu ochii până spre vârfuri zănatice de munţi unde numai luna şi stelele mai adorm câteodată.

Înapoi, peste munţi
Trecem iarăşi munţii spre Baia-de-Aramă. Salutăm Tismana la lumina nopţii şi ajungem acasă, la Tg.-Jiu, fără să uităm de zbenghiul şi jocurile petrecute în amurgul zilei de august, pe curmătura culmilor liniştite dinspre Piatra lui Stan. Acolo, în miezul aerului răcoros şi pătrunzător, la opt sute de metri altitudine, lângă tâmpla sură a Munţilor Mehedinţi, cu mugur de brad la ureche. Cu parfum de ierburi înalte şi înmiresmate prin poiene, cu balsam de cimbrişor şi alte flori de plai, cu foşnet de ramuri şi freamăt de codru adânc şi înalt. Sus, pe culmea munţilor, când noaptea aştepta gata-gata să vină la noi din cer. După o zi prielnică şi binefăcătoare, care avea să ne primenească traiul şi să ne mângâie sufletele cu multe rarităţi ale existenţei şi nemaiîntâlnite frumuseţi de viaţă. După o zi inedită, petrecută în Ţara lui Hercule, printre mituri, legende, dezmierdări şi dezamăgiri cotidiene.

Comments are closed.