„Gorjeanul”, a doua şcoală a vieţii mele!

Loading

Interesul pentru lectură l-am dobândit de la tatăl meu, care din primii ani de şcoală mi-a dăruit cărţi, ziare şi reviste. Plăcerea de a citi mi-a stârnit curiozitatea pentru cunoaştere. Am înţeles repede verbul „a învăţa” şi am început să îl folosesc încă din zorii copilăriei. Pasiunea pentru studiu, bucuria de a merge la şcoală şi a explora toate pârghiile învăţării, respectul şi admiraţia pentru profesori nu puteau fi înlocuite de nimic. Învăţătura a fost şi a rămas prioritatea vieţii mele!

De 42 de ani, Ion Elena slujește presa Gorjeană
De 42 de ani, Ion Elena slujește presa Gorjeană

Întâlnirea cu ziarul „Gorjeanul” s-a petrecut tot pe această cale. Din cei 90 de ani ai celui mai valoros cotidian din Gorj, ultimii 42 de ani din „vârsta” lui sunt şi anii mei de colaborare cu acest ziar, perioadă în care am publicat în paginile sale sute şi sute de articole.

În 2 aprilie 1972, am debutat în acest ziar cu un articol în care prezentam acţiunea elevilor din Padeş de a planta câteva mii de puieţi de salcâm şi stejar în pădurea comunală. Astăzi, privesc cu tristeţe cum arborii crescuţi din fapta noastră sunt tăiaţi de agresorii pădurii, în scop mercantil.
Apropierea de redacţie s-a produs în acelaşi an, de îndată ce am fost admis în clasa de învăţători a Liceului pedagogic din Târgu-Jiu. Timpul meu liber din anii de liceu s-a petrecut în spaţiul de lucru şi creaţie al ziarului, alături de redactorii săi, într-o inedită şcoală a afirmării prin forţa cuvântului scris, o şcoală a vieţii oneste şi demne, a iniţierii în carieră prin spirit civic activ şi responsabil. Activitatea la ziar avea atributul de a împlini învăţăturile şcolii, de a-mi întări motivaţia pentru devenirea profesională, de a-mi dărui satisfacţii şi a-mi contura idealuri.
Am colaborat cu întreaga redacţie. Sunt deja proverbiale acum tactul şi înţelepciunea redactorului-şef Iacob Xenofon, circumspecţia cuvântului la Octavian Ungureanu, secretar general de redacţie, ochiul ager şi mutarea de şah ale lui Romulus Budin, talentul şi altruismul lui Paul Plopa, spiritul justiţiar şi generozitatea lui Nicu Gâtan, jovialitatea şi exuberanţa lui Florin Niculescu, gingăşia şi exuberanţa lui Octavian Dobrişan, naturaleţea şi umorul lui Cornel Boca, frumuseţea gândului şi francheţea lui Ion Mocioi, delicateţea şi candoarea lui Traian Dănescu Muller, pragmatismul şi tenacitatea lui Dumitru Albulescu, vorba de mucalit a lui Pavel Popa, sinceritatea şi condescendenţa lui Ion Ciobanu, farmecul şi inteligenţa doamnei Călin Ninica, prudenţa şi consecvenţa lui Victor Buneci, romantismul şi bunăvoinţa lui Gheorghe Cuteanu, spiritul elevat şi diplomaţia lui Dumitru Prună, spiritul adolescentin al lui Nicolae Giorgi, acurateţea şi curăţenia morală ale lui Sebastian Popescu, stăruinţele şi împlinirile celui mai tânăr secretar de redacţie – Sorin Băleanu, fotografiile rare şi textele inedite ale lui Dumitru Cazan, glumele şi mustaţa lui Titu Zidariu, miracolul din fotografiile lui Gigi Ceauşescu, spiritul academic şi înălţimea de suflet ale redactorilor şefi, Nicolae Brânzan şi Constantin Băleanu.
Nu întâmplător am lăsat la urmă şcoala de jurnalism juvenil al cărei promotor a fost în perioada întregii sale cariere de presă distinsul ziarist şi profesor George Manoniu. Am avut şansa să stau de foarte multe ori în preajma acestui profesionist inegalabil, spirit complex, caracter ales, personalitate frumos organizată în facerea binelui şi orientarea tinerilor dăruiţi cu talent în tumultul creaţiei şi al afirmării personale. În jurul domnului Manoniu s-au strâns mulţi „negrişori de redacţie”, care aveau ceva de spus prin scrisul lor. Aduceam manuscrisele şi aşteptam cu emoţie adnotările, corecturile, recomandările şi verdictul maestrului. Dacă urma să mergem cu textul la dactilografiat, la doamna Ana Ursu, înfloream de bucurie, era primul pas spre publicare. Altfel, venerabilul magistru ne sugera cu autoritatea-i specifică să revenim asupra textului cu îmbunătăţiri. Altădată am ajuns să dactilografiem chiar la maşina de scris a domnului profesor, un „Consul” comod şi încercat. În aceste condiţii i-am cunoscut pe viitorii scriitori gorjeni: Adrian Frăţilă, Spiridon Popescu, Gelu Birău, Dorin Brozbă, Ion Tarbac, Ion Şoldea, Ion Popescu Brădiceni, Doru V. Fometescu, Marius Iorga şi mulţi alţii.
Aici am aflat şi am urmat modele relevante de viaţă, cu influenţe pozitive puternice asupra atitudinii şi comportamentului meu. „Gorjeanul” a fost a doua şcoală pentru devenirea mea profesională şi socială!