Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Familia Culcer în Istoria Gorjului (III)

Familia Culcer în Istoria Gorjului (III)

Submitted by on 27 January 2010articol citit de 2,704 ori | 2 Comments

În istoria acestor meleaguri, familia Culcer a jucat un rol important. Veniţi din Ardeal ca şi Magherii, Culcerii au marcat istoria Gorjului ca: doctori-Dimitrie, Dumitru-Tache, Dimitrie-Max şi Ana; ofiţeri-Vladimir-căpitan, Ion-general şi Costică-căpitan; prefecţi: Eugen-subprefect şi Grigore-prefect. De remarcat că şi doctorii din familie au deţinut funcţia de prefect sau directori ai unor instituţii din judeţ sau din ţară. Deşi nu au beneficiat de notorietatea Magherilor, Culcerii au lăsat în urmă o istorie care se cuvine să fie cercetată cu atenţie.

Începând cu jumatatea sec XIX, reprezentanţii familiei Culcer au jucat un rol important in istoria, cultura si viata administrativa gorjeana

Începând cu jumatatea sec XIX, reprezentanţii familiei Culcer au jucat un rol important in istoria, cultura si viata administrativa gorjeana

Nicolae Bălcescu scria în 1845 că „Românii au trebuinţa astăzi să se întemeieze în patriotism şi curaj şi să câştige statornicie în caracter. Aceste rezultate, credem că s-ar dobândi când ei ar avea o bună istorie naţională şi când aceasta ar fi îndestul de răspândită. Privind la acel şir de veacuri, în care părinţii noştri au trăit şi la chipul cu care ei s-au purtat în viaţa lor socială, noi am căuta să ne dobândim virtuţile lor  şi să ne ferim de greşelile în care au picat. Am părăsit prin urmare acel duh de partidă şi de ambiţie mârşavă. Am scăpa de acele temeri de nimic şi d-acele nădejdi deşarte. Am dobândi adevăratele prinţipe care trebuie să ne povăţuiască în viaţa socială ca să ne putem mântui. Istoria încă ne-ar arăta că părinţii noştri se aflară în vremi cu mult mai grele decât acele în care ne aflăm noi acum”.
Dimitrie Max Culcer (1882-1969) a  fost cel de-al treilea medic din familia Culcer şi cel mai neconformist dintre toţi. A avut o viaţă demnă de un scenariu de film cu o infirmitate căpătată în urma unui accident, cu o viaţă boemă la extrem dusă la Paris, cu şase copii din trei căsătorii dar şi un talent deosebit de a face medicină. Fiul său, Gabriel Culcer, a povestit într-o carte spectaculoasa viaţă a tatălui său cu bunele şi cu nereuşitele sale.

O viaţă spectaculoasă
Până şi apariţia lui Max Culcer pe pământ a fost spectaculoasă. Iată cum o povesteşte Gabriel Culcer: „Era în toamna anului 1882. Recolta fusese bunã, tânãra Netty Culcer avea sã fie mamã în curând, numai motive de bucurie… şi totuşi, soţul, tatãl, surorile, erau îngrijoraţi; medicii prevesteau o naştere grea şi se temeau pentru viaţa mamei… Din fericire, toate s-au desfãşurat normal, şi în ziua de 26 octombrie – Sfântul Dumitru –, Netty dãruieşte soţului ei un bãieţaş cu ochii albaştri, sãnãtos, bine fãcut, de-ţi era mai mare dragul sã-l priveşti… Bineînţeles cã i-au pus numele Dimitrie, nume patronimic în neamul Culceresc”
A făcut şcoala primară la Târgu-Jiu. „Şcoala primarã-scrie Gabriel Culcer- nu a ridicat însã probleme pentru un cap aşa de bun ca a lui Max, mai ales cã a avut parte de dascãli tot unul şi unul, serioşi, severi, şi admirabili pedagogi… Cine nu a auzit de institutorul Al. Ştefulescu, renumitul istoric, arheolog, slavist, filolog… Copilul îi urmãrea prelegerile cu ochii dilataţi de curiozitate… Altul a fost Bozianu, cel cu un tic nervos, care tot îşi mişca capul într-o parte şi în alta, frecându-şi mereu gâtul de guler… Cu Bozianu nu mergea sã faci nebunii în clasã… şi nici cu Dãnţescu cel deşirat şi slab – numai pielea şi oasele pe el – nu mergea, cãci pentru nimica toatã te bãtea cu linia la palmã de ţipai de usturime. Apoi fusese şi Alexiu din Craiova, un om blând şi foarte bun pedagog. Poemul eroi-comic de dragoste al acestui tânãr profesor fãcuse la vremea lui vâlvã în toatã Oltenia, şi meritã sã facem o parantezã sã-l povestim şi noi:
Acest Alexiu fusese pe vremuri îndrãgostit nebuneşte de o junã craioveancã, care şi ea îl iubea la fel, dar ce folos, cã pãrinţii, şi ai fetei şi ai bãiatului, se împotriveau. Nu era chip sã poatã fi înduplecaţi, şi pe atunci, vorba pãrinţilor era vorbã… Rugãminţile, vãicãrelile, ameninţãrile cu fuga, cu sinuciderea, la nimic nu au servit, şi atunci tinerii noştri romanţioşi s-au hotãrât la un gest disperat. Alexiu s-a dus la un prieten de-al sãu, farmacist, şi i-a cerut o otravã tare, tare, din cele mai tari… Îndrãgostiţii noştri au luat apoi o camerã la Hotelul Brãiloiu din Craiova, s-au încuiat pe dinãuntru şi au azvârlit cheia pe fereastrã, au deşertat cupa dragostei, au deşertat şi cupa de otravã… dar, vezi, cã pişicherul de farmacist, în loc de otravã le vânduse o dozã masivã de jalopo (un purgativ foarte violent).”
Dupã absolvirea cursurilor primare, a fost înscris, pe rând, la Pensiunea Arnold, la Pensiunea Stravola şi, în final, la Liceul Sfântu Gheorghe din Bucureşti… În anul 1902, Max Culcer a intrat printre primii la Facultatea de Medicină din Bucureşti  dar apoi nu s-a prezentat la examene. Va termina până la urmă, cu mari amânări, un doctorat în Franţa în anul 1925 în domeniul TBC.

Accidentul care i-a marcat viaţa
Iată cum povesteşte Gabriel Culcer acest moment tragic: „Era în vara lui 1904.  Max Culcer îşi fãcea armata şi se afla în vacanţã la Târgu-Jiu. În ziua de 13 iulie a poruncit sã-i puie caii la trãsurã, şi-a luat puşca, câinele şi servitoarea sã-l îngrijeascã, şi a pornit spre Dobriţa. Ajunşi la podul Şuşiţei, Stan vizitiul, care în ziua aceea se îmbãtase criţã, nu mai poate mâna. Max, furios, îl dã jos din trãsurã şi pune servitoarea sã ţinã hãţurile… Dacã n-ar fi avut aceastã idee nãstruşnicã, dacã s-ar fi suit el pe caprã sã mâie caii, întreaga lui viaţã ar fi avut alt curs… În dreptul Bârseştilor, trãsura se încrucişeazã cu un şir de care de fân, caii se sperie şi o iau la goanã, servitoarea se sperie şi ea, scapã hãţurile din mânã şi începe sã ţipe; Darling, câinele, se sperie şi el şi sare jos din trãsurã, şi în sãritura lui doboarã puşca de lângã Max… Arma, încãrcatã, se izbeşte cu cocoaşele de scara trãsurii şi se descarcã… Un foc i-a trecut prin cãciulã, la doi centimetri de cap , şi celãlalt i-a trecut prin fluierul piciorului, în sensul lungimii. Conştient de gravitatea rãnii, Max îşi strânge imediat arterele cu mâna, ca sã limiteze hemoragia şi porunceşte sã întoarcã grabnic trãsura, dar servitoarea, albã de spaimã, îşi pierduse cumpãtul şi ţipa cât putea; atunci s-a urcat pe caprã un ţãran din cei cu carele, a întors caii, şi a mânat în galop întins pânã la Târgu-Jiu… Când au ajuns în curtea spitalului, Max leşinase… Cu toate îngrijirile date de tatãl sãu şi de doctorul Poenaru, rana a început sã gangreneze şi a fost necesarã amputarea… „

În slujba ţării
Max Culcer a fost silit să revină în ţară în 1914 ca urmare a începerii războiului. Revenit în ţarã, a lucrat ca practicant la Spitalul Filantropic din Craiova, unde a activat pânã în 1916 când a intrat şi România în rãzboi. Max Culcer a cerut sã fie şi el chemat sub arme, dar cererea i s-a respins din cauza infirmitãţii. El nu s-a lãsat; a intervenit pe la Marele Stat Major prin generalul Culcer şi a fost mobilizat cu gradul de chirurg ajutor la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu… Dupã înfrângerea din octombrie 1916, spitalul sãu a fost evacuat pe rând la Craiova, Brãila, Galaţi, Iaşi, Roman, şi pânã la urmã la Hãlãuceşti, aproape de Mirceştii lui Vasile Alecsandri. Comportamentul lui în tot acest timp a fost mai presus de orice elogii!… Câte 12 şi 14 ore pe zi nu se mişca dintre rãniţii sãi, operând cu o mânã sigurã o intervenţie dupã alta, tot optimist, tot vesel, ridicând moralul rãniţilor şi colaboratorilor sãi, certându-i cu asprime când greşeau, dar mângâindu-i cu blândeţe atunci când sufereau… Glumele sale, adesea deşucheate, au fost însã întotdeauna tonice şi oportune… În 1918 s-a reîntors din Moldova cu gradul de locotenent, decorat cu Meritul Sanitar clasa I-a, Virtutea Militarã şi alte douã medalii.

O viaţă de om aşa cum a fost
A fost căsătorit mai întâi cu Marioara Petrescu de la care a avut un copil, Gabriel Culcer. Cea de-a doua căsătorie, cu Tanţa Dumitru, i-a adus alţi doi copii. La 60 de ani s-a căsătorit a treia oară, cu Aniţa Popa, cu care a avut trei copii, fiica Ana alegând să fie medic în Bucureşti.
A urit la 4 martie 1969 avându-i la căpătâi pe toţi cei 6 copii după ce regimul comunist îi reabilitase situaţia şi-i dăduse chiar o pensie „doftorului ţăranilor”.

2 Comments »

  • Cristina says:

    Ar fi foarte frumos sa existe o continuare a istoriei cu doctorita Ana Culcer un om de exceptie la fel ca toti descendentii domniei sale

  • Ioniţă-Niculescu Daniel says:

    Am văzut că sunt date luate mai mult din cartea d.lui Gabriel Culcer “CHIPURI DIN BĂTRÂNI”, apărută la Bucureşti în 1958. De ce nu apare la bibliografie? Date mai mult decât importante legate de familia Culcer, le puteţi obţine direct de la sursă: d.ra Ruxandra Culcer, o femeie de excepţie. Păcat că nu luaţi legătura şi cu descendenţii. Aflaţi de legăturile de familia d.lui Grigore Iunian, Tătărăscu ş.a.