HANDBAL Încă un pas greşit, la Braşov

 74 total views

Lupta pentru locul cinci din Liga Naţională se dovedeşte din ce în ce mai greu pentru handbaliştii de la Energia Pandurii Tg-Jiu, mai ales după ultimul rezultat înregistrat în campionat, doar remiză la Braşov cu Dinamo, scor 25-25, la pauză 12-14. Deşi a condus chiar şi la 7 goluri diferenţă sub Tâmpa în prima repriză (scor 14-7, în minutul 26), Energia a avut o cădere inexplicabilă înainte de a intra la cabine, precum şi în partea secundă a întâlnirii. Pe fondul unei apărări visătoare, dar mai ales în urma ratărilor clare din situaţii de unu la unu a formaţiei gorjene, gazdele au reintrat în joc şi au preluat chiar conducerea pe tabelă în minutul 46. Deşi în minutul 50, la scorul de 21-19 pentru Dinamo, soarta partidei părea pecetluită, finalul a aparţinut Energiei, care, cu două goluri marcate în ultimul minut de joc de Truică şi Vukas, a adus în extremis un punct din confruntarea de la Braşov, scor 25-25.