Special

Anchete, reportaje, dezvăluiri şi interviuri, în exclusivitate

Politică

Viaţa politică a Gorjului, în angrenajul politicii româneşti

Istorie

Istoria localităţilor gorjene, cercetare şi studii de specialitate

Gorjul

Panoramic gorjean, cu rele şi cu bune, cu probleme şi soluţii

Sport

Editoriale, comentarii, interviuri şi ştiri sportive ale Gorjului

Prima pagină » Editorial, Gorjul » Furt în Parcul Naţional „Valea Jiului”

Furt în Parcul Naţional „Valea Jiului”

Articol de Călin Sabău pe 2 February 2010articol citit de 172 ori | Fără comentarii

Să fie gerul de vină, sa fie obişnuinţa? … Cert este că, fără să stea prea mult pe gânduri, trei cetăţeni din satul Tetila, oraş Bumbeşti Jiu au hotărât să înfrunte iarna şi să facă un pic de loc în pădurile Parcului Naţional Defileul Jiului, cum altfel decât folosind drujba şi tăind fără milă tot ce le-a stat în cale.

Parcul Naţional „Defileul Jiului”, prădat de hoţi

Parcul Naţional „Defileul Jiului”, prădat de hoţi

Este adevărat că în ţara asta a noastră, unii fură cu tirul, iar alţii cu „spatele”, dar practica aceasta ar trebui pedepsită fără drept de replică, indiferent de natura furtului sau de valoarea pagubelor. Aşa au făcut şi reprezentanţii Parcului Naţional Defileul Jiului, care i-au prins pe hoţi tocmai când aceştia se aşteptau mai puţin şi i-au amendat aşa cum spune legea. Directorul parcului, Daniel Bucur, ne spune:
„În data de 29.01.2010, ora 15.00, în Parcul Naţional Defileul Jiului, în apropierea DN 66, lângă borna kilometrică 113, zona Cerbănaşu, în timpul unei patrulări de rutină, angajaţii administraţiei parcului naţional au surprins în flagrant 3 cetăţeni de etnie romă din satul Tetila, localitatea Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj, care tăiau arbori fără nici un fel de autorizaţie sau acte de aprobare din partea administraţiei silvice. Solicitând sprijinul Politiei Bumbeşti, aceştia au putut fi identificaţi, aplicându-li-se amenda contravenţională de 5000 lei şi confiscarea motofierestrăului cu care tăiaseră arborii.
Faptele sunt prevăzute şi sancţionate de OUG 195/2005, privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. De menţionat că, în ariile protejate, faptele ilegale sunt mai aspru pedepsite.”
Să mai spunem că, în general, unei păduri de fag îi trebuie circa 80-100 de ani să crească la loc? Să mai spunem şi că, în plus, zona din care s-au hotărât tovarăşii noştri să fure este Parc Naţional, adică supusă unei protecţii speciale?
Nu mai spunem decât că sperăm ca, prin pedepsele aplicate celor prinşi, faptele de acest fel să fie din ce in ce mai puţin întâlnite.

Scrieţi un comentariu!

Vă rugăm să comentaţi la subiect, să folosiţi limbaj adecvat şi să nu faceţi spam. Orice comentariu care nu se supune acestor reguli va fi şters fără avertizare.