HANDBAL MASCULIN: Energia în grafic după victoria cu Ploieşti
Elevii lui Liviu Andrieş au reuşit să se impună în meciul disputat la Plopeni în compania celor de la CSM Ploieşti cu scorul de 24-21 (12-11) şi Energia este în grafic după primele cinci etape ale Ligii Naţionale de handbal masculin. “A fost destul de greu, ne aşteptam la asta, dar, în cele din urmă, am câştigat şi asta este cel mai important. A fost un joc echilibrat în prima sa parte, dar pe final ne-am detaşat şi la şase goluri şi am obţinut victoria pe care ne-am propus-o. Sunt mulţumit de rezultat, dar la nivel de joc mai sunt multe de pus la punct”, a declarat Andrieş, după meciul câştigat de echipa sa la Plopeni. Scorul fiind destul de strâns pe mare parte din parcursul partidei, Andrieş s-a bazat doar pe jucătorii de bază, fără a introduce pe teren şi jucătorii tineri pe care-I are în lot. Principalii marcatori ai Energiei în meciul cu CSM Ploieşti au fost Păiuş şi Apolzan, fiecare cu câte 5 goluri, Asoltanei şi Andrei Popescu au marcat de câte patru ori, Mazilu şi Giotoiu au înscris câte două goluri, iar Enache şi Ilieş au completat lista marcatorilor marcând fiecare câte un gol.
Pe aceeaşi temă
Alte articole de Alin Peptan
- Din Ucraina, Alexandru Vlad nu uită de Pandurii: „Le ţin pumnii strânşi chiar dacă sunt departe”
- Eric de Oliveira: „Am decis să rămân în România definitiv”
- Energia punctează din nou la transferuri: După Watson, urmează un pivot
- Christou Paraskevas: „Sper să le arăt fanilor că merit să fiu căpitan”
- Pandurii aşteaptă un stadion plin, cu Levadia