Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Gerar cu miei şi ghiocei

Gerar cu miei şi ghiocei

Submitted by on 30 January 2013articol citit de 1,280 ori | No Comment

Mai este puţin timp şi luna lui Gerar se va topi în larg de orizont. A început să ningă tot dinspre Coasta Motrului, în roiri viscolite, argintii şi albe, care au învelit iar chipul satului în mantia pufoasă a anotimpului alb.

Natura își adună forțele pentru explozia din primăvara care bate la ușă

Natura își adună forțele pentru explozia din primăvara care bate la ușă

Tuşa Cătălina s-a pregătit de sărbătoarea de sfârşit de ianuarie, nu i-a lăsat pe-ai casei să pună mâna pe nimic, nu că ar fi o soacră rea, dar ştie că de ziua sfinţilor ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan este bine să stai locului, să laşi lucrul pentru alte zile. Astfel vei păzi ograda de paguba lupilor. Sunt Filipii de iarnă acum şi se sfârşeşte perioada de împerechere a acestor sălbăticiuni. Moş Haralambie spune că nu i-a mai auzit urlând pe stâncăriile din Cojoi de vreo câţiva ani buni.

Poveste de iarna

Genţiana s-a oprit printre nămeţii căzuţi de Crăciun şi topiţi sub bolta viţei de vie de soarele cald al zilelor ce-au urmat. Printre valuri de zăpadă, aici au răsărit chite de ghiocei, străpungând stratul de nea îngheţată. Adolescenta pasionată de ecologie şi-a pregătit câteva bucheţele pe care le-a pus în lumina ferestrei, să-i împrimăvăreze privirile şi să-i umple sufletul cu bucurie. Priveşte spre munţi şi valul fulgilor se topeşte în pomeţii obrăjorilor ei roşii în fiorul văii. Ninge zburlit, se-aud fâşâind aripile fulgilor prin frunzele uscate ale stejarului, ninge mărunt, necontenit, ninge dumnezeieşte peste peisajul alb, e tăcut satul, se lasă cutreierat de viscol şi de nebunia zăpezii spulberate de vânt. Intră fericită-n casă Genţiana. Faţa-i este îmbrobodită de năluciri de nea, îi este albă căciula lucrată de ea cu fir gors şi andrele în zilele vacanţei. Surâd în fereastră ghioceii, curaţi şi albi ca fulgul neprihănit. În sobă toarce ritmic focul. Pe plita încinsă fierbe oala cu vin negru din Dealul Stancăi. Aşa obişnuiesc taica şi feciorul său, Ionică, să-şi dreagă poftele şi osteneala în răgazul iernii, cu câte o ulcea de vin, să-i simtă ei vraja şi cântecul în lutul ars de Glogova. Aşa se-ntinde taina, o oră, două, trei.
Coşul casei fumegă peste nucul rămuros, agăţat în două rădăcini de buza ogaşului de gheaţă. În creştet de zi ninge cu sălbăticie. Nu vor fi zăpezi înalte şi robuste ca anul trecut, dar tot se orânduiesc troienele şi-acum. Sătenii au cam uitat de iernile adevărate, când urlau lupii în capătul ulucii, la doi paşi de vatra cu jăratic şi de staulul vitelor. Săltau câinii peste garduri şi-i fugăreau până-n dunga pădurii. Azi e iluminat satul. Rar mai scapă jivinele spre ogrăzi, dar s-au restrâns şi acestea. Sunt tot mai puţini sătenii cu îndeletniciri de fermier. Cei mai tineri nu prind plăcere pentru mica fermă, să aşeze viaţa pe noi standarde şi să aducă prosperitatea în sat. Totuşi, în turma Ileanei lui Mischie, Cricovii de iarnă au adus primii mieluşei. Bârsana, năzdrăvana cioporului, a dăruit ţarcului doi jucăuşi – mieluţul Ghiocel şi mieluşa Ocheşica, aducând  dor de primăvară şi speranţă de împlinire în gospodăria acestor oameni. Loredana, mezina casei, îi aleargă întruna şi îi ascunde în adâncul şopronului rugând-o pe bunica să le împrospăteze aşternutul de paie, să le fie cald şi bine.
Se lasă ziua către seară. Se pare că viscolul s-a mai lenevit. Ninge divin peste hotare, totul este alb, nu ştim să fie alb şi pace şi-n sufletele oamenilor. Multe aşteptări nu li s-au împlinit nici în această iarnă. Sunt prea amăgiţi de promisiuni şi le lipsesc certitudinile. Ninge de-a binelea şi parcă-i la răscruci de vremuri. Răsuciri argintii zboară peste casă, nu se zăreşte orizontul şi oamenii simt că se complică ceva. Când e zăpadă multă mai ales spre Trifon, este semn de rodnicie, dar nu se ştie ce semn de pace poate fi pentru neam, pentru ţară! Este ger afară, dar ger şi multă înfrigurare găseşti şi în inimile înfrânte de griji şi nevoi, în inimile oamenilor din sat.
În arinii ninşi din adâncul grădinii se aud croncănind ciorile. Îşi strigă în văzduhul troienit amarul şi tare le e dor de primăvară. La streşinile înalte gerul a brodat ţurţuri lungi şi ascuţiţi. Multe case stau zgribulite, sătenilor le este frică de sărăcie. Se-nteţeşte neaua peste Aninoasa. Unde-i primăvara să îmbrace-n verde viaţa?

Comments are closed.