Învăţătorul gorjean Gheorghe Dumitrescu-Bumbeşti a jucat un rol deosebit de important la începutul secolului trecut la înfiinţarea băncilor populare din mai multe judeţe din ţară. Gorjul a ocupat un loc fruntaş în aceste acţiuni datorită societăţilor culturale „Luminarea săteanului” şi „Amicul poporului”, care aveau şi reviste proprii, conduse de acelaşi Gheorghe Dumitrescu-Bumbeşti şi Lazăr Arjoceanu din Bălăneşti. Dar iată care a fost o parte din munca dascălului gorjean în slujba satului românesc.
Nu credem că mai este o noutate pentru prea mulţi faptul că băncile populare au fost înfiinţate de învăţători la graniţa dintre secolele XIX şi XX. Cele mai multe erau în judeţele Dâmboviţa, Dolj şi, foarte important, Gorj. Despre această situaţie, chiar Gheorghe Dumitrescu-Bumbeşti spunea: „O mână de oameni am întreprins lupta şi deja 3 judeţe ne-au ascultat. Numărul mare de societăţi economice ce am înfiinţat în aceste 3 judeţe este semnalul că sărăcia, din casa românului, trebuie să dispară, iar străinul cămătar…trebuie să plece. Unească-se cu noi toţi cei cu dor de ţară, şi deşteptând pe ţăran, să ştie cum să muncească, cum să-şi facă economii, cum să se ajute tot din banii lui, luând de la bănci populare”.
Misiunea lui Gh. Dumitrescu-Bumbeşti
Băncile populare, sub diferite denumiri, au apărut în 1891, deşi erau doar 24 în 1898 şi 44 în 1900. Abia la începutul secolului al XX-lea acestea au început să fie sprijinite de autorităţi, în special de Spiru Haret, de mai multe ministru al Instrucţiunii Publice. Judeţele fruntaşe din acest punct de vedere au fost Gorj, Dolj şi Dâmboviţa. Gorjul ocupa locul fruntaş datorită muncii societăţilor culturale „Luminarea săteanului” şi „Amicul poporului” (înfiinţate în 1898), având şi reviste proprii, conduse de învăţătorii Gheorghe Dumitrescu-Bumbeşti şi Lazăr Arjoceanu din Bălăneşti. Aceste societăţi au dus o campanie susţinută prin sate să întemeieze numeroase bănci populare. Astfel, la 15 iulie 1901, „Amicul poporului” scria că în urma activităţii învăţătorilor „am ajuns să avem astăzi în judeţul nostru peste 32 de bănci populare, al căror capital, adunat prin cotizaţiuni neînsemnate de la săteni, trece peste suma de 100 000 lei”.
Gheorghe Dumitrescu-Bumbeşti a desfăşurat o activitate extraşcolară susţinută pe linia atragerii ţărănimii în mişcarea cooperatistă, lucru care l-a făcut cunoscut şi ministrului Instrucţiunii, Spiru Haret. El a fost chemat de ministrul liberal şi îndrumat să meargă „în mijlocul poporului” pentru a propaga, prin cercurile culturale, „ideea de întovărăşire”. A continuat să fie apreciat şi de conservatori. În septembrie 1899, la recomandarea doctorului C. Istrati, ministrul lucrărilor publice, a fost numit subrevizor în judeţul Mehedinţi, iar în 1900 transferat în Dolj.
La 1 aprilie 1901, Spiru Haret l-a numit pe Gh. Dumitrescu-Bumbeşti delegat oficial ambulant cu sarcina de a călători prin judeţe şi a îndruma pe învăţători cum să procedeze în acţiunea de înfiinţare a băncilor populare şi cum să le organizeze spre a putea prospera. La 14 ianuarie 1902, Haret a dat o nouă circulară către prefecţi prin care le arată că de câtva timp ministerul depune silinţă pentru ca „prin revizorii şcolari, prin învăţători şi prin preoţi să îndemne la înfiinţarea de societăţi economice prin sate. Binefacerile acestei instituţii nu mai au nevoie să fie arătate. Când sătenii vor avea la îndemână un mijloc cât mai practic şi mai lesnicios pentru a-şi aduna şi a face să fructifice micile lor economii, şi când satele vor fi scăpate de plaga cămătăriei, vom putea zice că am făcut ţăranilor cel mai mare bine ce li-l putem face…”. Subliniind că învăţătorii muncesc pentru reuşita acestor acţiuni „umanitare şi patriotice”, era anunţat faptul că subrevizorul şcolar Dumitrescu-Bumbeşti are sarcina exclusivă de a-i îndruma şi sfătui în această direcţie iar prefecţii aveau obligaţia să sprijine înfiinţarea societăţilor economice.
Contribuţii teoretice
Revista „Şezătoarea săteanului” arătase încă din 1900 importanţa mişcării cooperatiste din Gorj, cu reflectare în alte judeţe. În septembrie 1900, în revista amintită se scria: „Mişcarea începută de noi, sunând din goarna deşteptărei în judeţul Gorj, a fost ascultată şi urmată şi de judeţele megieşe: Mehedinţi şi Dolj. Bănci economice populare s-au înfiinţat şi se înfiinţează mereu aproape în fiecare săptămână prin diferite sate din aceste judeţe, de învăţătorii cu dragoste de cosătenii lor”. Acelaşi dascăl, într-un articol intitulat „Să ne unim”, făcea un apel călduros către săteni: „Să ne unim cu toţi puterile de muncă, să ne întovărăşim mai mulţi şi sub scutul dragostei frăţeşti să lucrăm din răsputeri, căci atunci vom birui…Uniţi-vă cu noi la lupta ce o ducem de 3 ani. Să păşim mai departe pe această cale, căci contrar vom muri cu toţii săraci lipiţi în ţara bogată! O mână de oameni am întreprins lupta şi deja 3 judeţe ne-au ascultat. Numărul mare de societăţi economice ce am înfiinţat în aceste 3 judeţe este semnalul că sărăcia, din casa românului, trebuie să dispară, iar străinul cămătar…trebuie să plece. Unească-se cu noi toţi cei cu dor de ţară, şi deşteptând pe ţăran, să ştie cum să muncească, cum să-şi facă economii, cum să se ajute tot din banii lui, luând de la bănci populare”, cum să-şi facă grădini de legume, să-şi îngrijească vitele, să se ocupe de apicultură, sericicultură şi să poată scăpa de mizerie.
Într-un memoriu trimis către ministrul Haret tot în 1901, Gh. Dumitrescu-Bumbeşti scria că nu e uşor „a întemeia o mişcare economică ce va trebui să schimbe fundamental viaţa la sate şi să dea poporului posibilitatea de a face prin sine tot ce-i este absolut necesar pentru dezvoltarea sa”. În contextul mişcării poporaniste, spunea dascălul gorjean că „va trebui bifurcată în economică şi culturală…Pentru a putea ajunge la rezultate satisfăcătoare, în ceea ce priveşte partea culturală a mişcării, este absolut indispensabil ca să asigurăm mai întâi bunul trai al săteanului, căci numai când va înceta teama zilei de mâine va putea cugeta el la operaţiuni intelectuale…Şi cel mai lesnicios mijloc de a-l pune oarecum la adăpostul mizeriei credem a fi înfiinţarea societăţilor economice de credit şi economie”.
La sfârşitul memoriului, dascălul gorjean accentua din nou: „Reuşita mişcării culturale depinde exclusiv de a celei economice. Când săteanul şi-a întocmit bine gospodăria sa, când are asigurat traiul său şi al familiei, e uşor de a-l îndeletnici cu cititul fiindcă are atât liniştea sufletească, cât şi îndemnul propriei sale curiozităţi.”
În iarna şi primăvara anului 1902 revizorii şcolari din fiecare judeţ au primit o circulară a guvernului prin care erau chestionaţi asupra acţiunii de înfiinţare a băncilor populare în judeţele lor şi greutăţile ce le stau în cale în această direcţie. Alexandru Ştefulescu, revizorul judeţului Gorj la vremea aceea, raporta că societăţile economice în acel judeţ nu sunt pe sate, ci pe regiuni, deoarece altfel n-ar avea capital suficient. Despre băncile populare, Ştefulescu spunea că „aceste societăţi sunt opera învăţătorilor…care, cu o rară modestie, nu fac zgomot, nu trâmbiţează munca lor. Revizorul de Gorj mai adăuga că la unele din aceste societăţi „sătenii găsesc, afară de sumele necesare pentru nevoile urgente, şi medicamente de primă necesitate, gratuite”. (fragment din lucrarea „Istoria Şcolii Gorjene” în curs de apariţie).
