Miercuri, 15 iulie 2009, la Secţia Etnografică de la Curtişoara a Muzeului Judeţean Gorj, s-a vernisat o expoziţie tematică inspirată de seceratul grânelor, indisolubil legat de luna lui cuptor în care ne aflăm – expoziţie sugestiv intitulată „De la grâu la pâine”. Muzeul de la Curtişoara promovează astfel manifestările tematice care vor deveni o obişnuinţă în perioada viitoare.
Expoziţie la Curtişoara
Secţia Etnografică de la Curtişoara a Muzeului Judeţean Gorj, a găzduit o expoziţie tematică inspirată de seceratul grânelor, indisolubil legat de luna lui cuptor în care ne aflăm – expoziţie sugestiv intitulată „De la grâu la pâine”. Muzeul de la Curtişoara promovează astfel manifestările tematice care vor deveni o obişnuinţă în perioada viitoare.
Realizarea unei astfel de expoziţii a urmărit reprezentarea uneia dintre cele mai vechi (atestată de izvoare scrise sau arheologice) şi importante ocupaţii ale locuitorilor dintre Carpaţi şi Dunăre. Cultivarea cerealelor pe aceste teritorii apare menţionată la autorii antici care descriu expediţia lui Darius şi, de asemenea, date importante sunt oferite de cercetări arheologice în urma cărora au fost descoperite depozite (gropi arse) ori seminţe carbonizate. Mai târziu, străvechea îndeletnicire a dat naştere unei alte ocupaţii – morăritul. Vechimea şi importanţa cultivării cerealelor îşi găseşte expresia şi în permanenţa unor obiceiuri păgâne ca Pluguşorul ( versurile aducând cu sine semnificaţia belşugului, fertilităţii dar şi a ciclicităţii, ori ritualuri cu caracter apotropaic precum Caloianul, Paparudele sau chiar Drăgaica, ce, se pare după opinia lui D. Cantemir care întruchipa-o pe zeiţa romana Ceres.
Din punct de vedere al simbolisticii pâinea reprezintă elementele primordiale: pământul (recolta este rodul sau), apa, focul. Aşadar pâinea nu este doar alimentul atât de necesar, pomenirea sa in rugăciune întruchipând şi hrana spirituală. Astfel, indiferent de forma, compoziţia sau denumirea sa: turtiţe, popoaie, azimă, colaci, etc. pâinea însoţeşte în mod constant şi necesar omul în marile momente ale vieţii: naşterea, (ursitori, botez), nuntă, moarte. Dacă la nuntă colacul miresei este un însemn al belşugului, fertilităţii, norocului în viaţă, în ritualurile trecerii, la ursitori şi pomană, azimele (azmele), din aluat nedospit unse cu miere au rolul îmbunării, îndulcirii trecerii prin viaţă a omului şi a spiritului către cealaltă lume. Ritualuri complicate sau obiceiuri banale prin frecvenţa (a nu se arunca pâinea că e păcat) ne marchează zi de zi în mod mai mult sau mai puţin conştient întreaga existenţă.
Parte din aceste simboluri precum şi altele legate de semănat sau seceriş (curăţenia trupească şi sufletească absolut necesare în asemenea momente deosebit de importante pentru întreaga comunitate – de aici solemnitatea evenimentelor) şi nu numai atât sunt ilustrate în plan fizic de prezenţa în expoziţie a instrumentelor folosite: de la plug, secere, furcer, greblă, râşniţă, bănicior, măsuri, până la vatră cu ţest, cuptor, cârpător, cauc, etc.
Cu toate acestea, expoziţia prezentată la Curtişoara ar fi fost incompletă fără sprijinul celor de la Vel Pitar care au oferit cu deosebită generozitate mai multe specialităţi de pâine realizate cu multă pricepere, de care s-au bucurat toţi invitaţii. Le mulţumim pe aceasta cale pentru sprijinul acordat.
Simbolul pâinii
În religiile antice, pâinea era considerată drept un dar ce venea din partea zeilor. La fel şi în Vechiul Testament unde pâinea era darul lui Dumnezeu de care depindea supravieţuirea omului.
În acelaşi timp, pâinea este simbolul vieţii omului pe care omul i-o oferă lui Dumnezeu. Astfel Melchisedec i-a oferit lui Dumnezeu ca jertfă pâine şi vin. În templul din Ierusalim stăteau expuse permanent cele douăsprezece pâini ale “punerii înainte” care reprezentau cele douăsprezece triburi ale lui Israel care se ofereau pe sine lui Dumnezeu. La cinele rituale sau cinele pascale, pâinea mai avea o semnificaţie: era semnul memorial al eliberării din sclavie, se folosea numai pâine nedospită sau azimă aşa cum fusese pâinea pe care o mâncaseră în Egipt evreii, în grabă nemaifiind timp să o dospească, în noaptea eliberării.
Nu numai la evrei, dar la toate popoarele orientului pâinea era frântă şi distribuită la începutul mesei de către capul familiei. Semnificaţia şi realitatea tainică a pâinii provine în liturgia creştină de la Christos: El, Cristos, este pâinea vieţii, pâinea coborâtă din cer pentru viaţa lumii, cine mănâncă din această pâine nu va muri în veci; la Cina cea de Taină transformă pâinea în trupul său dând putere şi poruncă apostolilor şi urmaşilor acestora să continue să facă acest lucru în amintirea lui.
La Sfânta Liturghie pâinea apare cu multiplele sale semnificaţii: prin ea Christos ne dăruieşte viaţa sa divină; oferindu-i-o lui Dumnezeu noi îi oferim propria noastră viaţă cu munca şi suferinţele ei (ofertoriu); se formează Biserica, adică familia fraţilor strânşi în jurul lui Cristos care se hrănesc din aceeaşi pâine; e semnul eliberării din sclavia păcatului şi a morţii.
