Ninsese tăcut, cu mult fast. Zborul fulgilor zdrenţăroşi se lăsa peste sat în jocul fără noimă al vârtejurilor şfichiuitoare. Motrul, râul tot mai uitat de oameni, amorţise în chingile gerului. În Pleşa, dealul pârtiilor noastre de schi, abia se zăreau ostaşii pădurii de mesteacăn. Într-o linişte celestă, dealurile domoale îşi potriveau încet pe sub bărbie broboada albă a iernii. Jos, spre deschiderea văilor, tainică şi eternă, nimbată de miturile istoriei, Câmpia Padeşului purta cu sine însemne ale venerabilei memorii a Domnului Tudor, vrednic luptător pentru drepturile şi libertăţile românilor.
Văluresc şi azi urmele meterezelor în câmpul dintre munţi. Satele se orânduiesc în tihnă, urmând brâul deluros şi orânduindu-şi casele în rosturi hărăzite de însăşi străvechea iubire pentru obiceiurile fireşti ale vieţii şi demnităţii străbunilor. Iarna intrase ca o lumină discretă în sufletele oamenilor. Uşor de văzut, în privirile lor horea bucuria de a trăi. Fost-au alungate invidia şi ura, crisparea şi neîncrederea iar pe feţele înroşite de fiorul aerului rece domnesc acum dorinţa de bine, libertatea de a gândi, de a vorbi şi a lucra după voia lor, pentru un alt destin al satelor de pe Valea Motrului. Sentimentele acestor oameni de la munte sunt curate precum miezul fulgilor prinşi în hora anotimpului puritificator.
Ninsese îndelung peste hotarele trecutului. S-au primenit în alb uliţele podidite de troiene. Ferestrele şi-au pus flori de gheaţă printre care răsar tresăriri din zâmbetele copiilor. Afară ningea frumos şi trainic, ca-n iernile de-altădată. Sânziana-şi lipise obrazul cald de ochiul ferestrei, topind cu văpaia sufletului pojghiţa de gheaţă. Voia să admire săniile prietenilor mai mari, copiii zburdalnici risipiţi pe pârtiile priporului de la Cârjan. Bunica a scos din sobă dovleacul copt pe vatra încinsă cu jar de fag. Ne-ndemna să desfacem cu grijă cocoloşul de miez auriu şi dulce, să nu rupem coaja din care va face o cotovaică în care, la vară, la vremea vânturatului, urma să adunăm fasolea sărită de pe leasă.
Îşi scosese şi de lucru Mama Călina. Pieptăna caiere moi, torcea, răşchia şi împletea ciorapi groşi din lână ţigaie nepoţeilor, să le ţină de cald în şoşonii largi şi să-i rupă la sanie ori în pârtiile de schi. Deseori îşi încărca timpul răşchiind şi răsturnându-şi motchele după culori. Într-o iarnă a ţesut în război două scoarţe de toată frumuseţea pentru camera cea bună a Ilincăi, nepoata cea mare, măritată în casă nouă.
Ceilalţi, ai casei, se pierdeau cu treaba prin gospodărie, croind pârtie spre adăpostul animalelor, igienizând podelele şi încărcând cu nutreţ ieslele din grajduri, înnoind aşternuturile cu paie şi frunze veştede. Numai Tudorica tot zorea cu grijă pe lângă Joiana, juninca ce-aştepta să sporească gospodăria cu primul viţeluş căruia cei de la primărie n-or mai veni să-i scrie certificat de naştere, lăsându-l în proprietatea stăpânilor săi. Puseseră fân şi la oi, tot în ocolul din adâncul grădinii. Voiau să-şi înmulţească turma, mai ales că schimbarea diriguitorilor ţării le aprinsese speranţa de a-şi redobândi moştenirile de la strămoşi. Nu avea cine să le mai dijmuiască lâna, brânza şi mieii.
Se amurgise afară. Bunica alinta pe Sânziana cu poveşti din anii copilăriei noastre. Pe lângă casă trecea cea mai gălăgioasă pârtie de săniuş a satului. Era locul amintirilor noastre. Acolo, printre prunii aplecaţi de abundenţa iernii, făceam oameni de zăpadă uriaşi, de ne urcam cu scara să le punem tăciuni în loc de ochi. Spre seară le aprindeam lumânări în mâini. Cât era pârtia de lungă, înfigeam pe margini, din loc în loc, lumânări şi iar lumânări, de intram în poveşti cu alaiul nost aţâţat de zborul săniuţelor cu care câştigau numai cei care ajungeau la vale cu lumânările aprinse. Ce frumuseţi şi ce veselie ne-nsoţeau! Ce sărbătoare a copilăriei noastre!
Ningea ca-n basme peste plaiuri, ninsese parcă de dragul copiilor. Ogaşul Mic era bobotit ca la gerul Bobotezei. Copiii nu se mai auzeau în pripor, la săniuş. Se-auzeau însă hohotele lor de bucurie pe Valea Ţiganilor, spre Dealul lui Cornea. Ogaşul era-ngheţat tuci. Făcuseră trenul săniilor şi-alunecau în lanţ pe luciul gheţii. Caravana fericirii lor înfrumuseţa anotimpul.
Afară ningea liniştit şi tainic, ca-n iernile de-altădat’.
