În această primăvară cireşii au înflorit cu o lună de zile mai devreme. Plaiurile şi poienile, mărginimile codrilor împliniţi în verdele regal al pădurilor s-au pudrat ici-colo cu corolele albe ale acestor arbori maiestuoşi. Prezenţa lor în peisajul inedit al drumurilor ce ocolesc alene colinele spre mirifica vale a Tismanei îţi trezeşte în suflet sentimentul rar al primenirii prin curăţia şi frumuseţea naturii.
Dimineţile lui april dezmiardă zi de zi valea râului învăluit de legede. De pe tăpşanul mănăstirii, răsăritul se vede peste coline, tot limpede, tot curat, tot plin de lumină şi scăldat de roua cristalină, născută din misterul nopţilor tăcute, celeste.. Dinspre vârfuri de brazi, năframa lor mătăsoasă, translucidă, aşterne peste împrejurimi ofranda soarelui clar şi prietenos. Jos, la pintenul muntelui, se zăresc fulgerări din valurile răzleţite ale Tismanei, zburdalnică şi fantomatică în această primăvară împovărată de ploi şi răspândiri de rod.
În templul credinţei, sub tăcerea zidurilor albe şi a turlelor semeţe, raiul lalelelor înflorite dăruieşte ochilor imagini încântătoare, care coboară în neuitare şi în nepătrunse adâncimi de suflet. Fâşii multicolore înnobilează vatra seculară a mănăstirii. Te opreşti şi admiri în taină lalele albe, lalele roşii, lalele galbene, lalele negre, lalele inimaginabil de frumoase, lângă inedita colecţie de cactuşi, într-o fericită simbioză a facerii de bine, într-un univers al liniştii şi rugăciunii.
Păşim tăcuţi prin tihna acestor locuri, cu grijă să nu răscolim istoria. Lumina din candelă şi farmecul florilor veghează mormântul călugărului şi ctitorului Nicodim. Sus, în cremenea muntelui, se mai găsesc frânturi din povestea descinderii monahului prin acest ţinut. Nu ştim însă, dacă prin gingăşia lor, florile de liliac agăţat de stânci pot vorbi despre acele vremuri.
Ascultăm iarăşi şipotul de izvor al Gurniei, firişorul de apă ivit de sub talpa peşterii legendare. Admirăm ferestrele şi pridvoarele încărcate de flori şi culori, într-o inedită armonie a bunului simţ şi a iubirii de frumos. Coborâm apoi pe sub ramuri de fag şi arţar, pe sub cupola pădurii aflate într-o fericită şi crudă expansiune a verdelui primăvăratic. Adăstăm pe vale, dincoace de apa Tismanei, viforoasă şi zvârlită în bulboane cărunte, respirăm aerul răcoros al văii şi, printre coloane de brazi, zărim Cascada Stârmina – pragul stâncos peste care se prăvăleşte în mii de sclipiri apa Gurniei. Undeva, la margine de drum, sub streaşina pădurii, regăsim Chioşcul lui Coşbuc. Nu se aude deloc foşnetul peniţei pe faţa hârtiei. Poetul este plecat undeva prin ceruri sau prin bibliotecile lumii, dar poezia a rămas aici. O regăsim şi o recitim!
Cu câţiva ani în urmă, cred că prin 2010, la doi paşi de lăcaşul sfânt, în tabăra Gura Plaiului, ne-am întâlnit cu vocile tinere ale elevilor creatori de literatură din şcoala gorjeană, copii talentaţi care, prin scrierile lor, înzestrează spiritul, dau culoare şi freamăt vieţii, devin ei înşişi mai buni şi mai frumoşi exprimându-se astfel şi apropiindu-se de oameni prin creaţie, prin semnificative mirări şi idei aşezate în cuvinte şi versuri. Odată cu ei au venit să cânte fetele din Grupul folcloric “Tisa”, pregătite cu sârg şi multă pasiune de profesoara Maria Corlan Mischie. Tot aici, ca într-o adevărată agora a talentului meşteşugit în cuvinte, elevii şi-au trimis în concurs cele mai bune reviste şcolare. Au fost două zile de sărbătoare rară pentru elevii iubitori de literatură, iar ei au ales Tismana pentru a-şi face cunoscute poezia, proza, reportajul, romanul, piesa de teatru sau simplul jurnal literar. Aici, într-un piesaj mirific şi generos şi-au citit ei versurile.
Tot aici, iarba a crescut voievodal, împlinind poienile şi lăsând sevele să zburde prin tulpini fragede spre creştet de flori şi miresme. Prin aceste locuri amintirea poetului stă pe buzele fiecărui călător care se respectă pe sine şi poezia. Tismănenii sunt mândri că, în ultimul secol al mileniului doi, George Coşbuc a ales aceste plaiuri pentru a-şi petrece câţiva ani din viaţă şi a scrie o parte din opera sa literară.
Aici, unde versul poetului răsună altfel, înălţându-se încet-încet în freamătul izvoarelor şi-n umbrirea codrului.
Unde zăvoiul cu arini se deschide mărinimos pentru a face loc apelor, luminii şi imperiului verde. Unde stânjeneii albaştri îşi apleacă uşor urechile spre firul de rouă iar tufele de lămâiţă împodobesc gardurile grădinilor cu inflorescenţe albe şi parfumuri îmbietoare. Unde slacâmul înfloreşte şi se scutură în horirea nuntitoare a albinelor culegătoare, stăruind să reumple fagurii cu cea mai gustoasă miere a anului. Aici, vântul scăpat de pe culmi se rostogoleşte calm în valuri de ierburi, alergând peste poiană, până urcă iarăşi în templul cu fagi.
Suntem în aprilie. Tismana şi-a pus flori la ureche şi a scos în pridvor toată frumuseţea lor! De câte ori te întorci printre aceste frumuseţi, Tismana ţi se arată tot legendară şi plină de mister. Ca un loc unic şi minunat.
