Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Gheorghe Tătărescu şi purgatoriul comunist (VI)

Gheorghe Tătărescu şi purgatoriul comunist (VI)

Submitted by on 28 July 2011articol citit de 2,011 ori | No Comment

Gheorghe Tătărescu, ”tovarăşul de drum” al guvernului Petru Groza a petrecut mai mulţi ani în închisorile comuniste. Sanda Tătărescu-Negropontes invoca în memoriile sale ultima convorbire cu tatăl său: ”Cu tatăl meu, două zile înainte de sfârşitul său, la 28 martie 1957, la Spitalul Panduri. Mi-a spus: «Cumplite vremi mi-a fost dat să trăiesc, copilule». L-am întrebat: «Care zi din viaţa dumitale ai fi vrut să o faci altfel decât a fost?». Mi-a răspuns: «Niciuna». Şi totuşi…

Un grup de aşa zişi revoluţionari de la Tatar Bunar înainte de intervenţia trupelor române

Un grup de aşa zişi revoluţionari de la Tatar Bunar înainte de intervenţia trupelor române

Gheorghe Tătărescu este omul politic care a traversat cu mai mult sau mai puţin succes perioada dinainte de Marea Unire, perioada interbelică, dictatura regală, dictatura antonesciană şi cea comunistă. A reuşit de fiecare dată să se reinventeze ca om politic şi să deţină poziţii politice de vârf în timpuri şi regimuri politice diferite. Practic cariera politică a lui Gheorghe Tătărescu s-a încheiat prin mandatul de arestare nr 01325 din 4 mai 1950 unde se spunea: ”Văzând actele care formează dosarul cercetărilor privind pe acuzatul –TĂTĂRESCU GHEORGHE – născut la 28 decembrie 1887 în Târgu-Jiu, de profesiune avocat, fost Vice-preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de externe, căsătorit, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, Str. Polonă, Nr 19, din care rezultă că, prin activitatea lui a contribuit la provocarea şi sprijinirea războiului antisovietic.
Având în vedere că din cercetările făcute în cauză, şi din actele dosarului rezultă indicii grave de culpabilitate contra acuzatului…(…) Ordonăm agenţilor forţei publice ca în conformitate cu legea să-l aresteze şi să-l conducă la Penitenciarul Jilava.” De fapt totul era o mare minciună, începând cu 1940 Gheorghe Tătărescu nu a avut o atitudine ostilă URSS şi nici nu a putut influenţa în vreun fel ”sprijinirea războiului antisovietic”. Şi totuşi, autorităţile comuniste subordonate total Moscovei în perioada respectivă aveau suficiente motive să îl pedepsească pe marele om politic. Intenţionat sau nu, Gheorghe Tătărescu nu a avut în închisoare un număr, ca toţi deţinuţii, ci un cod: TATAR BUNAR. Localitatea respectivă a avut legătură cu perioada de început a carierei politice a gorjeanului. Astfel, într-un referat al Direcţiei Generale a Securităţii Statului nr 2990 din 4 iulie 1951 se spunea despre acele momente: ”La începutul anului 1923, este numit subsecretar de Stat, în Guvernul prezidat de Ion I. C. Brătianu. În lipsa primului ministru, care era plecat în Cehoslovacia, se remarcă prin masacrul comuniştilor la Tatar – Bunar din 1924 şi prin pogromul de la Oradea Mare din 1927. În broşura Basarabia şi Moscova atacă violent Uniunea Sovietică.”

Evenimentele de la Tatar Bunar
Anii de după naşterea României Mari au fost foarte încordaţi între statul român şi Rusia Sovietică. După ce România scoate în afara legii P.C.R., Moscova va pregăti un plan de declanşare a unei revoluţii comuniste în Basarabia, considerând că ţăranii sunt nemulţumiţi de politica agrară a Guvernului român. Evenimentele premergătoare de pe Nistru au avut loc la 2 iunie 1924. O luntre a încercat să debarce pe malul românesc şi somată fiind a deschis focul. Atacurile armate ale soldaţilor ruşi au continuat în zilele şi nopţile următoare. Grănicerii români au ripostat armat de fiecare dată. Rapoartele militarilor au admis că grupuri înarmate au reuşit să treacă neobservate Nistrul. Conducătorul a fost un anume Nenin care a reuşit să creeze o serie de „comitete revoluţionare şi detaşamente în judeţele Cahul, Ismail şi Cetatea Alba“.
Despre evenimentele de atunci Gheorghe Tătărescu, sub-secretar de stat la Ministerul de Interne, povestea: ”Aci Nenin a întocmit planul atacului ce urma să fie dat asupra comunei Tatar – Bunar şi planul pentru toate celelalte comitete din sudul Basarabiei, ca în noaptea de 15 – 16 Septembrie 1924, revoluţia să izbucnească în tot sudul Basarabiei. În seara zilei de 15 Septembrie 1924, comisarul Nenin, a însărcinat pe capii revoluţionari din Tatar – Bunar, şi în special pe Nikita Lisavoi şi Justin Batiscenko, ajutoarele sale, să anunţe pe indivizii din Tatar-Bunar ce făceau parte din comitetele revoluţionare, precum şi pe cei recrutaţi pentru aceste comitete, să se adune chiar în acea noapte la Chirilă Nazarenko,unde se afla Nenin, pentru a fi înarmaţi şi repartizaţi pe grupe, cu scopul de a începe atacul în comuna Tatar – Bunar.
(…) Punându-se stăpânire pe aceasta comună, comisarul Nenin a ordonat să se instaleze sentinele la toate intrările şi ieşirile comunei, şi să se prezinte imediat la dânsul primarul, perceptorul, notarul, dirigintele oficiului poştal şi toţi funcţionarii aflaţi în Tatar – Bunar, arborându-se tot deodată în toată comuna drapele roşii. Individul Justin Batiscev ajutorul lui Nenin, însărcinat cu executarea acestor ordine, a postat imediat sentinele la toate intrările si ieşirile comunei, precum şi în centrul comunei pe străzile principale, ordonând locuitorilor să arboreze drapele roşii.
Revoluţionarii răspândiţi prin comune, înarmaţi cu arme cazone şi având la dânşii drapele roşii, strigau locuitorilor că este revoluţie, că Basarabia s’a proclamat republică moldovenească sovietică şi că toţi bărbaţii trebuie să se adune la primărie, comisarul Nenin a ţinut un discurs arătând că Basarabia s’a declarat republică moldovenească sovietică şi că România nu mai are nici o legătură cu această provincie. A mai spus la această adunare că armata roşie a intrat în Basarabia pentru a alunga armatele române, sfătuind pe locuitori să se înarmeze spre a lupta contra trupelor române alături de armata roşie.
(…)Este util apoi de menţionat, pentru stabilirea unor anumite complicităţi, că în tot acest interval în zilele de 15, 16, si 17 Septembrie, în decursul cărora au avut loc evenimentele dela Tatar-Bunar, artileria rusă de la Ovidiopol făcea exerciţii de tragere pe malul Nistrului, astfel încât conducătorii bandelor puteau spune populaţiei că artileria sovietică a şi intrat în acţiune pe teritoriul Basarabiei. Iată ce a fost mişcarea la Tatar – Bunar. Ceea ce s’a petrecut la Tatar – Bunar, s’a petrecut în toate celelalte comune atacate de către bandele teroriste; este caracteristic că bandele din fiecare comună nu au numărat mai mult de 20 până la 30 de indivizi, cari însă au intimidat restul populaţiunei, prin ameninţări şi prin anunţarea intervenţiei armatei roşii pe care o arătau că ar fi ocupat Basarabia alungând trupele române”
La 19 septembrie, după trei zile de lupte în care au murit până la 3000 de rebeli şi au fost arestaţi 489 (287 dintre aceştia fiind judecaţi), revolta a fost înăbuşită. După alte patru zile, au fost stinse şi celelalte focare ale răscoalei. Peste 500 de persoane au fost anchetate, din care 287 au fost trimise in judecata. 85 de persoane au fost găsite vinovate şi pedepsite cu închisoarea de la şase luni la şase ani.

Comments are closed.