Gorjul în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (II)

Loading

Aşezarea geografică şi relieful judeţului Gorj a avut un impact deosebit asupra vieţii oamenilor, asupra  a ceea ce înseamnă economie, societate, obiceiuri şi tradiţii. Numărul mare de ape curgătoare a determinat numărul aşezărilor omeneşti precum şi ocupaţiile de bază a le locuitorilor judeţului Jiului  de Sus, cum a fost iniţial numit Gorjul.

Albinăritul a constituit din antichitate o ocupaţie de bază a gorjenilor
Albinăritul a constituit din antichitate o ocupaţie de bază a gorjenilor

Cea mai mare problemă pentru societatea românească era sărăcia, care era determinată de o serie de factori. Economia românească era în a doua jumătate a secolului al XIX-lea eminamente agrară, plus produsul fiind doar la nivelul marilor proprietari, ţăranii reuşind doar să-şi asigure traiul zilnic şi uneori nici pe acesta. Nici judeţul Gorj nu făcea notă separată de restul ţării,aşa încât la jumătatea secolul al XIX-lea, ca şi în primele decenii ale secolului următor de altfel, economia avea un caracter preponderant agrar, activităţile lucrative având rolul de a asigura traiul unei familii.

Agricultura, principala ocupaţie

Cum în judeţul Gorj, ca de altfel în toată ţara, principala categorie socială a fost ţărănimea şi principala activitate lucrativă a fost agricultura. Aceasta se desfăşura destul de anevoios, fără animale suficiente care să lucreze pământul, de maşini agricole nici nu se punea problema decât sporadic şi în număr mic şi aceasta pe marile proprietăţi. Cu unelte rudimentare, nu se obţinea decât o producţie mică, care nu acoperea necesarul unei familii. În secolul al XIX-lea porumbul a ocupat locul întâi în cadrul culturilor din judeţ, dar pe direcţia modernizării agriculturii se vor introduce treptat noi culturi precum rapiţa, tutunul şi plantele furajere în principal pe moşiile marilor proprietari. Porumbul a fost introdus în Tara Românească, în secolul al XVII-lea, în timpul lui Şerban Cantacuzino. Nefiind cerut de turci,cultura acestei plante s-a extins foarte repede.
În mod frecvent muncile erau făcute de ţărani prin împrumut. La o perioadă de 4-5 ani, ţăranul schimba felul culturii pe terenul arabil, chiar dacă ţăranul nu ştia de rotaţia culturilor sau de alte metode moderne, se baza doar pe practica îndelungată şi experienţă.
Cultura de pomi fructiferi şi în deosebi de pruni, meri şi peri era răspândită în toate zonele judeţului. Rachiul şi vinul se comercializa în cârciumile locale sau din alte zone.
O cultură  introdusă în ţara noastră destul de recent a fost cea a rapiţei. Din a doua jumătate a sec. al –XIX-lea, tutunul reprezintă o cultură, care captează interesul ţăranilor gorjeni. Pe moşiile Ioneşti şi Brăneşti ce aparţineau mânăstirii Gura Motrului clăcaşii au produs în 1850- 100 000 ocale de tutun. Este adevărat, că pentru a cultiva şi comercializa tutun, trebuia să îndeplineşti anumite condiţii.
Beneficiind de o zona de deal şi munte în principal, creşterea animalelor a fost, fără îndoială, pentru ţăranul gorjean cea mai importantă activitate economică. Animalele reprezentau în primul rând o sursa de hrană, o unealtă de lucru şi uneori şi o sursa de bani. Cu toate acestea în domeniul zootehnic nu s-au înregistrat progrese remarcabile în gospodăria ţărănească. Un număr important de animale, în special porci, se comercializau peste munte în Transilvania. Grăitoare sunt datele de la sfârșitul secolul al XIX-lea referitoare la recensământul animalelor care releva următoarea situație in Gorj: Aniniş 100 cai; Arcani 122 cai; Baia de Fier 121 cai, 4050 oi,385 porci; Bărbăteşti 557 de vite, 1509 oi, 703 porci; Bumbeşti –Jiu 807 vite, 1467 oi, 89 cai, 576 porci, 868 capre; Dobriţa 840 vite, 3200 oi, 989 capre, 437 porci; Polovragi 5000 oi; Runcu 641 vite, 1284 oi, 391 capre; Tismana 537 vite, 173 cai, 2600 oi. Satele menţionate in acest recensământ sunt din zona nordică a judeţului,zona de munte, ce avea strânse legături cu satele din Transilvania.
Un loc aparte in judeţul Gorj, în secolul al XIX lea, l-a avut albinăritul una dintre cele mai vechi ocupații. Produsele stupului, mierea şi ceara, au constituit în cele mai multe cazuri produse de comercializare, dar şi produse cu efect terapeutic pentru oamenii acelor vremuri. Ceara curată era permanent cerută de preoţi, dar şi de episcop, arătându-se ca acesta în comparaţie cu cea artificială nu scoate fumul atât de dăunător zugrăvelii din biserici.
Marcela Mrejeru