Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Actualitate » Grigore Cartianu şi cartea „Sfârşitul Ceauşeştilor”

Grigore Cartianu şi cartea „Sfârşitul Ceauşeştilor”

Submitted by on 23 June 2010articol citit de 5,483 ori | One Comment

După uriaşul succes de la Târgul de Carte Bookfest 2010, unde au dominat topul vânzărilor (2.130 de exemplare, de 2,3 ori mai mult decât următoarea clasată), Grigore Cartianu şi cartea sa, „Sfârşitul Ceauşeştilor”, vor veni la întâlnirea cu publicul la Târgu-Jiu joi, 24 iunie 2010, la Hotel Gorj.

Grigore Cartianu reuseste într-un serial de presă si unul de televiziune, concretizate intr-o carte, sa lămurească o parte din misterele lui decembrie 1989

Grigore Cartianu reuseste într-un serial de presă si unul de televiziune, concretizate intr-o carte, sa lămurească o parte din misterele lui decembrie 1989

Cunoscutul ziarist de origine gorjeană Grigore Cartianu vine la Târgu-Jiu pentru a-și lansa cea mai nouă carte, best-sellerul SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR. Este o carte document, care dărâmă multe mituri create în ultimele două decenii, o lucrare pe care cititorul simplu dar și istoricul de profesie o poate aprecia.
Cartea poate fi achiziţionată de la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraşul Târgu-Jiu. Programul întâlnirii:11.00 – 11.45: vorbesc autorul şi invitaţii săi; 11.45 – 12.00: conferinţă de presă; 12.00 – 17.00: sesiune de autografe.
Declaraţii făcute la bookfest 2010:
“Cartea aceasta pune lucrurile la punct, dincolo de toate clişeele care au circulat în aceste două decenii. Sper ca împreună să reuşim să transmitem o imagine justă a ceea ce am trăit atunci, pentru generaţiile viitoare.” (Cristian Mungiu, regizor)
„Grigore Cartianu este unul dintre puţinii care şi-au pus ceva în cap şi care au şi dus la bun sfârşit, ceea ce nu este caracteristic românilor. Cartea sa are un tempo sacadat, care dă senzaţia de scriitură asemănătoare cu aceea din «Procesul» lui Kafka.” (Stelian Tănase, publicist)
„Cartea de faţă este povestea loviturii de stat transformate în revoluţie şi a revoluţiei transformate în lovitură de stat.” (Alex Mihai Stoenescu, istoric)
„Important nu este doar să ştii adevărul, ci să-l şi cauţi. Iar Grigore Cartianu l-a căutat cu tenacitate şi răbdare. Văzând rezultatul muncii sale, mi-l imaginez pe autor, în mijlocul deşertului, săpând cu mâinile în nisip după un strop de apă, care până la urmă iese la iveală din străfundurile pământului şi se transform într-un râu, potolindu-i setea. Şi nu doar setea sa, ci a tuturor celor care aveau nevoie de apă.” (Iarina Demian, regizor)
„Grigore Cartianu demontează marea minciună a «revoluţiei spontane» a lui Ion Iliescu.” (Ştefan Andrei, fost ministru de Externe)
„Cartea lui Grigore Cartianu face lumină în cel mai tulbure, controversat şi măsluit eveniment al ultimilor 25 de ani. Scriitura este alertă, plăcută, aproape cinematografică. Este ruşinos că mai sunt oameni care contestă şi astăzi adevărul. Adevărul trebuie spus chiar dacă este dureros. Sunt interesat de această carte pentru a face un film.” (Radu Gabrea, regizor)
„Această carte este povestea dramatică, ridicolă şi grotescă a sfârşitului celor două personaje care se credeau nemuritoare: Nicolae şi Elena Ceauşescu.” (Grigore Cartianu, ziarist, autorul cărţii).
Declaraţii  făcute la Târgu-Jiu
„Cartea scrisă de conju­dețeanul nostru Grigore Cartianu este un tribut necesar  adus celor mai bine de două decenii scurse de la evenimentele din decembrie 1989. Cu uneltele ziaristului de investigație dar cu un extraordinar simț al evenimentului istoric și plasarea lui în spațiu și timp, autorul reușește să lămurească multe mistere ale ultimelor zile din viața cuplului dictatorial. Cititorul are parte de un adevărat regal istorico-romanesc, o lucrare care nu o poți lăsa din mână până la ultima pagină. Și încă ceva foarte important, cartea nu are pretenții de adevăr absolut, poate de acea se și impune și nu trebuie să lipsească din biblioteca fiecărui român care îi pasă ce se întâmplă în această țară.“ (prof. Cornel Șomâcu, secretar general Societatea de Științe Istorice din România, filiala Gorj).

One Comment »

  • Tanko Ludovic says:

    Stimata Domnule Cartianu. Putini oameni sint ca dumneavoastra in tara asta,” OM “in toate firea.Felicitari si Dumnezeu sa va ocroteasca de oameni rai de dusmani, ca avem destui, daca spunem adevarul in fata se supara si pe multi il deranjeaza. Este mare lucru sa fii OM insa sa stiti ca nu toti sint oameni nu la toti se reuseste a fii Om. A fii Om inseamna, onoare, sinceritate, onestitate, generozitate, omenie + si cei 7 ani de acasa pe care multi nu o au cu totul ca sa-u imbatrinit cu diferite lucruri necinstite pe spatele oamenilor cinstiti etc.” Jos cu palaria in fata dumneavoastra ”
    Ori de cite ori va vad la televizor ma bucura prezenta dumneavoastra.
    Cu deosebita stima si respect
    un patriot adevarat.