Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Hotarele Ungrovlahiei în Evul Mediu

Hotarele Ungrovlahiei în Evul Mediu

Submitted by on 14 April 2009articol citit de 14,353 ori | 5 Comments

Ţara Românească, cunoscută în Evul Mediu sub denumirea de Ungrovlahia sau Valahia, cuprindea spaţiul din sudul munţilor Carpaţi şi se învecina, potrivit cronicarului Michael Bocignoli din Raguza, „dinspre răsărit cu cealaltă Valahie, care e numită de unguri Moldova, şi a fost odinioară numită de cei vechi Dacia, dinspre apus cu ungurii şi cetatea Severinului aşezată pe malul Dunării şi ţinând de unguri, dinspre nord cu munţii care despart regiunea de supuşenie ungurească a Transilvaniei de Ţara Românească, dinspre miazăzi cu Dunărea”.

De-a lungul Evului Mediu, Oltenia a fost graniţa Ungrovlahiei atât faţă de Coroana Maghiară cât şi faţă de Imperiul Otoman

De-a lungul Evului Mediu, Oltenia a fost graniţa Ungrovlahiei atât faţă de Coroana Maghiară cât şi faţă de Imperiul Otoman

Michael Bocignoli din Raguza nota la 29 iunie 1592 că ţara „se întinde în lungime de la apus la răsărit cale de 12 zile, iar în lăţime de la miazăzi la miazănoapte cale de 3 zile şi mai mult”.

Începuturile Olteniei
La începuturile Ţării Româneşti, la hotarul vestic au existat numeroase schimbări deoarece acest teritoriu s-a aflat mult timp în atenţia directă a regalităţii maghiare. Maghiarii au creat, după anul 1230, Banatul de Severin care se întindea pe ambele versante ale Carpaţilor Meridionali, invocând drept scop principal necesitatea de a apăra regatul de atacurile bulgare.
Avem o primă menţiune despre un dregător ungur aflat aici în slujba regalităţii datează din anul 1233, când era pomenit un ban numit Luca, iar cea de-a doua din anul 1240. Cuprinzând partea de răsărit a Banatului de astăzi şi partea de apus a Olteniei, Banatul unguresc de Severin se întindea în Oltenia până aproape de Jiu, pe o suprafaţă ce depăşea judeţul Mehedinţi apărut ulterior. Acest Banat a fost dăruit Cavalerilor Ioaniţi împreună cu alte posesiuni, în anul 1247, printr-o diplomă care menţionează pentru prima dată existenţa cnezatelor şi voievodatelor româneşti la sud de Carpaţi. Aşa s-a născut Ţara Românească, o entitate autonomă, organizată politic de sine stătător, care s-a împotrivit extinderii aici a regalităţii arpadiene.
Conflictul din anul 1330, care a avut drept rezultat apariţia statului independent Ţara Românească, a fost declanşat şi datorită acţiunii românilor ce ocupaseră în anii anteriori o bună parte din Banatul unguresc estic ce cuprindea cetatea Severinului şi zona limitrofă acesteia. Un document, din anul 1329, relevă că exista un magistru Dionisie Szechy, mai mare peste „cetatea noastră numită Mehadia, aflată la margine, pentru a sta împotriva bulgarilor, a lui Basarab…, a regelui sârb, precum şi a tătarilor”. Documentul dovedeşte că la acea dată cetatea Mehadia străjuia regatul ungar la hotarul acestuia cu voievodatul românesc condus de Basarab I. Astfel, încă de la începuturi, Ţara Românească a intrat în posesia Banatului de Severin estic, mai întâi temporar şi apoi definitiv. Cel mai probabil, hotarul pornea de la Orşova, trecea pe lângă cetatea Mehadia şi se îndrepta spre zona muntoasă din nord, pe unde datorită condiţiilor geografice era greu accesibil de la est către vest. Ţării Româneşti i-a aparţinut o bună parte din culoarul pe unde se realiza trecerea de o parte şi de alta a Munţilor Carpaţi prin defileul Jiului.

Amlaşul şi Făgăraşul
Începuturile stăpânirii Ţării Româneşti asupra Amlaşului şi Făgăraşului se pierd în negura vremii. Ştim că domnitorul Vladislav I (1364-1377) stăpânea în anul 1366 Amlaşul, realitate care reiese dintr-o hotărnicie care delimita proprietăţile unui Ion, zis Tompa, pe care acesta le avea la Aciliu şi Tilişca, proprietăţi aflate atunci în componenţa Transilvaniei lângă „pământurile aflătoare sub voievodatul domnului Vladislav, voievodul nostru din Ţara Românească”. Amlaşul medieval cuprindea un grup de sate din depresiunea cu acelaşi nume şi a fost sub stăpânirea Ţării Româneşti până la 1472.
Ţara Făgăraşului se întindea în nordul Ţării Româneşti, peste Carpaţi, de la crestele munţilor până la râul Olt în nord-vest şi Ţara Bârsei în est. Vladislav I a fost primul domn al Ţării Româneşti care s-a intitulat „duce de Făgăraş”, fapt dovedit şi de legenda peceţii sale, aplicată la privilegiul comercial dat braşovenilor la 20 ianuarie 1368.  Cele două ţări au fost pierdute temporar de urmaşii lui Vladislav I şi au revenit în timpul lui Mircea cel Bătrân.
Foarte important, domnii munteni de după Mircea cel Bătrân se considerau stăpâni asupra celor două ţări de peste munţi, pe care şi le-au ataşat în titulatura domnească, unii pe temei real, alţii reclamând numai cu drept mai vechi. De la 1366 până la 1464, exceptând domnia lui Radu I (1377-1383), şi domnia lui Vladislav al II-lea (1452-1455), Ţara Făgăraşului a fost stăpânită de domnii Ţării Româneşti. Înainte de anul 1469 această „ţărişoară” românească a intrat în posesia comunităţii săseşti din sudul Transilvaniei. Făgăraşul a devenit posesiune regală a coroanei maghiare începând cu anul 1503. Un secol mai târziu, la 1600, Ţara Românească reintra, pentru scurt timp, în posesia acestui teritoriu românesc, iar domnul unificator, Mihai Viteazul, numea atunci cetatea Făgăraş drept cetate de scaun.

Din vremea stăpânirii austriece
Războaiele austro-turce, unele desfăşurate chiar pe teritoriul Ţării Româneşti, s-au încheiat cu tratate în care au fost stipulate prevederi privind hotarele ţării. Dacă Tratatul de pace de la Karlowitz (1699) întărea vechile hotărnicii şi arăta că graniţele despărţitoare între Transilvania şi Ţara Românească erau formate de muchea munţilor Carpaţi, în urma păcii de la Passarowitz (1718), Ţara Românească pierdea Oltenia, hotarul vestic al ţării fiind stabilit pe râul Olt. După cum am mai amintit, timp de 21 de ani, domnii Ţării Româneşti nu au administrat cele cinci judeţe din partea dreaptă a Oltului. În urma retragerii austriecilor din Oltenia, hotarul a fost stabilit pe vechile coordonate cunoscute de secole, iar hotărnicia, întocmită după convenţia austro-turcă din 2 martie 1741, prevedea ca hotarul Ţării Româneşti cu Transilvania să fie repus pe vechile pietre despărţitoare aflate pe culmea munţilor Carpaţi. Pentru unele porţiuni din nordul judeţului Gorj nu s-au mai pus alte semne hotarnice „ci au rămas după hotarele vechi ale moşiilor, căci atât din partea Ţării Româneşti, cât şi din partea Transilvaniei s-au mulţămit amândouă părţile”.

5 Comments »

  • Alexandru says:

    Cineva glumea asa:
    1. De ce demnitatea de Ban a supravietuit la Craiova si nu in Banat?. Raspuns: Pentru ca a fost uitata de unguri la Strehaia si pentru pastrare a fost mutata la Craiova.
    2.Stiti prin ce se aseamana Oltenia cu Bucovina? Raspuns: Amandoua au fost stapanite de austrieci!
    Dar ce le deosebeste? Raspuns:Memoria, oltenii au uitat prea repede, ori nici nu au bagat de seama aceasta stapanire.

  • aldodo says:

    Se tot vehiculeaza denumirea …..Tara Romineasca, dar pina acum nu am reusit sa aflu din ce an.Toti se refera la faptul ca strainii ii denumeau valahi vlahi ungrovlahi. Valahia, ungrovlahia etc.Intrebarea mea fireasca este cum se autonumeau conducatorii asazisei Tari Romanesti in actele oficiale.De exemplu domnitorii de pe la 1500.Atunci cind trimiteau o scrisoare unuiconducator strain isi ziceau Io [numele] voievod a[si aici va rog sa ma decibaliti] catre…… si urmeaza numele destinatarului.Cu alte cuvinte ANTETUL domnitorului.Va multumesc.

  • Popescu Daniel says:

    Informaţiile din această pagină imi sunt foarte necesare pentru intocmirea unui istoric al satelor Tunarii Vechi şi Tunarii Noi din judetul Dolj, Romania.Ma bucur ca am intalnit si o harta cu localitatile mai sus mentionate insă, din pacate su se pot distinge denumirea acestora fapt care ma duce la autorul acesteia cu rugamintea de a-mi trimite un link cu o rezoluţie mai buna, chiar dacă este nevoie de plata acestuia.Să auzim numai de bine, să avem un viitor prosper şi PE CURAND! Daniel Popescu-Craiova.

  • […] – Au fost fixate hotarele dintre Ţara Românească şi Transilvania, “de la apa Oltului pînă la Râşava […]

  • Claus says:

    Denumirea de Tara Romaneasca pe la 1500 era folosita probabil atat in mod popular cat si in mod oficial . Vezi Scrisoarea lui Neacsu din Campulung (1521), una din primele scrieri in limba romana ramase si in care respectivul Neacsu o numea exact asa :Tara Romaneasca – ,,Cěra Rumŭněskŭ !!! Valahia sau Ungrovlahia era denumirea data de vestici.