Gorjeni la Academia Română

Loading

Oltenia rămâne în istoria românilor şi prin personalităţile care s-au născut sau au cunoscut consacrarea în această zonă. Când vorbim de Gorj nu putem să nu amintim personalităţi ca Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru şi Christian Tell în istorie, scriitori ca Tudor Arghezi, sculptori ca şi Constantin Brâncuşi, filosoful Constantin Rădulescu-Motru care a fost şi preşedintele Academiei Române ş.a. Au fost însă şi alte personalităţi care în semn de recunoaştere au fost primiţi ca membrii ai Academiei Române.

Constantin Brâncuşi, acest nume exprimă atât de multe pentru universalitate încât ar trebui să fie marcă înregistrată pentru Gorj.
Constantin Brâncuşi

În comparaţie cu alte ţări, Academia Română a apărut târziu, în a doua parte a secolului al XIX-lea. Iniţial a apărut la 1860 Societatea Literară Română. Scopul ei principal era stabilirea ortografiei limbii române, redactarea unei gramatici şi a unui dicţionar-tezaur. Regulamentul prevedea formarea societăţii la Bucureşti şi numirea membrilor de către Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor. În 1867 s-a născut Societatea Academică Română. Primul preşedinte al Societăţii Academice Române a fost revoluţionarul paşoptist şi scriitorul Ion Heliade Rădulescu.Instituţia nou fondată a fost pentru început o societate naţională enciclopedică. Aceasta a devenit reprezentativă pentru spiritualitatea română, reunind oameni de cultură din ţară şi apoi din întreaga lume.
La 30 martie 1879, printr-o lege specială, Societatea Academică Română a fost decretată instituţie naţională cu numele de Academia Română, funcţionând ca for al moralităţii şi independenţei ştiinţifice. Preocupările sale s-au extins în domeniul artelor, literelor şi ştiinţei. De la sfârşitul secolului al XIX-lea, Academia Română funcţionează ca forum naţional recunoscut al cercetării ştiinţifice, literare şi de creaţie artistică. Cele trei secţii ale acestui organism erau: I. Secţiunea literară (literatură, artă, filologie şi filosofie); II. Secţiunea istorică (istorie, geografie şi ştiinţe sociale); III. Secţiunea ştiinţifică (ştiinţe teoretice şi aplicate). Din prima conducere a Academiei Române au făcut parte: Ion Ghica-preşedinte, George Sion (Secţia literară), D.A. Sturdza (Secţia istorică), P.S. Aurelian (Secţia ştiinţifică)-vicepreşedinţi şi Alexandru Odobescu-secretar general.
Potrivit Statutului acestei instituţii, Academia se compune din membri titulari, membri corespondenţi şi de onoare, cu toţii aleşi pe viaţă. Calitatea de membru poate fi acordată şi post-mortem. Atât membrii corespondenţi cât şi membrii titulari pot face propuneri pentru noi membri corespondenţi. Pentru membrii titulari, propunerile pot fi făcute numai din partea membrilor titulari, iar candidaţii trebuie să fie din rândul membrilor corespondenţi. Criteriile de eligibilitate sunt deosebit de stricte. În urma mai multor consultări şi evaluări, adunarea generală decide prin vot secret acordarea statutului de membru.
La acest moment, Academia Română numără peste 1500 de membri dintre care circa 1000 români. Ne bucurăm să remarcăm că printre aceşti membri se regăsesc şi gorjeni.

Personalităţi gorjene la Academie
Cum era şi firesc, au existat şi gorjeni care „s-au distins prin operele şi activitatea lor în favoarea naţiunii române”. Unii dintre aceştia au fost gorjeni prin naştere, alţii prin faptele cele bune, cum spunea inspirat Mihail Kogălniceanu.
Constantin Brâncuşi, sculptorul care a marcat secolul trecut, a fost ales în Academia Română post-mortem la 3 iulie 1990. S-a născut la Hobiţa-Peştişani în 1876 şi a murit la Paris în 1957. Pentru gorjeni este important în primul rând pentru ce a făcut la Târgu-Jiu. Brâncuşi vine în România dând curs chemării Ligii Naţionale a Femeilor din Târgu Jiu, care dorea să închine un monument eroilor patriei căzuţi în timpul Primului Război Mondial. Ca şi în alte opere, Brâncuşi regăseşte dimensiunile artei populare, ale întregului patrimoniu cultural românesc, pe care le-a introdus în atmosfera agitată a artei moderne.
Ion Popescu-Voiteşti (1876-1944) a fost ales ca membru titular al Academiei Române în 1936. Ion Popescu Voiteşti şi-a consacrat o mare parte a operei sale cercetării structurii pământului românesc, din analiza trecutului geologic descoperind modul de adăpostire a bogăţiilor minerale. De asemenea, alături de sinteza tectonică a Carpaţilor, evolutia paleontologică a pâmântului românesc a reprezentat partea cea mai de seamă a operei sale. A susţinut peste 140 de comunicări la congrese naţionale şi internaţionale, printre care: Congresul Internaţional de la Bruxelles (1922); Congresul Internaţional de Geologia Petrolului de la Londra (1923); Congresul Geografic de la Cairo (1924); Congresul Asociaţiei Geologilor Carpatini de la Lwow (1925), Bucureşti (1927), şi Praga (1931); Congresul Internaţional de Mine, Metalurgie şi Geologie Aplicată de la Liege (1930); Congresul Internaţional de la Paris (1935).
Iuliu Moisil a fost ales membru de onoare al Academiei Române la propunerea lui Dimitrie Gusti în şedinţa din 24 mai 1943. Contribuţia sa cea mai importantă este legată de Gorj.
A fost între fondatorii şi a lucrat pentru Muzeul Gorjului, aşa cum aţi putut afla din paginile săptămânalului nostru. O veche pasiune şi dorinţã a lui s-a realizat la 9 octombrie 1900 când în Târgu Jiu s-a înfiinţat o şcoală de ceramicã româneascã, izvorâtã din tradiţiile artei populare şi pentru satisfacerea nevoilor artistice sociale, în 1906 s-a mutat la Bucureşti activând în diverse planuri pânã în 1931. A lucrat pentru Expoziţia generalã românã de la Bucureşti din 1906 dupã care a trecut secretar al Muzeului de etnografie şi artã popularã (1906-1910), apoi a fost numit sã conducã Muzeul Pedagogic al Casei şcoalelor din Bucureşti. A fost prezent la toate acţiunile culturale şi patriotice ale ardelenilor stabiliţi în România şi foarte angajat în problemele legate de Unirea cea Mare. A conferenţiat şi a scris mult colaborând la „Buletinul Societãţii Române de Geografie”, „Convorbiri literare”, „Arhivele Olteniei”, „Arhiva Somesanã”, „Vatra”ş.a.

Prof. univ. dr. George Uscătescu

George Uscătescu (1919-1995) a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Opera sa a numărat peste 80 de cărți și sute de articole are ca obiect studii și eseuri din domeniul esteticii, diplomației, filozofia culturii și a dreptului. În domeniul literar George Uscătescu a debutat la 20 de ani în revista „Tinereţea” din București și pe parcursul vieții a publicat 7 volume poetice din colecția „Destin”: Tanatos – 1970; Dărâmat Hion – 1972; Melc Sideral – 1974; Memoria Pădurii – 1977; Millenarium – 1980; Poeme – 1981; Autobiografie – 1985; Timp și Destin – 1993.
Alte lucrări ale sale au omagiat mari artiști români: Brâncuși, Luceafărul, La un centenar (1989). Înainte de 1989 opera sa a fost remarcată, tradusă și publicată în România: Erasmus (1982); Brâncuși și arta secolului (1985); Ontologia culturii și procesul umanismului (1987).
Alţi gorjeni sub cupola Academiei Române au fost medicul neurolog Vlad Voiculescu (1913-1991), inginerul chimist Vasile Cocheci (1922-1991), filosoful Gheorghe Vlăduţescu, Constantin Rădulescu Motru (1868-1957), preşedinte al Academiei Române 1938-1941, Gheorghe Tătărescu (1886-1957) ş.a.