Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Gorjul » IMAGINI ÎN CUVINTE Tismana, în rânduiala primăverii!

IMAGINI ÎN CUVINTE Tismana, în rânduiala primăverii!

Submitted by on 30 May 2018articol citit de 589 ori | No Comment

 

S-a împlinit bine dumbrava, lăstari şi braţe de ramuri lungi şi verzi întregesc cupola pădurii, adâncind tot mai mult ecoul glasurilor primăverii în necuprinsul culorii mângâietoare de viaţă şi dor de visare. Ploile din zilele lunii mai au înzdrăvenit izvoarele, au îndesit smirdarul şi-au înălţat firul de iarbă. La margini de codru, surâsul verde al imaşului este încununat de horirea florilor multicolore, care sporesc farmecul colinelor şi înmiresmează ferestrele naturii cu frumuseţi fără seamăn. În umbrele fâneţelor gâzele îşi pregătesc concertele, albinele zumzăie după polen prin raiuri de flori, veveriţele zburdă într-un joc aparte din copac în copac, câţiva iepuri sar prin ierburi fără să le pese de cineva, pentru a da de înţeles că în lumea lor, a necuvântătoarelor, tresaltă bucuria de a trăi.
Din vârful Cioclovina, făptura albă a schitului scrutează depărtările. Revigorate, pădurile coboară în nuanţe de verde tumultuos spre vadurile cu ape repezi şi limpezi. Drumul cel mare al ţinutului şerpuieşte printre pâlcuri de salcâmi trecuţi de floare. Acolo, în liziera din Vânăta, stupinele lucrează cu toate urdinişurile. S-au umplut de parfum păducelul şi măceşul. Prin boarea lor şi-n oceanul de arome al fâneţelor înmiresmate se pierde acum zborul hărnicuţelor albine şi al celorlalte insecte atrase de farmecul florilor.
Ciopoare de oi în statornice rosturi păşunează în iarba grasă de pe umeri timizi de imaşuri, fulguind fabulos în jocuri de miei prin verdele îmbietor al păşunilor. Regăsim albia râului, undeva, înspre poarta munţilor, mult mai aprigă şi zâmbitoare. Sclipiri argintii de soare sănătos strălucesc necontenit, iradiind spre noi din valul sprinten şi gros al văii. Înaintăm pe şoseaua umbroasă, pe sub arcada brazilor seculari ce însoţesc intrarea în templul verde al Tismanei, prin respirarea răcoroasă şi densă a văii, prin tihna şi tăria vetrei subcarpatice, tot mai departe de zgomotul nefast al lumii postmoderne.
Pătrundem cu mare grijă în farmecul peisajului şi admirăm frumuseţile perene ale muntelui. Râul curge năvalnic şi vuieşte uimitor de firesc, lovindu-se de rădăcini şi maluri cu valuri de ploi în tălpi. Păduricea de arini din zăvoi mai are puţin timp şi îşi va înveli toate trunchiurile în trufia şi taina iederei agăţătoare. Valuri invizibile de aer crud coboară dinspre plaiuri, trezindu-ne şi înviorându-ne ca pe nişte copii obosiţi de somnul electronic. Tril de păsări ne alintă dinspre desişuri. Un şarpe hoinar traversează alene drumul de beton şi caută să scape spre limpezimi de val. Pe aproape, o privighetoare nu mai tace din cântec. Au ieşit şi melcii din umezeala captalanilor de apă. Ne dau de bănuit, sigur va mai ploua câteva zile la Tismana!
Urcăm spre mănăstire. Se-aude alai de nuntă pe vale. E zi de pelerinaj la ctitoria Sfântului Nicodim. Sunt atâţia paşi care urcă şi coboară pe sub arcadele pădurii de fag aplecate peste drum. Mirele şi mireasa au primit binecuvântarea feţelor bisericeşti. Tismana s-a îmbogăţit cu o altă familie tânără. Turnurile zvelte sălăşluiesc în imensitatea verde a pădurilor. Poarta credinţei este deschisă. În jur, există o rânduială bine gândită a tuturor minunăţiilor. Sub aripi de arţar şi brad, chioşcul de popas şi meditaţie îşi păstrează amintirile.
Printre boboci de trandafir, hortensiile aşteaptă să înflorească. Gânduri de bănuţi albi stau risipite prin covorul genuin al ierbii. Un puiuţ de tei agăţat de pereţii suri ai stâncăriei se lasă mângâiat de vântul slobozit din clocot de munţi. La fântâna din poarta mănăstirii, izvorul Gurniei este la fel de răcoros şi cristalin. Râde sub pereţii albi tăpşanul ţesut cu iarbă verde şi crudă. Zâmbesc în buchete de flori muşcatele vesele din balconul de poveste al mănăstirii. Încercăm să înţelegem câte ceva din eleganţa cactuşilor orânduiţi în calea soarelui, în vecinătatea altarului.
Căutăm calea spre cerdacul poetului. Pe faţa grunjoasă a pietrei din ziduri, guşterii încearcă puterea soarelui. La temelia muntelui se-aude cântecul râului, apele-şi lasă libere strunele, să susure unda, să răsune codrul! Pe povârnişul înzestrat cu pământ, o călugăriţă leagă lăstarii de roşii. Prin ferestre de fagi, soarele-i mângâie chipul. Cineva ar trebui să înveţe din truda acesteia. Pentru că ea face stânca să rodească!
Ne întoarcem spre freamătul văii. Albastrul cerului se încarcă spre frunţi de Carpaţi cu nelinişti de nori negri. Tunete îndepărtate trezesc liniştea cosmică. Printre arini bătrâni, Tismana alunecă vijelioasă la vale. Ziduri înalte se ridică în lung de maluri. Trunchiuri încolăcite de plante căţărătoare însoţesc murmurul albiei, printre aglomerări de piatră şi cioturi pierdute.
Sub lumina zilei, cascada Stârmina îşi zbuciumă şuvoiul de apă peste praguri de stâncă şi costişa de iarbă. Iluminări străvezii şi fulgerări argintii întregesc tabloul spectacolului prin care firul de apă al Gurniei, după ce trece prin curtea mănăstirii, se prăvăleşte peste genunea de sub turnurile solitare ale mănăstirii. După ce scaldă stânca adormită-n piept de munte, beteala de şuviţe a cascadei se prelinge spre sufletul râului, printre moviliţe învelite în muşchi verde şi pălării fragede de captalan.
Din pridvorul cu flori, portalul pădurii pare magnific, este ca o tainică deschidere spre încântarea muntelui. Tunete iscoditoare şi fulgere ciudate se răsfrâng peste împrejurimi. Sunt semne de furtună. Duduie asurzitor codrul şi cerul şi vijelia şuieră prin arbori. Perdele de stropi grei unduiesc prin aer şi se izbesc de zidul pădurii. Curg sufocate de apă streşinile şi e gălăgie mare pe acoperiş. Se sparg picăturile în vatră de beton. Vântul vântură faţa noastră cu ploaie măruntă, benefică, răpită din iureşul potopului.
Trece furia norilor şi valea se linişteşte iarăşi. Iarba s-a încărcat de bobiţe de apă. Râul s-a tulburat şi este mai agitat. Perdelele serii se lasă dinspre înălţimi de cer. Valea se înveleşte în tăcerea sălbatică a nopţii. Se răcoreşte, aerul este mult mai respirabil şi foarte curat, puternic şi tămăduitor. Dinspre desişurile verzi se aude lăuta unui greieraş timid. În această noapte, nu vom admira răsăritul lunii la Tismana! De această bucurie a avut parte Grigore Alexandrescu când a scris aici versuri memorabile.
Dimineţile la Tismana sunt limpezi şi pline de lumină. Ne-am convins ieşindu-le în întâmpinare. Să le prindem în braţe şi în suflet bunătatea, să ne primenim gândul cu înrourarea lor. Să admirăm râul, după trecerea furtunii, să privim din nou în oglinda vie a valului ager şi clar. Să ascultăm în rămuriş de zăvoi cântec voievodal de privighetoare. Să culegem în inimi tresăriri de codru înalt cu largi ecouri din cântec mândru de cuc şi să-l păstrăm în scumpătatea amintirilor noastre până la primăvara viitoare. Spre neuitarea dimineţilor cu mângâieri de aer pătrunzător şi mlădieri de cântec rar din binecuvântarea raiului de la Tismana.

Comments are closed.