Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Gheorghe Magheru despre poporul roman şi istoria lui zbuciumată

Gheorghe Magheru despre poporul roman şi istoria lui zbuciumată

Submitted by on 25 July 2013articol citit de 1,336 ori | No Comment

Gorjeanul Gheorghe Magheru a constituit unul dintre stâlpii evenimentelor petrecute pe teritoriul românesc în anii paşoptişti. Pe lângă faptul că a fost un conducător efectiv al Revoluţiei de la 1848 din Muntenia, Gheorghe Magheru a purtat o importantă corespondenţă cu mulţi dintre liderii românilor de atunci. Lui Paul Cernovodeanu şi Marian Ştefan, autorii singurei monografii consistente despre Magheri, le datorăm publicarea după 1989 a unei scrisori a lui Gheorghe Magheru către Avram Iancu (Magazin Istoric, iunie 1997).

Gheorghe Magheru şi Avram Iancu au fost conducătorii militari ai revoluţiei paşoptiste din Muntenia şi Transilvania

Gheorghe Magheru şi Avram Iancu au fost conducătorii militari ai revoluţiei paşoptiste din Muntenia şi Transilvania

Documentul amintit este important în sine atât pentru faptul că nu a putut să apară la vremea apariţiei cărţii „Pe urmele Magherilor” cât şi ca urmare a faptului că avem o monstră despre cum gândea un reprezentant de seamă al clasei politice româneşti la vremea aceea. Cei doi autori-Paul Cernovodeanu şi Marian Ştefan-au îmbrăcat publicarea din 1997 în cheia luptei cu cenzura comunistă. Scrisoarea lui Gheorghe Magheru din 2/14 martie 1850 trimisă din Viena, unde gorjeanul se afla în exil, către Avram Iancu este una care ne arată o figură revoluţionară mult mai complexă decât am fi fost tentaţi să credem.

Seduşi şi abandonaţi

Gheorghe Magheru şi Avram Iancu au fost conducătorii militari ai revoluţiei paşoptiste din Muntenia şi Transilvania

Gheorghe Magheru şi Avram Iancu au fost conducătorii militari ai revoluţiei paşoptiste din Muntenia şi Transilvania

Se ştie acum că revoluţionarii români paşoptişti şi cei unguri nu au colaborat în 1848-1849, politica Imperiului Habsburgic de făgăduieli deşarte fiind responsabilă de această situaţie. Deşi românilor din Transilvania Împăratul le făgăduise autonomie şi administraţie naţională, aceştia nu vor mai primi nimic. Aliaţii români vor fi primiţi la Viena la sfârşitul anului 1849 şi începutul anului 1850 cu răceală şi chiar cu duşmănie.
În presa vremii, dominată de puerea financiară a nobilimii maghiare reacţionare, românii erau etichetaţi drept „naţiune reacţionară”, „unelte ale ţarului” etc. De fapt, în privinţa presei europene, lucrurile nu par să se fi schimbat atât de mult cum ne-ar plăcea nouă să credem. Iar ţarul pregătise nişte decoraţii în această idee…
Dacă tot invocăm contextul extern al acestei scrisori, reţinem faptul că Avram Iancu, în fruntea unei delegaţii a liderilor ardeleni, se aflase la Viena în cursul lunii februarie şi în primele zile ale lui martie 1850. Mărturiile vremii reţin faptul că românii au fost prezenţi la audienţele colective din 8 şi 11 martie 1850. Ştim acum că Avram Iancu plecase foarte dezamăgit din Viena, aceasta fiind doar un prim pas în degradarea sa fizică şi psihică de mai târziu. Scrisoarea lui Magheru venea chiar în zilele când liderul revoluţionarilor din Ardeal alesese, dezamăgit şi mâhnit, să se întoarcă în Transilvania.

Comments are closed.