Tematica acestei expoziţii itinerante, iniţiată de Muzeul Carpaţilor Răsăriteni şi prezentată succesiv încă din decembrie 2006 în diferite muzee din ţară se înscrie cu succes galeriei ideilor inedite, menite parcă mai mult să predispună, să deschidă orizonturi decât să etaleze propriu-zis, matematic de riguros, obiecte bine determinate, nu ca funcţionalitate, ci ca şi context.
Problematica ridicată de această expoziţie prezintă o multiplă funcţionalitate atingând domenii diverse prin conexiuni bine structurate: de la arheologie, geologie şi până la etnografie sau medicină. În plus este bine de precizat influenţa mediului asupra comunităţilor umane.
Sarea, arhicunoscută şi nelipsită în zilele noastre, nu este doar un mineral de o necesitate vitală cu diverse arii de răspândire şi variate procedee de obţinere (extracţie). Dincolo de proprietăţile sale, timpul şi utilitatea sa i-au conferit statutul de componentă a unor ritualuri şi bineînţeles valenţele magico-religioase. Considerată încă din vechime element primordial, cu rol purificator, sarea se bucură şi în prezent de o bogată simbolistică reprezentând vitalitatea, bogăţia, ospitalitatea. 
Mărturiile arheologice confirmă prezenţa sării în spaţiul românesc încă din neolitic, corelând folosirea tot mai intensă,până la apariţia unei ocupaţii, cu domesticirea primelor ierbivore. Importanţa sării creşte odată cu necesitatea preparării şi păstrării hranei şi a diversificării regimului alimentar precum şi în concordanţă cu apariţia şi dezvoltarea meşteşugului tăbăcăritului.
Sarea constituie însă, mai departe decât ingredientul cu caracter apotropaic al unor ritualuri ancestrale. Rădăcinile acestor asocieri se pierd în negura timpului. În mod frecvent sarea este atributul ospitalităţii, dar mai este şi semn al rodniciei sau al belşugului (vezi ritualul de nuntă) şi al purificării (la izvoare) etc… Dacă la acestea se adaugă superstiţiile cotidiene: să nu verşi sarea că e rău de ceartă, să nu dai sare din casă, că dai sporul casei ş.a. precum şi ceea ce tradiţia populară a consacrat în vorbe de duh: „bun(ă) ca sarea-n bucate”, „e sarea şi piperul”, sau speculând anumite proprietăţi în sens negativ:”ca sarea pe rană”, „ca sarea-n ochi”, „a pune sare pe coadă” etc. avem certitudinea absolută a însemnătăţii acesteia în viaţa omului.
