Fără Facebook la CEO!

Loading

aura-stoenescuAm o mare bucurie să aflu că la Complexul Energetic Oltenia angajații nu mai au voie să stea pe facebook pe calculatoarele companiei. Nu că n-ar putea face asta pe telefoane, dar e ceva mai incomod. Oricum, e o măsură care-mi place maxim și am o propunere publică: să se ia aceeași măsură în toate instituțiile statului, pentru că sunt o multitudine de indivizi și individe pe la birouri angajați să plimbe niște hârtii, doar pentru că sunt nepotul lui X, fata lu` Cutărică, fina lu` Cutărescu sau amanta lu`Y, iar aici lista e mult mai lungă (printre care, foarte multe sunt blonde, probabil a devenit o modă).
Acum, să ne gândim și la bieții piloși, dacă au fost angajați și n-au ce lucra, pentru că nu trebuie să se surmeneze, sau pentru că s-a creat un post fantomă special pentru ei, sau pentru că sunt prea proști să-i poți pune să facă ceva, poate se plictisesc și-i apucă depresia.
Bine, nici cu telefonul nu e foarte în regulă, până la urmă. Vezi câte unii care stau numai cu ochii în telefon, tastând pe Facbook: când merg pe stradă, când vorbesc cu șeful, la volan, pe sub birou…
Și nici cu minutele nelimitate nu e-n regulă, pentru că, pe lângă faptul că se iradiază săracii, companiile în care lucrează au de suferit dacă ei se furișază într-un colț și nu mai termină de vorbit la telefon, după care se plâng că nu și-au terminat lucrările și trebuie să stea peste program.
Cum să-i plătești, frate, dacă vin la muncă și nu muncesc? Bravo CEO!