Flori din primăverile copilăriei

Loading

Aşteptată de fiecare dintre noi, primăvara a sosit şi pe plaiurile Gorjului. Cum reporterului îi stă bine cu drumul, reporterul nostru a evadat din nou în natură. La cele mai multe case din sat, primăvara vine mai devreme întotdeauna. Pentru că, la noi, florile copilăriei primenesc viaţa şi împământenesc visele!

Primele flori ale primăverii au apărut, explozia naturii este aproape
Primele flori ale primăverii au apărut, explozia naturii este aproape

Intrăm cu gând curat, stingheri şi nostalgici totodată, pe uliţele dezgheţate de la marginea satului. Soarele sloboade săgeţi de lumină peste umerii zăpezilor obosite, aflate în foşnet de lacrimi prin suişuri şi coborâşuri de deal, printre tufele de cetină şi buturugile de fag pline de scorburi şi amintiri cu păsări şi comori din trecut. Peste pădurea din Padină, reîntinerită în ultimii ani cu mult carpen şi mesteacăn, tronează falnic şi neînvins de fiura furtunilor ca acum o sută de ani tot Fagul lui Dobromir. În vale, pe săvârşirea pantelor se mai ogoaie ici-colo printre grădinile cu pruni şi vie mici petece de zăpadă.

Primii ghiocei
Acasă, printre nămeţii adunaţi sub bolta viei adormite de frig, s-au trezit de mângâierea căldurii chitele de ghiocei aduse de noi, copiii, cu zeci de ani în urmă, din deschiderile înalte şi reci ale cornetelor din munţi. Căpşoarele albe şi delicate, agăţate în vârf de fir cu frunză verde au umplut platoul de la fereastră cu voioşie şi prospeţime de primăvară. La început au fost nişte lănci minuscule scormonind întunericul pământului pentru a sfredeli apoi cu o forţă de pătrundere inimaginabilă miezul gheţii sau al zăpezilor bătucite, să-şi adune în obraji toată lumina soarelui, să-şi dezmierde ochii cu năframa fiecărei dimineţi, să-şi deschidă iarăşi petalele şi să inunde cu clopoţei vestitori de primăvară şi miresme atrăgătoare privirile şi sufletele noastre încărcate de prea multă aşteptare.
Acesta este spectacolul nevăzut al reîntoarcerii ghioceilor din somnul lung al iernii. Odată veniţi, ei lasă libere energiile dătătoare de viaţă nouă, împrimăvărată, să cuprindă toate potecile şi poienile, crângurile, codrul întreg, tăpşanele rezervate în preajma ferestrelor copilăriei din fiecare casă, tabloul grădinii din deal plin cu ecouri de tălăngi şi năzdrăvănii ale mieilor. S-au dus spre alte poveşti şi fulguielile babelor, şi ale berzelor, şi ale moşilor. Şi-au aşezat vremelnic cojocelul subţire şi pufos peste lumea florilor, au plâns apoi peste petale şi frunze, subţiindu-se în lacrimi mici, mici, în miezul pământului uluit de năuceala atâtor germinări. Tufe frumos legate de ghiocei au răsărit şi au înflorit printre vreascuri, pe sub garduri, în şipot de streşini şi-n buchete orânduite la tulpina viţei. Şi albinele au simţit mirajul din petale şi zumzăie acum aplecându-se de zor pe lujeri de stamine, în cupe şi clopote de flori, culegând polen din primele miresme ale primăverii. Stau să înflorească viorelele, să-şi destrame mugurii albaştri în văzul tuturor. Sunt în aşteptare găinuşele, cocoşeii, brebeneii, spânzul şi brânduşele violete. Suntem la poarta echinocţiului, peste câteva zile primăvara va avea certificat universal, vom şti că este cu noi şi nu va mai pleca până la vară! În puţine zile, spectacolul înfloririi va umple de miresme casa şi gingăşia florilor va dărui cu optimism multe gânduri şi dorinţe.
Privim covoraşul cu flori din faţa pridvorului şi ne întoarcem spre adâncimi de timp, spre clipele de joc şi farmec ale copilăriei mari. Când ne plăcea să primim cum se cuvine primăvara, cu poftă de mişcare, mult neastâmpăr şi drag de a înfrumuseţa locul din preajma ta, cu admiraţie şi grijă pentru frumosul din natură. Ne plăcea să hoinărim peste dealuri şi văi, în cete numeroase, să mergem departe de sat, după flori, să alergăm şi să ne întrecem în a culege cele mai frumoase dintre podoabele codrului, să împlinim cel mai mare buchet, să aducem şi să plantăm acasă, lângă ochiul ferestrei toată poiana cu flori din cerdacul munţilor. Urcam în şir pe povârnişuri, peste râpe şi stânci golaşe, în care abia îndrăznea să se înrădăcineze câte un pui de mesteacăn ori salcâm, ne pierdeam în templul pădurilor desfrunzite ori în văzul culmilor îndepărtate, pe cărări şi poteci umblate doar de sălbăticiunile pădurilor, de turmele întoarse spre stâne, de caii înşeuaţi cu poveri de muncă şi paşii muntenilor plecaţi la curături, cu treburi de vărat, de copoii şi amintirile vânătorilor.

Popas în natură
Scăpaţi de văgăuni şi misterele drumului lung, de jumătate de zi de mers pe jos, ne linişteam în căldările din cornete, spre Plaiurile Păltineilor, pe gulerul cu lapiezuri, arbuşti de porumbar şi păducel, pe covorul plin cu flori de primăvară, printre lăsători cu petece de zăpadă şi surâs de fir de iarbă. Alegeam din atâta bogăţie de frumuseţe, spre desfătarea sufletului nostru de copil, cele mai limpezi şi smerite dintre flori, le aranjam în buchete, să avem cu ce ne lăuda unul la celălalt şi la părinţii care ştiau de plecarea noastră. Cu multă blândeţe, smulgeam ghiocei cu bulbi din pământ reavăn, îi înveleam cu ierburi şi frunze uscate în săcuiele ţesute să nu se ofilească pe drum şi, spre seară, la reîntoarcerea acasă îi plantam în grădină. Să crească, să polenizeze, să zâmbească cu îngerii, cu soarele, cu inimile, să înfrumuseţeze casa şi copilăria noastră!
Iată de ce, azi, la cele mai multe case din sat, primăvara vine mai devreme întotdeauna. Pentru că, la noi, florile copilăriei primenesc viaţa şi împământenesc visele!