Gorjenii calificaţi în finală la sporturi şcolare

Loading

copii-joaca-fotbalLa sfârşitul săptămânii trecute (27 – 29.03.2009) s-a desfăşurat în oraşul Novaci etapa de zonă a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la disciplina fotbal – băieţi, gimnaziu – rural, competiţie la care au participat câştigătoarele etapei judeţene din ARGEŞ, DÎMBOVIŢA, DOLJ, GORJ, OLT şi VÎLCEA.
În organizarea ISJ, în condiţii excelente asigurate de conducerea Liceului Teoretic Novaci, competiţia a fost câştigată de reprezentanta judeţului GORJ, Şcoala Generală „Victor Popescu” din comuna Fărcăşeşti, echipă pregătită de profesor  Manuel Bursuc.
Echipa Şcolii Generală „Victor Popescu” a învins în finală cu scorul de 4-2 (după executarea loviturilor de departajare), echipa Grupului Şcolar Agricol Nucet şi va participa în luna aprilie la faza finală.