Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » IMAGINI ÎN CUVINTE Un cireș pentru bucuria copiilor

IMAGINI ÎN CUVINTE Un cireș pentru bucuria copiilor

Submitted by on 1 April 2018articol citit de 493 ori | No Comment

 

Peste depărtări primăvăratice, orizontul înalţă din linia colinelor valuri de nori albi ce călătoresc în boarea vântului suav sub cerul albastru şi clar al ţinutului. Utimele poveri ale iernii, adunate-n nămeţii uitaţi pe văioage şi dosuri de păduri, plâng pe sub gene şi curg în şiroiri umflând ogaşele şi băltind peste ţarină îmbibată în mustul zăpezii. Lacrimile înmiite ale iernii se pierd spre miezul pământului primenind forţele miraculoase şi susţinătoare ale mirajului germinării. Este vremea mângâierii ogoarelor, a întineririi şi întăririi livezilor, a oblojirii prin plantări de puiet întemeietor a pădurilor rănite de furia minţilor şterse de orice gând bun, protector, de hrăpăreţul spirit al înavuţirii peste noapte, de porniri umane atavice, părăsite de înţelepciune şi respect pentru natura-mamă.

În aceste vremuri în care, de stau mai mult cu ochii pe blânda şi nevinovata noastră natură, îmi dau seama că este momentul să fac ceva, puţin, foarte puţin, pentru un univers aşa de necuprins, să-i ajut cu ceva, veşnicirea, veşnicirea întru armonie cu omul, cu viaţa, cu tot ce are pâlpâire de inimă şi suflet, de trăire şi simţire omenească, de vieţuire tihnită şi protectoare în spaţiul imens al existenţei.

M-am gândit mereu la generozitatea  imperiului verde al lumii de lângă noi şi am înţelesc cât de datori suntem noi, gânditorii trăitori din zi în zi, acestei minuni fără glas ce înveseleşte cu viaţă planeta Terra. Nu am stat prea mult la sfat cu sinele conştiinţei mele şi am trecut cum este firesc la acţiune. Am apăsat hotărât pe grumazul cazmalei şi am făcut loc de împământenire puiului de pom. Am ales mai mulţi cireşi, de data aceasta, gândindu-mă la copii, la nepoţi, la farmecul şi gustul fructelor, la însuşi rostul vieţii pe pământ. Şi am repetat această acţiune ori de câte ori calendarul evoluţiei plantelor şi arborilor a fost favorabil întineririi zestrei biologice a mediului. Au apărut apoi în preajmă, prin livadă, prin grădină, şi vişini, şi caişi, şi piersici, şi meri, şi peri, şi pruni, zeci, sute, spre întemeierea belşugului de fructe şi primenirea dealului de lângă casă cu tovărăşia pomilor roditori.

Şi mi-am făcut apoi vorbire despre darul acestui pământ românesc care ar fi în stare să încarce cu mult rod ales toate coşurile de fructe ale europenilor, amintindu-le de raiul nevisat vreodată al ofrandei din livezile subcarpatine şi dunărene.

Am sprijinit de îndată trunchiul firav de trupul viguros al aracului, cu grijă şi dor pentru verticalitatea arborelui de mâine. După aceea, încerc să-mi alint imaginaţia şi mă întâlnesc cu o tainică revărsare de flori prin grădină. Ştiu să visez şi vreau să ascult cum din mustul gliei urcă spre muguri sevele ce pregătesc miracolul înfrunzirii, al înfloririi, al înmiresmării, al încoronării peste dealuri şi văi, şi lunci, şi prundişuri, şi margini de drum, al rodirii şi mulţumirii alaiului culegătorilor cu miezul, cu dulceaţa, cu sucul şi trebuinţa fructelor. Mai ales, spre bucuria copiilor şi a bătrânilor!

Parcă aud şi acum mierlele-n ram, animând concertele primăverii, tresar impresionat de zumzetul albinelor care zoresc întruna umplându-şi sacii cu nectar, după multe şi multe zboruri de observare şi colectare a polenului aflat în raiul florilor de tot felul. Mă gândesc la rotul lor, magic şi cuminte în fenomenul polenizării, pentru ca noi, culegătorii, să ne bucurăm de farmecul şi mireasma fructelor din coşurile pline ale verii şi ale toamnei. Văd teama şi tremurul frunzelor în pletele nevăzute ale vântului din zori de furtună, tot păsăretul chitit printre ramuri, mă închin în faţa focului aprins în obrajii fructelor de soarele verii, de vraja toamnei, admir fotogenia dealurilor colorate multicolor de penelul lui octombrie, înainte de venirea  zăpezilor, să înflorească din nou ramurile cu albul tainic de nea.

Cel mai mult mă bucur că am dăruit naturii sprijin şi viaţă. Că am înrădăcinat un pom, mai mulţi pomi apoi, spre zâmbet de copil şi susur de rodire, spre cântec şi aer pur, spre umbră şi rază de soare tămăduitor, spre lumină şi dulce gust de fruct copt şi frumos. Pentru toate acestea sunt mulţumit de ceea ce întreprind cu mult respect şi iubire pentru sănătatea şi frumuseţea mediului de lângă mine. Şi voi repeta fapta mea ori de câte ori natura îmi desprimăvărează pornirea spre întemeierea unui nou rost al vieţii.

Să admir înălţarea trunchiului de pom fructifer spre arcada cerului albastru. Să văd cum se cuprind de căldura soarelui mugurii. Să înţeleg deschiderea frunzelor verzi şi pure. Să ascult rezonanţa culegătoarelor de miere. Să mângâi cu privirea frumuseţea florilor. Să mă las fermecat de melosul păsărilor, risipit prin împărăţia uimitoare a copacilor verzi. Să-mi uit paşii tăcuţi pe covorul reavăn al livezii, ţesut cu muguri de rouă. Să calc uşor  vara pe firul de iarbă învigorat sub umbra deasă a pomilor încărcaţi de rod şi corole verzi de ramuri.

Să adun în această pagină imagini în cuvinte despre simplul gest al unui oma ca mine de a planta un pom pentru liniştea şi farmecul zâmbetului de copil, pentru sănătatea şi înzestrarea naturii, pentru armonie cu planeta şi fecunditatea zilei de mâine, într-un spaţiu sigur şi prietenos, mereu prietenos. Un spaţiu pentru surâsul curat şi strălucitor al sufletului de copil, un spaţiu, pentru viaţă şi fericire.

                                                                                                         

Comments are closed.