Flori de mac în lumina dimineţilor de mai

Loading

S-a întâmplat într-o liniştită şi limpede dimineaţă a lunii mai, undeva la margine de Târgu-Jiu. Soarele abia îşi ridicase ochiul peste panorama oraşului. Nu se zvântase încă roua de pe creştetul grâului dolofan şi frumos, udat sănătos de ploile dese şi consistente ale primăverii. Lanuri verzi şi împlinite se desfătau sub geana verde a Dealului Târgului, spre apus de „Ronţăitorul Munţilor”, aşa cum îmi vine să denumesc fostul combinat de ciment de la Bârseşti, acum când nu mai macină calcarul din Suseni şi nici nu mai schimbă culoarea verde a pădurilor şi păşunilor megieşe în cenuşiul morţii.

Florile de mac rămân unele dintre bucuriile naturii în această perioadă
Florile de mac rămân unele dintre bucuriile naturii în această perioadă

Mi-a fost dat să admir zborul de săgeată al ciocârliilor, cântecul, ţiuitul şi vânturişul mierlelor, şuierul de aripi al stolurilor de grauri gălăgioşi şi nărăvaşi, ţipătul coţofenelor prin haturi, saltul peste şanţuri al iepurilor surprinşi în adâncimi de lan, rânduri de meri şi pruni rămase din livezile roşcovane de altădată, bine orânduite pe pantele şi clinurile dealurilor şi mai mult decât orice, albastrul clar al cerului dimineţii ce-şi lăsa năframa peste vârfuri de pădure deasă şi teafără, peste imaşuri în care boarea zorilor întârziase flancată de desişurile de arboret unde socul îşi arăta cu fală buchetele de flori vioaie şi plăcut mirositoare.

Splendoare în iarbă

Apoi, măceşul înflorit pe pante şi prin şanţuri, prin rarişti de lizieră, peste dâmburi şi crovuri, unde nu domneşte grâul, flori albe de sânger pe la smârcuri şi umbriş, flori de iasomie, sânziene şi buchete de drăgaică, albăstrele şi margarete, toate într-o rară şi înmiresmată cunună a câmpului sclipitor ca o maramă de smarald! Toate acestea – adevărate minunăţii neprihănite aşezate cu smerenie într-un inedit tablou al naturii în care culorile sunt vii şi inocente ca niciunde în altă orânduire picturală. Farmecul şi puritatea lor creează dispoziţie afectivă spre înfiriparea gândurilor bune, pătrunse de înţelepciune, şi mângâierea sufletelor mari, aşezate întru cuminţenie şi binefacere pentru orânduiala cea de toate zilele, dăruitoare de dulci şi folositoare mirări trăirii clipei şi susţinătoare de sens pentru o viaţă plină de optimism şi mulţumire de sine, de bucuria şi dorinţa de a fi cu ceilalţi şi pentru ceilalţi.
Apoi, miile de flăcări roşii-roşii înşirate sau îmbuchetate la capăt de lan, pe spatele şanţurilor sau risipite ca nişte flăcărui mai apropiate sau mai îndepărtate printre marea de spice zvelte şi pline de rod. Petale mari şi roşii înveleau fiorul vântului scăpat din dealurile Leleştilor şi Dobriţei, de pe Valea Şuşiţei Verzi, peste Stăneşti şi Ursaţi, încercând să-l îmbrăţişeze şi să-l oprească din drum, să răcorească taina florilor şi drumul spicelor spre gustul sacru al pâinii. Dar hoinăreala lui era blândă şi calmă, de zefir cuminte, venit să vălurească mătasea petalelor roşii şi să păstreze crudă răcoarea dimineţii pure şi încântătoare. Drumul lui discret se desluşea în valul nuanţelor de smarald unduind peste marea de grâu răspândită între sat şi pădure. Valul curgea lin mângâind spic după spic, floare după floare, şi se oprea apoi în linia pluţilor fluturând frunzele cu şoapte pierdute.
Ne pierdusem aici, în fascinaţia de poveste a florilor care ne primiseră în raiul lor fără ostentaţie, ca în cele mai răsunătoare scene din bucuria şi tumultul răscolitor al copilăriei, să ne protejeze un picuţ de lumea vocilor ipocrite care ne amăgesc sufletul şi gândul de atâţia ani, cu promisiuni nevolnice de vreo împlinire, de parcă am trăi nu o viaţă ci mai multe vieţi. Nădejdea noastră este în puritatea şi puterea tămăduitoare a acestor minuni ale biodiversităţii care nu vor fi vreodată ofilite, precum gândurile omului de bun-simţ, de trufia minciunii publice proferată de mitomani incalificabili, că ele vor fi mereu curate şi dăruitoare de frumos întru protejarea vieţii şi a verbului a fi.
Dacă şi pe ele le va năpădi cândva ipocrizia nevolnicilor de neam, viaţa se va stinge cu fiecare clipă de suferinţă. Însă, valul şi marea macilor roşii rămân în frăţietate cu lanul alinător de foame şi-ntemeietor de trai bun. Iar soarele, nu va pregeta să aprindă la aceeaşi intensitate macii roşii, primăvară de primăvară.