Europa gata de implozie

Loading

Cornel ŞomâcuPe fluxurile de știri s-a putut citi zilele trecute o știre, în Germania un director de liceu și-a somat elevele să poarte brațele acoperite pentru propria lor siguranță în fața valului de refugiați arabi. Cetățenii europeni sunt victimele acestui val de refugiați fără egal în perioada contemporană și s-ar putea ca lucrurile cele mai grave să nu se fi întâmplat încă. Dacă suspiciunile unor lideri politici europeni se confirmă, printre cei care au năvălit în Europa s-ar putea afla și teroriști și Dumnezeu să ne apere, din acest punct de vedere.
În ultimele zile, o parte din țările europene din partea răsăriteană a continentului care refuză refugiați au fost puse la colț deși acestea nu încearcă decât să își apere proprii cetățeni. În timp ce la București politicienii români bălmăjesc câte ceva doar nu vor fi văzuți de la Bruxelles că se declară împotriva celor hotărâte acolo, ungurii, polonezii, cehii și slovacii spun un nu răspicat migrației arabe. Pe lângă faptul că cetățenii europeni din Răsărit nu vor mai găsi locuri de muncă în Vest, Uniunea Europeană va cheltui sume enorme din bugetul tuturor pentru a hrăni și integra aceste populații, alungate din țările lor de politica absolut greșită a aceluiași Vest.
În cancelariile Vestului s-a pus la punct subminarea unor regimuri politice mai mult sau mai puțin democratice din Libia, Egipt și mai ales Siria. Rezultatul, zonele respective au fost cuprinse de anarhie iar cetățenii fug ca să trăiască. Desigur, nu vom vedea nici un politician de la Bruxelles care să își dea demisia după ce va recunoaște imensul rău făcut omenirii și nici o structură juridică care să-i tragă la răspundere pe cei care au provocat catastrofa umanitară din Siria, bineînțeles în numele democrației, dar să nu neglijăm faptul că respectivii sunt la butoane și încă pot face rău. În loc să acceptăm sutele de mii de refugiați, și vor veni tot mai mulți, mai bine am ajuta popoarele respective. În Siria încă se mai poate face ceva, subminarea lui Assad a creat Statul Islamic și Opoziția finanțată de Vest iar conflictul marea migrație contemporană, redresarea regimului sirian poate fi o șansă. Uniunea Europeană ar putea cheltui sumele anunțate să le facă viața mai bună cetățenilor din anumite țări, păstrarea lor în Europa va submina tot ce înseamnă acum Uniunea Europeană.