Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Gorjul în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (III)

Gorjul în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (III)

Submitted by on 4 December 2013articol citit de 1,257 ori | No Comment

Aşezarea geografică şi relieful judeţului Gorj a avut un impact deosebit asupra vieţii oamenilor, asupra  a ceea ce înseamnă economie, societate, obiceiuri şi tradiţii. Numărul mare de ape curgătoare a determinat numărul aşezărilor omeneşti precum şi ocupaţiile de bază a le locuitorilor judeţului Jiului  de Sus, cum a fost iniţial numit Gorjul.

Dincă Schileru a deţinut mulţi ani mina de antracit de la Schela

Dincă Schileru a deţinut mulţi ani mina de antracit de la Schela

Subsolul judeţului Gorj a fost explorat şi exploatat din vremuri mai vechi, fapt ce va continua şi în secolul al XIX lea. Zăcămintele de grafit de la Polovragi, pe Olteţ, între Poiana Mică şi pârâul Orlieş; zăcămintele de calcar din zona Dobriţa şi Suseni; dolomite la Tismana; antracitul la Schela au fost importante resurse, pe care însă le exploatau mai cu seamă străinii.

Valorificarea resurselor subsolului

Mina de la Schela a fost concesionată englezului Harry Slade, care se comporta cu localnicii precum un stăpân. Cele mai importante centre de vărărit erau la Polovragi, Baia de Fier, Runcu, Sohodol, Motru Sec, Leleşti, Rasoviţa şi Târgu-Jiu. Unele toponime păstrate până azi dovedesc existenţa acestor varniţe. La Runcu există un loc numit” La Cuptoare”, în Sohodol şi Motru Sec “ Varniţa lui Prandea “, la Leleşti “ Vărăria”, etc. La Răchiţi şi Runcu funcţionau la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului următor 6 cuptoare de var 1 la Răchiţi şi 5 la Runcu. Existenţa cărbunilor de piatră în zona munţilor Vulcan este bine cunoscută de autorităţile judeţene, care în anul 1871, luna mai trimit ordin al prefectului nr.3389 prin care primarii din plaiul Vulcan sunt rugaţi,,a cerceta pe munte în tot hotarul fiecărei comune, pe munţi …cărbuni de piatră”. Primarul comunei Topeşti este rugat să insiste cu,,osebire de la Gura Socului”, iar dovedindu-se undeva cărbuni de piatră se vor lua de îndată măsuri pentru a trimite probe la subprefectură, fiind însoţite de dorobanţi cu plată. Acest demers constituie un exemplu ce arată preocuparea autorităţilor pentru dezvoltarea judeţului şi el va fi reluat în anul 1881 când este anunţată venirea în judeţ a unei delegaţii a Ministerului Agriculturii Comerţului şi Lucrărilor Publice pentru cercetarea de minerale şi cărbune .
În reşedinţa de judeţ,Târgu-Jiu, la 6 noiembrie 1878, Poliţia Oraşului aducea la cunoştinţă celor interesaţi, prin adresa 2705,arendarea unor moşii ale statului din judeţul Gorj cu dreptul de a fabrica var. Licitaţia urma să se ţină la Prefectură “ pentru moşiile Baia de Fier şi Sohodolul cu dreptul de a fabrica varul ca şi în trecut din pietrele ce se culeg dupe câmp”. Pentru moşiile cu o arendă mai mică de 10 000 lei licitaţia se va ţine numai la Prefectură “şi fiindcă numărul acestor proprietăţi figurează şi moşiile Baia de Fier şi Sohodolul cu dreptul de a fabrica varul ca şi în trecut din pietrile ce se culeg dupe camp,arendată cu 8000 lei, pentru care conform dispoziţiunilor de mai sus licitaţia se va ţine numai la Prefectură. Poliţia publică despre aceasta spre cunoscut amatorilor” (Poliţai, Grigore Culcer, nr.2705). Vărarii mergeau apoi prin satele judeţului şi făceau troc cu alte produse, de regulă porumb, sau alte bunuri. De remarcat că această practică a continuat şi în secolul XX, când pe drumurile judeţului întâlneai frecvent căruţe cu coviltir care vindeau var cu bani sau făceau vechiul troc pe porumb sau grâu. Intensificarea procesului de populare a aşezărilor gorjene din a doua jumătate a secolului al XIX lea, precum şi sporirea numărului de târguri, anuale sau săptamânale, a favorizat înmulţirea meşteşugarilor şi apariţia unor bresle noi. Existau şi unele oprelişti determinate fie de reforma agrară din1864 care prin integrarea forţei de muncă a ţăranilor pe moşii şi prin sistemul învoielilor agricole, timpul liber al ţăranului era mult mai redus, fie de desfiinţarea în 1873 a breslelor şi aruncarea meşteşugarilor în vârtejul concurenţei, meşteşugarii fiind atraşi tot mai mult de fabricile noi.(Va urma)


Marcela Mrejeru

Comments are closed.