Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Generalul Todleben despre luptele de la Plevna (IV)

Generalul Todleben despre luptele de la Plevna (IV)

Submitted by on 15 December 2010articol citit de 2,862 ori | No Comment

Corespondenţa generalului rus Todleben cuprinde date şi informaţii istorice valoroase în legătură cu Războiul ruso-turc di 1877-1878, acolo unde românii au jucat un rol deosebit de important. În scrisorile menţionate ni s-au păstrat părerile ofiţerului rus despre ţara noastră, mai ales despre domnitorul Carol I, la intervenţia căruia Todleben a fost chemat pe câmpul de luptă ca expert tehnic pentru operaţiunile de blocadă şi asediere. Generalul rus a fost ajutorul domnitorului Carol la Plevna în funcţia acestuia de comandant suprem al armatelor româno-ruse. În scrisorile lui Todleben se oglindesc faptele şi evenimentele războinice din Balcani, începând cu 12 septembrie 1877 şi până la 27 ianuarie 1879. Documentele au fost valorificate de istoricul Ion Nistor într-o comunicare la Academia Română în 1933.

Generalul Todleben si principele Carol I au contribuit în mod esential la cucerirea Plevnei

Generalul Todleben si principele Carol I au contribuit în mod esential la cucerirea Plevnei

Dacă în episoadele trecute aţi putut afla amănunte despre asediul asupra Plevnei coordonat de generalul Todleben, ultimele scrisori au fost scrise după momentul cuceririi. Iată ce scria generalul rus soţiei sale chiar în ziua de 1 decembrie 1877: ”Plevna a căzut! Eu eram convins că Osman-Paşa va face o încercare de erupere. Linia noastră de încercuire era de 70 verste. Problema principală era de a putea concentra repede în fiecare punct 40 până la 60 de batalioane.(…) În seara de 27 Noemvrie am primit informaţiuni de la bateriile şi avantposturile noastre, precum şi de la câţiva prizonieri, că Osman Paşa face toate pregătirile pentru o acţiune de erupere. Toată noaptea a lucrat telegraful, iar eu am informat pe toţi comandanţii şi am luat toate dispoziţiunile pentru concentrarea trupelor dincolo de Vid. Plevna părea luminată, iar în anumite direcţiuni se puteau observa noaptea lanterne roşii. Turcii opriseră brusc focul. La revărsatul zilii de 28 Noemvrie se auzii o canonadă şi un potop de focuri de armă  pe malul stâng al Vidului. Sosiră rapoarte dela generalul Ganevski că a fost atacat. La orele 9 dimineaţa, după ce luasem toate dispoziţiunile, am încălecat împreună cu statul meu major şi am dat ordin de înaintare şi de ocupare a poziţiunilor inamice la est de Plevna, adică pe malul stâng, îndată ce inamicul ne va fi părăsit de tot sau ar fi lăsat acolo numai forţe neînsemnate. Marele duce sosi şi el, călare. Trupele noastre ocupară redutele turceşti fără nici o împotrivire. În schimb canonada şi focul de arme continuară dincolo.”

Osman Paşa învins
Descrierea bătăliei finale de la Plevna este extrem de plastică. După descrierea din scrisoare, doamna Todleben putea să îşi facă o imagine asupra evenimentelor care au însemnat capitularea celei mai însemnate forţe turceşti din Balcani. Dar să ne întoarcem la descrierea bătăliei: ”…Trecând Vidul, ajunserăm pe câmpul de luptă care era acoperit cu cadavre de oameni şi cai.
Turcii atacaseră diviziunea a treia de grenadieri, cuceriră la primul atac o tranşee şi luară şase tunuri. Atunci, rezervele noastre trecură la ofensivă, recuceriră tranşeele şi tunurile şi deschiseră un foc aşa de puternic, încât Turcii fură respinşi în cazanul de la Plevna şi siliţi să depună armele. Din partea noastră s-a trimis un parlamentar. Osman s-a predat fără nici o condiţie. Entuziasmul trupelor noastre era indescriptibil. Noi ne întoarserăm călare peste pod în direcţiunea Plevnei, de unde pornise un lung convoi de care cu prizonieri şi răniţi. Osman avea intenţiunea de a-şi face drum spre Vidin. Mai încolo se vedeau mase compacte de Turci cari aruncaseră armele şi cartuşele.
Osman-Paşa era rănit la un picior şi stătea într-o caleaşcă, având în faţă un medic, care vorbeşte franţuzeşte. Marele duce îl salută şi apoi avui eu cu el o convorbire mai lungă. Noi i-am strigat: << Bravo, Osman Paşa! >>. El părea foarte abătut şi avea o înfăţişare plăcută, prietenoasă şi foarte simpatică, ochi mici frumoşi şi energici; el este un bărbat de 40 de ani, de statură mijlocie, cu barbă neagră, scurtă; purta uniformă albastră, numai cu trese la mânecă, fără decoraţii. Când ne-am adresat lui, el ne-a răspuns prin interpret: <<Nu toate zilele sunt egal de norocoase. Am făcut ce am putut, sunt fericit că am fost vulnerat! >>. Încolo până la Plevna, armata turcească era masată în mari grupuri ”.
A doua zi lucrurile începeau să intre în normal iar eroii să îşi primească recompensele. Todleben povesteşte în continuare: ”Împăratul, care a asistat la serviciul religios, a distins pe marele duce Nicolai cu ordinul Sfântul Gheorghe cl. I, iar pe mine cu Sf. Gheorghe cl. II, sărutându-mă şi mulţumindu-mi.
Acolo Osman-Paşa i-a fost prezentat. El avea o înfăţişare suferindă dar era foarte serios şi resemnat cu soarta sa. Împăratul i-a spus că-i permite să poarte sabia pentru că s-a apărat aşa de vitejeşte cu ea şi l-a mângâiat că în Rusia îi va merge bine. În Plevna zac o mulţime de Turci bolnavi şi răniţi, iar prin case zac îngrămădite mormane de cadavre care n-au putut fi astrucate. Oraşul este grozav de murdar. Bulgarii nu au manifestat prea mare bucurie la intrarea noastră. Numai fetele şi femeile aruncau pe furiş priviri din fereşti. Clerul a venit întru întâmpinarea împăratului, dar aceasta părea a fi mai mult o formalitate, căci ei se tem de Turci pentru viitor, când noi vom evacua ţara.
După informaţiunile ce am primit, noi am pierdut 50 ofiţeri şi 1600 soldaţi, Turcii însă peste 4000 de oameni. Noi am făcut prizonieri 10 paşale, 40 000 soldaţi între cari 2000 ofiţeri şi 77 de tunuri. Eu sunt ocupat cu repartizarea prizonierilor; bieţii oameni primesc numai puţină hrană fiindcă şi noi ducem lipsă de provizii”.
Din această ultimă scrisoare de la Plevna aflăm că: ”Împăratul, înainte de a pleca, mi-a comunicat că îmi încredinţează armata marelui duce moştenitor, fiindcă acesta pleacă la Petersburg. Ieri am prânzit pentru ultima dată la Poradim, la Principele Carol al României, care este stăpânit de un simţimânt de fericire pe urma marei izbânde la care a contribuit şi el împreună cu viteaza sa oştire. Eu am cunoscut în el pe un principe proeminent, un om precum şi un conducător militar foarte capabil, care de bună seamă că va ridica ţara sa şi o va duce la mare înflorire”.
Cele 10 scrisori de la Plevna ale generalului Todleben lămuresc în mare, după câte s-a putut vedea, cele întâmplate la Plevna în toamna anului 1877. Restul scrisorilor aduc informaţii importante cu privire la operaţiunile ruseşti în Balcani până la retragerea armatelor de ocupaţie din Peninsula Balcanică, la 27 ianuarie 1879.
Explicaţia continuării războiului
În scrisoarea sa datată 14 decembrie 1877 la Brestovăţ, Todleben scria soţiei sale că ”Rusia nu poate încheia pacea, fără ca mai înainte să vadă împlinite toate condiţiunile care au fost puse înainte de a intra în războiu şi anume: neatârnarea României şi Serbiei, autonomia Muntenegrului, a Herţegovinei şi Bulgariei precum şi a paşalâcului Cars din Asia; apoi sporirea teritoriului României, a Muntenegrului şi a Serbiei. Aceste condiţiuni sunt pentru independenţa Turciei aşa de aspre şi păgubitoare, încât Imperiul Otoman va trebui să le respingă câtă vreme nu va fi învins de tot şi desarmat”.

Comments are closed.