Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Generalul rus Todleben despre luptele de la Plevna

Generalul rus Todleben despre luptele de la Plevna

Submitted by on 24 November 2010articol citit de 1,512 ori | No Comment

Păstrăm subiectul, Războiul de Independenţă, profitând de corespondenţa pe care a trimis-o generalul rus Todleben soţiei sale la Petersburg. Generalul rus a fost ajutorul domnitorului Carol la Plevna în funcţia acestuia de comandant suprem al armatelor româno-ruse. În scrisorile lui Todleben se oglindesc faptele şi evenimentele războinice din Balcani, începând cu 12 septembrie 1877 şi până la 27 ianuarie 1879. Documentele au fost valorificate de istoricul Ion Nistor într-o comunicare la Academia Română din 1933.

Generalul Todleben s-a dovedit un adjunct de toată bravura pentru principele Carol I la Plevna

Generalul Todleben s-a dovedit un adjunct de toată bravura pentru principele Carol I la Plevna

Corespondenţa  generalului rus Todleben cuprinde date şi informaţii istorice valoroase în legătură cu Războiul ruso-turc di 1877-1878, acolo unde românii au jucat un rol deosebit de important. În scrisorile menţionate ni s-au păstrat părerile ofiţerului rus despre ţara noastră, mai ales despre domnitorul Carol I, la intervenţia căruia Todleben a fost chemat pe câmpul de luptă ca expert tehnic pentru operaţiunile de blocadă şi asediere.
Primele zece scrisori se referă la evenimentele de la Plevna şi au următoarele datări: prima din Bucureşti la 12 septembrie, a doua din Gorna-Studena la 17 septembrie; următoarele şapte scrisori au fost trimise din ”Tabăra de la Plevna” între 22 septembrie şi 19 noiembrie 1877; a zecea scrisoare a fost trimisă la 1 decembrie 1877 din Plevna după cucerire. Ne interesează mai puţin alte 21 de scrisori care se referă la date şi informaţii istorice despre operaţiunile ruşilor în Balcani după căderea Plevnei şi până la evacuarea trupelor ruseşti din Balcani. O concluzie se desprinde clar, vestitul apărător al Sevastopolului şi adjunctul domnitorului Carol I la Plevna a fost un prieten al românilor.

De ce a fost nevoie de Todleben?
Trebuie subliniat de la început că generalul Todleben era de origine germană, chiar dacă a luptat şi s-a remarcat în armata rusă. Născut în oraşul Mitau de pe coastele Mării Baltice, Todleben a păstrat în educaţie şi chiar în comportament spiritul german. Domnitorul Carol I avea să îl caracterizeze într-o scrisoare către viitoarea regină Elisabeta: ”Todleben este un adevărat german, cu care discută liber şi sincer despre toate afacerile militare; că el e foarte hotărât şi de aceea nu este bine văzut de o parte a statului major rusesc şi că în general are mulţi duşmani”.
Încă de la 2 septembrie 1877 domnitorul Carol I scria principesei Elisabeta cu privire la situaţia de la Plevna, anticipând că ”avem înaintea noastră un adevărat Sevastopol care ne va costa încă multe mii de vieţi omeneşti până când să-l luăm. Din prima zi în care m-am convins despre situaţie şi am recunoscut toate poziţiile, am declarat că Plevna nu se poate lua fără un asediu în formă şi fără mase mari de trupe. N-au voit să mă creadă atunci, azi au ajuns şi ei la acea convingere şi generalul Todleben a fost chemat aici”.
Tot din ”Memoriile” regelui Carol I aflăm că el a fost înştiinţat de ţarul Alexandru I că a dat ordin să vină întăriri din Rusia în cea mai mare grabă iar generalul-adjutant Todleben urma să sosească curând la Plevna şi va fi numit ajutor de comandant suprem.
Todleben era ofiţer de carieră cu studii la Riga-Şcoala de Cadeţi-şi Petersburg-Şcoala de Geniu. Născut în 1816, acesta a luptat ca tânăr ofiţer în Caucaz în perioada 1849-1850. A fost şef de stat major la Silistra pentru generalul Schildner-Schuldner şi s-a acoperit de glorie în 1855 în Războiul Sevastopolului. A reuşit atunci să reziste în Sevastopol atacurilor reunite ale flotelor unite ale puterilor apusene. În anii de după acel eveniment a fost comandant al departamentului de geniu şi apoi chiar ministru de război al Imperiului Ţarist.

Pe frontul de la Plevna
După cum aflăm din prima scrisoare trimisă acasă, Todleben va sosi la Bucureşti în 12 septembrie 1877 unde găsea oraşul mult mai frumos decât în 1854 când trecuse prima dată prin reşedinţa românească. În ziua următoare, la 13 septembrie 1877, Todleben va părăsi Bucureştiul prin Zimnicea pentru a ajunge cât mai repede la Gorna-Studena, cartierul general al împăratului. Aflăm din scrisori că la 15 septembrie 1877 va ajunge la cartierul general al ţarului unde se va prezenta marelui duce Nicolae şi apoi împăratului care îl va primi ”foarte cordial şi amicabil”.
Aflăm din corespondenţa amintită că împăratul trăia într-o cameră scundă în care încăpea doar patul şi o masă de scris pe lângă scaunele de campanie. Reţinem că în aceeaşi casă erau adăpostiţi şi generalii Miliutin şi Sovaroff. Masa se lua într-un cort mare pus în curte. El îl va găsi pe împărat suferind după un acces de febră: ”Suferinţa era însă mai mult morală. Împăratul este amabil, bun şi totdeauna cavaler, de ar fi numai toţi ca dânsul”.
Generalul Todleben va lua parte la Consiliul de Război din 16 septembrie 1877, prilej ca să realizeze că va putea să câştige în faţa turcilor doar dacă i se va recunoaşte întreaga autoritate asupra Comandamentului, calitatea de consilier tehnic fiind prea puţin. Se va întâlni cu principele Carol I după 18 septembrie, prilej pentru a lua masa în câmp deschis şi a porni împreună spre Plevna unde se vor întâlni şi cu marele duce Nicolae.
Generalul rus va vizita toate poziţiile româneşti şi ruseşti: ”La rezervele române găsii pe principele Carol şi pe marele duce Nicolai. Am luat dejunul împreună sub cort. Muzica cânta. Don Carlos era de faţă şi mulţi ofiţeri străini şi Gaillard şi baronul Lignitz; ieri am vizitat aripa stângă până la Vid, o redută turcească trăgea cu granade destul de bine; ele explodară între noi, dar nu suferirăm nici o pierdere. Marele duce şi cu mine bivuacăm în câmp deschis, luăm masa sub cerul liber, eu mi-am cumpărat deocamdată un cort mic în Bucureşti care ţine destul de cald, este însă aşa de îngust că deabia mă pot întoarce în el. Jumătatea spaţiului este ocupat de patul meu de campanie.”

O armată în dezordine
Todleben nu era deloc încântat de ce a găsit pe front. Astfel, el descoperea ” un comandament aşa de însemnat, fără stat major, fără ajutoare, fără să cunosc încă bine terenul care are o întindere de mai bine de 7 mile”. Generalul rus spunea că ”eu rămân aici în calitate de comandant al armatei de vest şi ajutor  al principelui Carol I al României, un principe de Hohenzollern, foarte amabil şi prudent. Pe lângă corpurile de armată 4 şi 11 aştept încă corpul de gardă şi o divizie de grenadieri, astfel voi avea 100 000 de baionete şi 10 000 de cavalerişti. Inamicul are împotriva noastră 80 000 de oameni şi aşteaptă întăriri; poziţiunea sa este foarte puternic fortificată”.
Tot Todleben remarca şi o altă situaţie: ”Eşecurile noastre de până acum au încurajat pe turci în mod extraordinar. Pierderile în corpul 11 şi 4 sunt aşa de mari, că ambele laolaltă de abia că mai ating efectivele unui singur corp de armată”.

Comments are closed.