HANDBAL: Energia, egala vicecampioanei

Loading

În ultimul meci din acest an în Liga Națională, Energia Pandurii Târgu Jiu a remizat pe teren propriu, scor 32-32 (19-19), cu vicecampioana în exercițiu a României, HC Odorhei. Gorjenii au început foarte slab meciul, interii au părut că nu au în obiectiv și șutul la poartă, iar după 15 minute oaspeții conduceau cu 10-5. Jocul s-a echilibrat ulterior și în ultimul minut al primei reprize Energia a reușit să conducă pentru prima dată, dar la cabine s-a intrat la egalitate, scor 19-19. Echipa din Odorhei a reușit în debutul reprizei secunde să se distanțeze la două goluri, dar în minutul 41, Energia a condus din nou pe tabelă, scor 24-23 după trei goluri consecutive marcate de Ilieș, de două ori, și Asoltanei. Oaspeții au mai condus o singură dată, 27-28 în minutul 47, dar Energia a revenit și Ilieș a avut în minutul 52, la scorul de 29-28, pe contraatac, ocazia de a da un avantaj de două goluri echipei sale, însă a ratat. Finalul a fost unul cu emoții pentru Energia, care a fost sancționată în ultima secundă cu o aruncare de la 9 metri, dar Rusia a tras în zid, iar rezultatul de 32-32 a mulțumit ambele tabere.