În ultimii ani autoritățile gorjene fac eforturi considerabile pentru promovarea acestor meleaguri din punct de vedere turistic și cultural. Deși este prezentă la fiecare pas, istoria acestor locuri joacă doar un loc secundar în aceste manifestări, o mare pierdere din toate punctele de vedere. De la Alexandru Ștefulescu cu un secol în urmă, gorjenii nu au mai primit în dar un tratat despre trecutul acestor meleaguri deși au existat încercări notabile în acest sens.
O discuţie separată şi aplicată ar trebui făcută pe seama momentului 1821 în istoria naţională. Cu toate că istoriografia contemporană încearcă să reducă din importanţa acelor evenimente, poate în ideea că personalitatea lui Tudor Vladimirescu a fost confiscată ani de zile de regimul comunist, academicianul Gheorghe Platon rămâne ferm pe ideea că „Momentul 1821 reprezintă…puntea de legătură între două lumi, situat la răscrucea a două orânduiri istorice. Este, se poate spune, un moment catalizator; preia şi dă expresie tuturor acumulărilor pe care societatea le realizase pe drumul dezvoltării în întreaga epocă istorică anterioară; defineşte sarcinile generaţiei care avea să înfăptuiască practic necesităţile pe care societatea românească le reliefase în cursul întregului secol anterior”.
Un martir al istoriei naţionale
Episcopul Chesarie al Râmnicului(1773-1780) scria în prefaţa unui Mineu despre rolul cărţii de istorie: „Cărţile, ca nişte păsări cu aripi zburătoare, aleargă până la marginile pământului; şi luminând lumea, face cunoscuţi după moarte pe aceia despre care nu ştia nimeni în timpul vieţii”. Doar că despre Tudor Vladimirescu s-a scris mult şi, uneori,partizan, în sensul negativ. Până şi C.D. Aricescu, autorul primei lucrări complexe despre acest personaj istoric, avea să mărturisească în 1873 că: „Nemulţumit numai cu cele descrise în diferite opere şi memorii despre revoluţia de la 1821 am crezut de datorie, pentru completarea materialului şi descoperirea adevărului, a vizita chiar leagănul lui Tudor Vladimirescu, adică locul unde s-a născut (satul Vladimir),localitatea unde a figurat ca vătaf de plai (comuna Cloşani), locurile careau fost teatrul primelor sale mişcări insurecţionale,Ţânţăreni şi Coţofeni, unde au fost taberele pandurilor şi arnăuţilor, mânăstirile Tismana, Strehaia, Motru şi Horezu, pe care Tudor le prefăcuse în cetăţi de apărare, apoi locurile pe unde trecuse el cu poporul înarmat casă meargă la Bucureşti,locul undea fost trădat de ai săi şi arestat de căpitanul Iordache, locurile pe unde l-au dus prizonier de la Piteşti la Târgovişte, în fine mitropolia din acest oraş, care a fost arestul să o câteva zile înaintea morţii şi locul unde a fost executat şi locul unde se crede că odihnesc oasele sale”. Așa cum am mai arătat și altădată în ”Vertical”, lui C.D. Aricescu îi datorăm atât prima lucrare importantă despre Tudor Vladimirescu cât și realizarea, la indicațiile sale, a primului portret al marelui revoluționar.
Disputa pe terminologia unui fenomen istoric
Cei care cercetează evenimentele din 1821 la nivelul istoriografiei româneşti găsesc mai mulţi termeni care să definească mişcarea coordonată de Tudor Vladimirescu. De la Mihai Kogălniceanu, Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Bălcescu şi C.D. Aricescu avem termenul de”revoluţie” pentru momentul 1821, terminologie păstrată şi în prezent de istoricii adevăraţi ca Andrei Oţetea, Dan Berindei, G.D. Iscru ş.a. Sub impactul dogmatismului revoluţionar introdus în istoriografie de regimul comunist ne-am trezit cu „răscoală”, autorul fiind odiosul M. Roller. În varianta modernă a comunismului am avut „mişcare revoluţionară”, „moment revoluţionar” şi din nou „revoluţie”.
Din nefericire, istoriografia contemporană promovează tot mai mult ”o altfel de istorie” în care cele întâmplate la 1821 sunt minimalizate nepermis și nedrept.
Făuritorul armatei moderne
Tudor Vladimirescu are un merit mai mare decât înlăturarea regimului fanariot, istoricii au demonstrat că el a pus la punct primul nucleu al armatei pământene moderne. O serie de cercetători au reliefat faptul că în perioada cât a staţionat la Ţânţăreni, Tudor Vladimirescu şi Adunarea Norodului au structurat un nucleu de armată modernă cu infanterie, cavalerie, artilerie şi chiar elemente de geniu. Astfel infanteria a fost structurată pe regimente(polcovnicii), fiecare a câte 1000 de militari, iar regimentul cuprindea 10 companii(căpitănii) a câte 100 militari fiecare.
Cavaleria lui Tudor, coordonată de Hagi Prodan şi Dimitrie Macedonski, era alcătuită în majoritate din arnăuţi şi era organizată pe escadroane(cele de arnăuţi aveau 50-200 de oameni, iar cele de panduri 100 de oameni).
În armata lui Tudor Vladimirescu erau şi câteva tunuri controlate de căpitanul Ienache Cacaleţeanu dar şi geniştii de sub coordonarea inginerului Franz Klinger, cel care a fortificat tabăra de la Ţânţăreni. (Va urma).
