Într-o zonă binecuvântată de Dumnezeu, într-o zonă mirifică, unde, parcă, oamenii dau mâna cu stelele, unde creștinul e creștin, iar obiceiurile din străbuni, cântecul, graiul și portul popular, sunt la ele acasă, acasă, în Plaiul Cloșani. Aici, există un obicei popular cu caracter creștin și religios, care vine să încununeze toate celelalte obiceiuri și datini, numit „Hora de Pomană”.
Obiceiul „Hora de pomană” se evidențiază și se deosebește de toate celelalte, în primul rând, prin unicitate, fiind un obicei care nu se mai regăsește în alte zone, dar și prin faptul că el are un scop bine determinat, acela de a omagia pe cei dragi, plecați în „Lumea cea fără de dor”. Obiceiul se desfășoară în anotimpurile calde, atunci când au loc nedeile satului, păstrându-se până în zilele noastre în zona de interferență Gorj – Mehedinți.
Ritualul
„Hora de pomană” are un ritual specific obiceiurilor creștine. Familia îndoliată plătește taraful aflat la nedeia satului pentru a interpreta o melodie de jale, cu versuri în care se regăsește atât viața celui trecut în neființă cât și a celor îndurerați, pe ritmuri de horă mare, la care sunt invitați să participe toți oamenii aflați la nedeie. În mijlocul horei, lângă taraf, se află coșul cu lumânări, batiste, flori și ulcele cu vin, care vor fi date de pomană pentru decedat, celor aflați în horă. „Hora de pomană” are loc la un an sau la șapte ani de la deces, fiind și un prilej pentru cei îndoliați și nu numai „de a călca doliul”. Călcatul doliului (lepădatul) este momentul în care se fac primii pași în horă, pe o batistă albă, acesta reprezentând respectul pentru cel plecat dintre cei vii, spunându-se, din bătrâni, că, dacă nu pui primii pași pe o batistă albă, „lepădând” în acest fel doliul, ai juca pe pieptul mortului, totodată dezlegând pe cei apropiați lui, aceștia putând, de aici înainte, să joace în horă și să dea jos hainele de doliu.
După ce se termină cântecul de jale, caracteristic acestui obicei, după ce s-a călcat doliul, hora continuă, nedeia urmându-și cursul ei normal, cu taraful care se află la fața locului și cu repertoriul acestuia, unde, ușor, se integrează și familia celui pentru care s-a dat hora de pomană, astfel trecând peste momentele grele, viața mergând mai departe.
„Hora de pomană” vine din credința omului din popor, din respect, din dor și jale pentru cei pe care i-a avut și i-a pierdut.
Experiență personală
La rândul meu, trecând prin trista despărțire de mama, am dorit să aduc un omagiu celei mai dragi ființe din viața mea, dar și să fac cunoscut acest obicei, creînd un moment unic prin care am transferat de la o generație la alta „Hora de pomană”. Am compus o variantă proprie, pe care am pus-o în scenă împreună cu Ansamblul „Bordeiașul” pe care l-am înființat în anul 2002, cerând sprijinul și altor îndrumători artiștici din Gorj și Mehedinți, soliști consacrați, popularizându-l cu ajutorul Televiziunii N-SAT și a ziarului Vertical. Vreau să aduc mulțumiri întregii echipe a celor două mijloace media pentru profesionalismul de care au dat dovadă și pentru implicarea efectivă și afectivă pentru ca mesajul să fie transmis și recepționat la modul real, așa cum, din păcate, a și fost.
Georgeta Corlan Enache
