Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Sport » HANDBAL: Energia a pierdut finala, dar nu şi Cupa Cupelor

HANDBAL: Energia a pierdut finala, dar nu şi Cupa Cupelor

Submitted by on 31 May 2011articol citit de 930 ori | No Comment

Evoluţiile bune ale Energiei în Cupa României s-au oprit în finală, acolo unde a întâlnit campioana, HCM Constanţa, echipă în faţa căreia s-a înclinat pierzând categoric, scor 25-38 (13-17). Efortul depus în primele două meciuri, cele care i-au adus şi calificarea în sezonul viitor al Cupei Cupelor, s-a simţit în jocul gorjenilor, care nu au făcut faţă campionilor decât 15 minute. Prezenţa în acest an a Energiei la Cupa României a fost una pe care jucătorii echipei gorjene o vor ţine minte, dar pe care Federaţia Română de Handbal s-a gândit că nu este necesar să o recompenseze în vreun fel. Preşedintele Cristian Gaţu a fost pregătit la Severin doar cu trofeul şi cu medaliile pentru câştigători, învinşii finalei fiind total ignoraţi de federali. Dan Ilieş, care a mai cunoscut în carieră tristeţea pierderii unei finale jucând pentru Steaua, spune că este ruşinos modul în care Energia a fost tratată de federaţie: „Am fost jucător la Steaua şi ştiu ce vorbesc. Dacă era Steaua sau altă echipă în situaţia noastră, cred că FRH ar fi onorat mai bine festivitatea. Cred că era normal să ne dea nişte diplome să ne aducem aminte. Nu cred că ar fi rupt prea mult din buget. Sunt puţin dezamăgit pentru asta”, a declarat dezamăgit pivotul Energiei, Dan Ilieş. Puţin mai înţelegător cu federalii a fost Sandu Iacob: „Probabil Federaţia are buget de austeritate. Acesta e nivelul marketingului pe care şi l-au construit. Poate la următoarea finală vor face rost şi de o mică atenţie pentru finalistă”.

Comments are closed.