A trecut și Ziua Națională la Târgu-Jiu marcată cu mult fast dar cu prea puțină lume. Dacă nu ar fi fost elevii și militarii dar și bugetarii veniți la ordin, mai-marii județului ar fi vorbit singuri. A ne grăbi să aruncăm vina pe conjudețeni că nu dau dovadă de patriotism ar fi o imensă prostie, gorjenii ca toți românii încep să simtă că trăiesc într-o țară care nu le mai aparține din pricina prestației politicienilor. Cred că la noi la Gorj a mai fost și un alt semnal, conjudețenii noștri vor locuri de muncă și nu celebra fasole cu cârnați.
În urmă cu un an, gorjenii erau foarte optimiști pentru ce va urma în Gorj din punct de vedere economic, din păcate speranțele s-au transformat rapid în deziluzii. Cea mai mare dezamăgire este activitatea Complexului Energetic Oltenia, care de la o activitate economică unde fura toată lumea și se mai dădeau și salarii și bani pentru sport, a ajuns cu management privat să aibă tăieri pe toate liniile. Omul simplu de la Rovinari, Negomir sau Motru știe doar un singur lucru, cu vreo doi ani în urmă avea salariu mai mare, ”băieții deștepți” și sindicatele făceau legea dar nimeni nu era supărat. Acum suntem prea ”săraci și cinstiți”, doar marea masă, că alții au avut grijă de salariul lor și de avantajele lor.
În pofida tuturor celor întâmplate și al șomajului în creștere în Gorj, anticipez un 2014 mai bun pe tărâm economic. Pentru că trăim în România și este an electoral, cred că se va face ceva și pentru oameni. De fapt toate speranțele se leagă tot de activitatea CEO, e timpul de o redresare altfel politicienii vor juca în ”Misiune imposibilă V”, mi-l și imaginez pe domnul deputat Mihai Weber fugărit de minerii de la Seciuri.
Premierul Victor Ponta ne tot anunță investiții în Gorj, poate că acestea o să ajungă într-un final! Grupul energetic de la Rovinari cu finanțare chineză este o mare aberație atât timp cât noi avem nevoie de desfacere. Iar prețurile la care va trebui să producem sunt atât de mici încât salariu acela de 1000 de lei pe lună de care vorbea cineva va deveni realitate. Bineînțeles, acei puțini care vor mai avea un loc de muncă!
Și totuși, speranța de mai bine moare ultima!
