Gradații pentru personalul didactic și didactic auxiliar

Loading

Cadrele didactice din județul Gorj vor beneficia în acest an de gradaţii de merit, după ce în 2014 acest stimulant financiar nu a fost acordat în judeţul nostru. În Monitorul Oficial din 16 ianuarie 2015 a fost publicat ordinul Ministerului Educaţiei privind metodologia şi criteriile de acordare a gradaţiei de merit pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat, sesiunea 2015.

Ca în fiecare an, gradațiile de merit vin în completarea salariilor modeste ale cadrelor didactice
Ca în fiecare an, gradațiile de merit vin în completarea salariilor modeste ale cadrelor didactice

Potrivit Metodologiei de acordare a gradației de merit, din 2015 va beneficia de gradaţii de merit şi personalul didactic auxiliar pentru care trebuie realizate consilii consultative la nivelul fiecărui judeţ. Numărul de gradaţii maxime care pot fi acordate se calculează în funcţie de numărul de norme de la nivelul judeţului, astfel: “din numărul stabilit prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice şi 16% din totalul posturilor didactice auxiliare existente la nivelul inspectoratului şcolar se scade numărul de gradaţii acordate personalului didactic şi didactic auxiliar existente în plată, având în vedere că gradaţia de merit se acordă pe o perioadă efectivă de 5 ani, fără a fi luate în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă din motive neimputabile angajatului sau de exercitare a unei funcţii publice”, după cum se arată în metodologie.
După spusele lui Constantin Huică, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj, la acest moment nu se știe numărul exact de gradații de merit ce se vor acorda. Se va ține cont în acest an de reducerea personalului didactic petrecută în ultimii ani, de faptul că numărul acestora se întinde pe un număr de cinci ani dar și anul acesta se adaugă, după patru ani, personalul didactic auxiliar. Mai există și necunoscuta pensionărilor, unii dintre profesorii în această situație urmând să li se prelungească activitatea. Este de așteptat un număr consistent de gradații de merit, mai ales că în anul 2014 ele au fost suspendate datorită faptului că erau prea puține.
Chiar dacă în ultimii ani au apărut destule controverse privind acordarea gradațiilor de merit, acestea premiază munca și inovația. Potrivit Metodologiei recent publicate, aflăm şi modul de acordare a punctajelor. Astfel, cel mai mare punctaj, în proporţie de 80%, se acordă pentru activităţi complexe cu valoare instructiv-educativă, 10% din punctaj se acordă pentru performanţe deosebite în inovarea didactică sau managerială, iar restul de 10% va fi detaliat la nivelul ISJ Gorj în funcție de activitățile specifice județului.

One Comment on “Gradații pentru personalul didactic și didactic auxiliar”

  1. Dar stim cum se obtin gradatiile in judetul Gorj…Aveti 1000 Euro puteti sa va depuneti dosarul.Daca nu stati pe tuse .Dosarele muncite nu au sanse fara bani.Si in comisiile de evaluare sunt puse persoane care stiu cui sa le ofere. Halal ISJ GORJ!….

Comments are closed.