Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Gheorghe Bibescu a refuzat intrarea ruşilor în ţară

Gheorghe Bibescu a refuzat intrarea ruşilor în ţară

Submitted by on 7 March 2012articol citit de 2,548 ori | No Comment

Anul 1848 a fost extrem de plin de evenimente revoluţionare la nivelul Europei, inclusiv în Principate. În Muntenia reţinem o implicare decisivă a mai multor gorjeni, de la domnitorul Gheorghe Bibescu-silit să plece din ţară-până la revoluţionarii Gheorghe Magheru şi Christian Tell, invocaţi de noi şi cu alte ocazii. Revenim cu alte amănunte mai puţin cunoscute şi relevante pentru desfăşurarea evenimentelor.

Domnitorul Gheorghe Bibescu nu a cerut ajutorul ruşilor pentru controlarea evenimentelor paşoptiste

Domnitorul Gheorghe Bibescu nu a cerut ajutorul ruşilor pentru controlarea evenimentelor paşoptiste

Aflaţi în exil în 1849, membrii guvernului provizoriu din 1848 şi delegaţii emigranţilor se adresau sultanului cu o concluzie dureroasă: „Adevărul a fost năbuşit sub minciună; cată să iasă la lumină”. Semnau acel document printre alţii „Eliade, Tell, N. Golescu, Maghieru, Ştefan Golescu, Maiorescu, I. Voinescu, N. Bălcescu…”.

Un domn patriot
Domnitorul Gheorghe Bibescu(1804-1873), cu origini şi moşii în Gorj, a avut un rol pozitiv în debutul mişcărilor paşoptiste din Oltenia. Deşi istoriografia contemporană a pus accent doar pe plecarea sa precipitată din ţară, Gheorghe Bibescu a trebuit să facă acel gest sub presiuni externe. El avusese o datorie pe care o împlinise, din acel moment ar fi putut să fie doar o frână în calea evenimentelor…Lui Bibescu i se datorează reuşita Revoluţiei în Muntenia pentru că a refuzat intrarea trupelor ruseşti în ţară şi arestarea şi exilarea revoluţionarilor cunoscuţi.
Dar despre ce fusese vorba? În 21 martie 1848, generalul Pavel Kisseleff-fost guvernator al Principatelor-scria lui Bibescu, pe fondul evenimentelor din Europa  şi a prezenţei studenţilor români la Paris, cu privire la „tulburările ce se ivesc în Europa”, şi a căror „lovire poate să isbească şi în Prinţipate”, că spera că „mintea sănătoasă şi cuminţia va lumina şi va călăuzi pe Români. Nădăjduiesc că acest troian ce trece peste Europa şi care mai târziu sau mai devreme, îşi va avea reacţiunea sa, nu se va atinge de frumoasa-Vă Ţară, şi că supravegherea Voastră, Prinţipe, o va feri de ameţeala ce a coprins pe vecinii voştri”.
La 22 aprilie 1848, Kisseleff îl sfătuia într-o altă scrisoare pe domnitor  ca „lucrul de căpetenie, era de a înlătura dezordinele, ce pot aduce, şi cată să aducă urmări care de sigur vor fi crunte pentru Ţară, depărtând din centrul populaţiunii pe oamenii cari visează schimbări peste putinţă. (…)Nici pace, nici tranzacţiune de făcut cu iscoditorii de tulburări, să nu crează cine-va în făgăduinţele lor. Întemniţarea şi trimiterea peste graniţă erau mijlocul cel mai sigur de apărare în cadrul proiectelor lor surpătoare, ş-apoi păstrarea cu sânţenie, în toate celelalte, a regulamentului, în spiritul şi textul său”.
În iunie, în plină desfăşurare a evenimentelor, curierul trimis de Kisseleff lui Bibescu îl îmbărbăta „să nu piardă inimă în faţa turburătorilor, să rămână în luptă pe cât îl vor lăsa puterile. Dosirea oamenilor cinstiţi ar lăsa loc nemernicilor care n-au în vedere de cât dezordini, dărâmări, şi totul numai în interesul lor exclusiv şi personal”.
Gheorghe Bibescu nu doar că nu a urmat poveţele lui Kisseleff privind arestarea şi exilul revoluţionarilor, dar în primele zile chiar a colaborat cu masele. Gestul său cel mai important a fost refuzul ajutorului rusesc. Sosirea generalului Duhamel la Bucureşti, trimisul ţarului Nicolae, a coincis cu făgăduiala acestuia de ajutor contrarevoluţionar. Domnitorul era sfătuit să apeleze pentru înăbuşirea viitoarelor evenimente la câteva regimente de cazaci pe care dacă le cerea ţarului le-ar primi cu siguranţă. Doar că domnitorul muntean nu s-a lăsat convins, a mulţumit pentru intenţia de ajutor dar nu a urmat şi o solicitare către autorităţile ruse. Mai mult el va refuza un asemenea ajutor propus şi de generalul Kisseleff.
Înţelepciunea domnitorului Gheorghe Bibescu se va vedea şi când va refuza solicitarea trimisului rus de a cere exilul lui Heliade-socotit de ruşi „capul conspiraţiei contra ordinei întemeiate a lucrurilor”. Deşi domnul ştia toate aceste lucruri, domnul îi va răspunde generalului Duhamel că ”de ar avea probe în contra lui Heliade şi d-ar fi prin urmare sigur de greşeala lui, l-ar pune subt judecată, ca să fie pedepsit după legi, dar că nu-l putea exila fără a-l judeca; ar aţâţa şi mai mult spiritele, şi ar făptui o nedreptate”.

Salvarea lui Heliade
Gheorghe Bibescu ştia ce urzeşte Heliade chiar de la acesta. Într-o întâlnire cu cei mai reprezentativi dascăli ai ţării-Petrache Poenaru, Simeon Marcovici-Bibescu se va întâlni cu Heliade şi va afla de la acesta că „în adevăr lucrează a face o mişcare, dar ca să paralizeze pe aceea ce voeşte să o facă Duhamel. Bibescu îl va îndemna să se retragă pentru oarecare timp din ţară şi să solicite autorităţilor a se duce în Italia pentru cercetări filologice. Domnitorul îi făgăduia că îi va da fonduri pentru respectiva călătorie.
Strâns cu uşa şi în atenţia serviciilor ruseşti, Ion Heliade Rădulescu a făcut respectiva cerere în scris. Doar că nu a plecat la Roma, ci peste Olt unde se va întâlni cu Gheorghe Magheru şi alţi revoluţionari. După trecerea în Transilvania se va înapoia brusc la Bucureşti „supt cuvânt de boală ameninţătoare de familie”. Aici îl vor găsi evenimentele din iunie 1848.

Atentat împotriva lui Gheorghe Bibescu
În seara zilei de 9/21 iunie 1848, în timpul când avusese loc ,,Adunarea de la Izlaz’’ (jud.Romanaţi), la Bucureşti are loc un atentat împotriva domnitorului Gheorghe Bibescu. Astfel, în timp ce acesta se afla în trăsură împreună cu ministrul de Interne, Villara, întorcându-se dintr-o plimbare ,,la Şosea’’, la Capul Podului (Piaţa Victoriei), trei tineri aflaţi într-o birjă (identificaţi ulterior a fi Grigore Peretz, Dumitru Creţulescu şi Iancu Paleologu), trag câte un foc de pistol asupra sa. Doar unul dintre gloanţele atentatorilor îşi atinge ţinta, oprindu-se însă într-un epolet, fără a-l răni pe Bibescu. Imediat după tentativă, aga Iancu Manu este demis, în locul său fiind numit Scarlat Creţulescu. De asemenea, se fac numeroase arestări, printre care menţionăm pe Constantin A.Rosetti şi mr.Voinescu, mulţi dintre suspecţi travestindu-se şi reuşind astfel să scape. Îngrijorat de cele întâmplate, în dimineaţa zilei de 11 iunie, domnitorul merge la cazărmile Armatei, ,,spre a lua un jurământ de credinţă’’. Cu această ocazie, ofiţerii depun un jurământ, arată că vor apăra ţara de duşmani, ,,dar nu vor vărsa sânge de român’’. Despre atentat, Mihai Eminescu avea să scrie în ,,Timpul’’ din 9 decembrie 1880: C.A.Rosetti şi-ar pleca ochii dac-am întreba cine a pus la cale atentatul asupra lui Bibescu. Arestările care au urmat atentatului au întârziat izbucnirea revoluţiei paşoptiste în Ţara Românească, fapt care se va produce la 11/23 iunie.
Dacă acest atentat l-a determinat pe Gheorghe Bibescu să părăsească sau nu ţara peste câteva zile vom afla în episodul următor.

Comments are closed.