Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Gheorghe Bibescu şi Gheorghe Magheru, planuri comune

Gheorghe Bibescu şi Gheorghe Magheru, planuri comune

Submitted by on 14 March 2012articol citit de 1,880 ori | No Comment

Anul 1848 a fost extrem de plin de evenimente revoluţionare la nivelul Europei, inclusiv în Principate. În Muntenia reţinem o implicare decisivă a mai multor gorjeni, de la domnitorul Gheorghe Bibescu-silit să plece din ţară-până la revoluţionarii Gheorghe Magheru şi Christian Tell, invocaţi de noi şi cu alte ocazii. Revenim cu alte amănunte mai puţin cunoscute şi relevante pentru desfăşurarea evenimentelor.

Gheorghe Bibescu şi Gheorghe Magheru au visat o armată naţională alcătuită din panduri

Gheorghe Bibescu şi Gheorghe Magheru au visat o armată naţională alcătuită din panduri

Poate cele mai interesante informaţii despre implicarea celor trei gorjeni în Revoluţia paşoptistă le aflăm de la Ion Heliade Rădulescu, unul dintre cei mai importanţi eroi ai acelor evenimente. Până a recurge însă la informaţiile lăsate nouă de Heliade Rădulescu, recurgem la o caracterizare făcută lui Gheorghe Bibescu de către Alfons Grafen Wimpffen, trimis austriac în Principate în 1853-1854: „Dacă guvernarea domnitorului Gheorghe Bibescu, n-a corespuns aşteptărilor, pe care ţara ar fi putut, judecând după antecedente, să le aibă, cauza pe departe stă în strânsă legătură cu împrejurările externe ale mişcărilor generale ce au început să se ivească în Europa întreagă la 1848, iar pe dealta, nu mai puţin cu slăbiciunea caracterului său, care din pricina strălucitei lui iscusinţi, nu se putea observa dintr-odată. Adesea ori el se lasă să fie influenţat mai ales de soţia sa cea de-a doua, despotica şi răutăcioasa soţie ce se despărţise de spătarul Ghica, şi pe care când fu ales domn, după ce se despărţise de prima soţie din pricină că era suferindă, o luă în căsătorie. Soţia aceasta în tot timpul guvernării lui precum şi după aceia, rămase geniul său rău, făcându-l să comită multe nedreptăţi şi înstreinându-l de mulţi prieteni”.

Proiectul unei armate naţionale
Deşi este mai puţin cunoscut, între Gheorghe Bibescu şi Gheorghe Magheru a existat o colaborare chiar înainte de Revoluţie. Ideea cu armata revoluţionară de la Răureni pare să o fi avut, cel puţin într-un fel asemănător, Gheorghe Bibescu. Ion Heliade Rădulescu  povesteşte că a fost un proiect pentru a se găsi „mijloacele de a feri Ţara de năpădirea muscălească, făcând să fiinţeze forţe naţionale pentru apărarea Ţării, în caz de vr-o mişcare dincolo de Carpaţi. A mări armata prin creaţiunea unui corp de Panduri fu prima-i idee. Chiemă pe Maghieru, care era atunci ocârmuitor al judeţului Romanaţi, în Oltenia, şi era cunoscut prin voinicia sa. Îi spuse în taină, că se bănuia o mişcare în Transilvania din partea unor aţâţători de turburări, care ar avea gândul să treacă în Ţara Românească; şi că, pentru ca guvernul să fie în stare  de a se opune făr-a alerga la vr-un ajutor străin, îl va însărcina cu privigherea tuturor dorobanţilor. Îi poruncea să meargă să ia ştiri de la fiecare ocârmuitor de era lipsă din numărul dorobanţilor, deşi aveau armele în stare bună, de erau bine alcătuiţi pe căprării. Apoi îi destăinui gândul său de a-i încredinţa mai apoi formarea unei trupe de Panduri”.
Trebuie remarcat faptul că Ion Heliade Rădulescu şi ceilalţi revoluţionari se pregăteau în secret pentru Revoluţie. Revoluţionarii căutau să câştige de partea lor oştirea şi sperau că vor convinge pe domnitorul Gheorghe Bibescu să devină chiar liderul acestei mişcări. În acest sens, Ion Heliade Rădulescu povesteşte că domnitorul dăduse „instrucţiuni lui Odobescu, capul oştirii, şi lui Solomon, ca să închiză ochii şi să lase să fie câştigaţi ceilalţi ofiţeri pentru a ascunde mai bine obârşia complotului”.
Complotul revoluţionar iniţial cuprindea un comitet  alcătuit din Ion Heliade Rădulescu, Ion Ghica, fraţii Goleşti, Tell, care comanda armata la Giurgiu, Magheru-ocârmuitorul judeţului Romanaţi, cei doi fraţi Brătianu şi cei doi fraţi Bălcescu.

Gheorghe Magheru

Gheorghe Magheru

Adunarea de la Islaz
Evenimentele de la Islaz s-au desfăşurat sub forma unei adunări religioase. La 9 iunie 1848 Ion Heliade Rădulescu, Christian Tell-înălţat la grad de colonel, căpitanul Pleşoianu, căpitanii Racotă, Serurie, Paraschivescu şi Ştefan Golescu, întruniţi la Islaz, participau la o festivitate religioasă menită să stimuleze imaginarul public, participanţii întrebându-se unii pe alţii care era scopul acelei întruniri.
Liturghia a fost slujită de popa Şapcă, cel care adresă o rugă cerului ca să sprijinea mişcarea care începea. Au fost sfinţite două stindarde: unul dat de Heliade poporului iar celălalt dat de Tell la soldaţii participanţi care alcătuiau armata reînvierii. După această ceremonie urmă prezentarea proclamaţiei redactată de Ion Heliade Rădulescu. Cu acest prilej se constitui şi guvernul provizoriu din care făceau parte Popa Şapcă, Ştefan Golescu, C. Tell, Gheorghe Magheru, N. Pleşoianu şi I. Heliade Rădulescu.
Implicarea gorjeanului Gheorghe Magheru în Revoluţie era una plenară, în noaptea de 9-10 iunie a ajuns la Islaz şi practic a salvat Revoluţia: „veni în tabără spre a se înţelege cu colegii săi. Le arătă o scrisoare ce tocmai atunci atunci priimise de la ministrul trebilor din Năuntru, care i se poruncea să pue mâna pe Ştefan Golescu şi pe Heliade şi să-i trimită îndărăt la Bucureşti sub paza bună şi cu tot respectul datorit; mai le arătă apoi circulări-purtând pecetea roşie a Domnului-care tocmai atunci fuseseră publicate”.

Contribuţia Magherilor
Pe lângă Gheorghe Magheru şi copiii săi, în timpul Revoluţiei paşoptiste întâlnim şi alte figuri emblematice din familia Magheru. Ne referim aici la Ioniţă(Niţu) Magheru, fiul fratelui generalului, cel care a fost căsătorit cu Paulina Tell. Acesta va conduce revolta din Bucureşti din dimineaţa zilei de 11 iunie 1848. Mai exact, în dimineaţa acelei zile, un grup de tineri conduşi de Niţu Magheru străbătură mahalalele Bucureştiului, citind cu glas tare şi împărţind Proclamaţia de la Islaz. Aceştia anunţau că domnitorul Gheorghe Bibescu o întărise şi îmboldeau mulţimea să meargă la Palat să mulţumească Suveranului. În cursul după-amiezii mulţimea intră în curtea Palatului cu strigătul de „Trăiască Bibescu! Trăiască Constituţiunea!”
După cum se ştie, silit domnitorul va semna şi actul dar după aceea va părăsi ţara.
Pe acelaşi Niţu Magheru îl vom regăsi în 1854, după spusele lui Alecu Russo, încercând să răstoarne Oltenia, să facă acolo printre ţărani o mişcare agrară. Din proclamaţiunile incendiare răspândite de el în Oltenia în numele lui Gheorghe Magheru reţinem: „Sculaţi-vă, unii cu arme fulgerătoare, alţii cu arme tăetoare: săbii, suliţe, seceri, securi, măciuci, cu moartea şi fovul în mână. Măcelăriţi pe toţi boerii, pe toţi ciocoi; ardeţi-le, prăpădiţi-le casele; omorâţi pe toţi Ruşii”.
Niţu Magheru a decedat la 14 noiembrie 1864.

Comments are closed.