Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Generalul Todleben despre luptele de la Plevna (III)

Generalul Todleben despre luptele de la Plevna (III)

Submitted by on 8 December 2010articol citit de 2,881 ori | No Comment

Corespondenţa  generalului rus Todleben cuprinde date şi informaţii istorice valoroase în legătură cu Războiul ruso-turc di 1877-1878, acolo unde românii au jucat un rol deosebit de important. În scrisorile menţionate ni s-au păstrat părerile ofiţerului rus despre ţara noastră, mai ales despre domnitorul Carol I, la intervenţia căruia Todleben a fost chemat pe câmpul de luptă ca expert tehnic pentru operaţiunile de blocadă şi asediere. Generalul rus a fost ajutorul domnitorului Carol la Plevna în funcţia acestuia de comandant suprem al armatelor româno-ruse. În scrisorile lui Todleben se oglindesc faptele şi evenimentele războinice din Balcani, începând cu 12 septembrie 1877 şi până la 27 ianuarie 1879. Documentele au fost valorificate de istoricul Ion Nistor într-o comunicare la Academia Română în 1933.

Soldaţii români şi ruşi au fost apreciaţi de generalul Todleben pentru vitejia dovedită la Plevna

Soldaţii români şi ruşi au fost apreciaţi de generalul Todleben pentru vitejia dovedită la Plevna

La 25 octombrie 1877, generalul rus Todleben a trimis soţiei sale o nouă relatare asupra celor întâmplate la Plevna. Reţinem din această epistolă câteva informaţii foarte importante: ”Inamicul este complet încercuit, comunicaţia cu Sofia şi Vidin este total întreruptă; ne-am apropiat mult din partea de est cu baterii şi şanţuri. Lucrările acestea de fortificaţie se executau numai noaptea, aşa că la revărsatul zorilor focul poate începe deodată din 30-40 de guri de tun, spre surprinderea inamicului, care nu se aştepta la un atac din acea parte. Noi am dobândit incontestabil superioritatea. Turcii se menţin încă în defensivă, eu ordon să se facă necontenit demonstraţiuni contra lor ca să creadă că voim să-i atacăm.
Aceasta este în  interesul nostru, fiindcă cumplitul lor foc de armă ne-ar putea pricinui mari desavantaje şi pierderi. Îndată ce Turcii reuşesc să umple şanţurile şi redutele lor cu oameni de trupă, dând ordin şi rezervelor lor să se apropie, atunci eu dau ordin să se tragă salve din câte o sută de tunuri şi astfel încerc să evit pierderi prea mari din partea noastră, iar inamicului să-i pricinuiesc zilnic pierderi cât mai simţitoare.
Pare să se confirme tot mai mult că Osman Paşa a îngrijit bine de provizii; în cazul acesta istoria poate să ţină încă destul de mult, ba chiar să-i vină şi ajutor din  afară. Este adevărat că la noi nimeni nu voeşte să creadă în aşa ceva. Dar după părerea mea trebue să ne aşteptăm la toate şi să luăm de cu bună vreme toate măsurile cuvenite. Niciodată nu trebue să dispreţuieşti pe inamic şi nici să te laşi amăgit cu nădejdi plăcute. Împăratul este totdeauna foarte graţios faţă de mine, marele duce Nicolai însă şi statul său major nu pot să mă sufere  cu toate că pe faţă îşi dau toată silinţa de a fi cât se poate de amabili faţă de mine. Eu însă sunt fericit că mă bucur de încrederea armatei. Principele Carol al României mă vizitează foarte des, eu învăţ a-l preţui tot mai mult. Gaillard este însoţitorul său statornic”.

Plevna înconjurată
La începutul lunii noiembrie 1877, Todleben trimitea soţiei sale o nouă scrisoare. Datată 6 noiembrie 1877, scrisoarea aduce alte informaţii importante despre ce se întâmpla la Plevna: ”Plevna este de la 12 Octombrie complet încercuită, iar noi ne-am apropiat mereu cu tranşeele şi bateriile noastre.
Pe drumuri spre Lovcea, am ordonat să se ocupe primele terase ale Muntelui Verde după ce fuseseră dirijate încolo 10 tunuri. Detaşamentul de ocupaţie este comandat de generalul Skobeleff, un erou cum rar se găseşte altul, dar un om fără credinţă şi fără lege.
Poziţiunea aceasta era pentru Turci foarte importantă; de aceea ei opuseseră-cum m-am şi aşteptat de altfel-o rezistenţă înverşunată, deschizând un foc de armă care acoperi terenul cu o grindină de gloanţe. Aveai impresia că gloanţele sburau necontenit ca dintr-o maşină. Cu toate acestea poziţia a fost ocupată şi fortificată imediat. Turcii se retranşară şi ei la 200 metri în faţa noastră, până ce au fost izgoniţi în urma unor repetate atacuri cu baioneta. Acum domneşte din nou linişte. Eu evit anume atacurile şi aştept liniştit până ce foamea va sili pe Osman să-şi părăsească bârlogul, să evadeze sau să se predea. Pentru prima eventualitate s-au luat toate măsurile. Eu îmi pot imagina cât de alarmată trebue să fie lumea în Petersburg, dar cu toate acestea se impune să avem răbdare după pilda armamentelor germane din faţa Metz-ului şi Parisului.
Nădejdea că vom avea curând pace este foarte înşelătoare. Cu căderea Plevnei nu se va sfârşi încă războiul. Turcii dispun încă de mijloace şi forţe considerabile, sunt mereu susţinuţi de Englezi, ei au legătură cu marea şi primesc toate cele necesare mult mai repede decât noi”.

Un război purtat cu prevedere
Războiul de pe teritoriul Bulgariei nu a stârnit prea multe bucurii în Rusia. Din scrisorile lui Todleben realizăm faptul că lumea din Petersburg era foarte dezamăgită de durata războiului şi aştepta cu nerăbdare sfârşitul lui.
Generalul rus scria din nou soţiei la 16 noiembrie 1877: ”Ieri seara m-am înapoiat după ce timp de patru zile am făcut rondul în jurul Plevnei şi am ordonat să se strângă şi mai strâns cercul blocadei. În ziua a treia am noptat la Români în tabără. Fiindcă sunt sub comanda mea, am inspectat şi poziţia lor. La prânz şi la dejun cânta o muzică foarte bună. Generalii şi întreg statul-major mi-au făcut o primire cu mari onoruri. Este agreabil ca spre schimbare să petreci câteva clipe şi între străini. Românii vorbesc cu toţii foarte bine franţuzeşte. Toate ordinele mele le dau în limba franceză. Ei seamănă în genere foarte mult cu Franţuzii, iar uniforma lor aduce aminte de armata franceză.(…) După mici succese se încearcă de a se trece din nou la focuri de artificii, la care uşor ne putem frige degetele. Până acum s-a desfăşurat totul după un plan bine chibzuit, acum lumea este nerăbdătoare  şi vrea să activeze mai repede decum este cu putinţă. Sunt oameni cari cu toate experienţele triste pe care le-au îndurat nu se cuminţesc. Eu fac totul ce-mi stă în putinţă ca să-i reţin”.
Practic aceasta a fost ultima scrisoare pe care Todleben a trimis-o soţiei sale din tabăra de lângă Plevna. În numărul următor vom vorbi de scrisorile scrise după cucerirea Plevnei.

Probleme de comandă în tabăra rusă
Din scrisorile lui Todleben se desprinde ideea unor probleme de comandament care le avea generalul rus. Acesta era confruntat adesea cu probleme greu de surmontat şi greu de învins. În ”Memoriile” lui Carol I găsim informaţia că Todleben trimisese şefului de stat major al marelui duce Nicolai o scrisoare în care îşi arăta nemulţumirea sa că marele duce ar fi dat ordine lui Gurko şi altor generali direct fără ştirea comandamentului armatei de vest al cărei şef era principele Carol, iar ajutor Todleben. Generalul vedea în această inmixtiune nu numai o ofensă, ci şi un pericol şi de aceea el va interveni pe lângă generalul Nepopoidcinski ca în viitor ordinele să se dea numai prin intermediul său, altfel acesta nu garanta succesul războiului.
De fapt, generalul rus îi va mărturisi viitorului rege Carol I: ”Câtă vreme eram singur cu Alteţa Voastră, treburile mergeau strună, acum însă în tot momentul se produc confuziuni”.(Va urma)

Comments are closed.