Redresarea economiei se poate face într-un singur mod: guvernul să împrumute bani de la Fondul Monetar Internaţional şi dacă se poate din mai multe locuri. Deocamdată, ne rezumăm la FMI. Cu o singură condiţie: ca împrumuturile ce urmează a fi făcute să fie în totalitate monitorizate, ca să nu se mai repete eşcul visteriei goale. Acest împrumut se va face pe răpunderea guvernatorului Băcii Naţionale a României. Nu e o glumă, vedem cu toţii unde s-a ajuns. Este nevoie de acest împrumut pentru a putea fi onorate plăţile ce urmează a fi făcute pentru:creşterea pensiilor mici, mărirea alocaţiilor copiilor, pentru asistenţa socială, pentru cercetare, sănătate şi învăţământ. Acest împrumut trebuie făcut pentru ca cei săraci să nu fie aduşi la disperare: prin taxe, impozit, scumpirea alimentelor, scumpirea utilităţilor, diponibilizarea locurilor de muncă, lipsa medicamentelor, reducerea personalului, mai ales din învăţământ şi sănătate. Ştim cu toţii în ce constă eşecul visteriei goale: în delimitarea României în două părţi, un sfert şi trei sferturi. Sfertul reprezintă conturile celor care au avut acces la visteria care dădea pe dinafară. Iar cele trei sferturi reprezintă sărăcia societăţii româneşti. Toată lumea aşteaptă soluţii. Cea mai bună soluţie ar fi atragerea investitorilor străini în agricultură. Am avea cea mai bună agricultură din Europa. Avem cea mai bună forma de relief. Dealuri pentru pomi fructiferi şi viţă de vie. Câmpie pentru cereale. Şi terenuri agricole pentru sere Investitorii străini să fie atraşi pe baza unui acord care constă în export de calitate: fructe, vin, legume, cereale, etc. Şi un început ar fi prin producerea de dulciuri naturale, sucuri naturale, soia, etc. Tot ce înseamnă natural. Toate acestea înseamnă mână de lucru. Adică, crearea de locuri de muncă. Ceea ce înseamnă acoperirea împrumutului şi umplerea visteriei prin forţe proprii. Cei care ar trebui să rezolve problema crizei se lamentează pe toate posturile de televiziune şi uite aşa trece anul 2009, ca şi ultimii 20.
Acest personaj numit Irina Funarel, care e mare sciitoare , saracuta nici nu stie sa scrie 2 „i”, ea scrie cum poate adica „2 de ii”, adica ca si cum ar scrie „2 de boi”….in fine ea considera acestea amanunte…Ar fi amanunte pentru un matematician , nu pentru cineva care vrea sa si isi expuna notitele..
Sunt impresionata ca aceasta domnisoara care din blogul sau nu se desprind decat articole despre sex,ar putea lega cateva idei si despre economie.
Acest articol ar fi fost cu prisosinta mai interesant daca ar fi venit de la o persoana care prezinta suficiente calitati si cunostinte ca sa poata fi luata in considerare.
Ne-am dori ca articolele pe care le citim ziua sa fie scrise de specialisti care sunt ancorati in realitate 24 din 24 si nu traiesc cu o minte bolnava si cufundati in sex, barfe si badjocoriri in timpul noptii. Ne dorim articole de specialitate de la oameni de specialitate economica, in speta, nu de la sexologi. Multumim
Draga Adina, mare desteapta…………Propoziţii de genul „Studentul a luat 2 cinci şi 3 opt”, cred că veţi fi de acord că sunt eminamente neclare, başca faptul că nici nu pot fi scrise cu cifre (2 lînga 5 s-ar citi 25). Cifrele şi literele luate în sine sunt prea puţin substanţiale ca să le putem simţi ca pe nişte entităţi care primesc normal numeralul: doi cai, două supersonice etc. Păi, pot eu să spun că dolarul se exprimă acum în lei prin 2-7 şi 2-0? Parc-ar fi rezultatul unui meci! E nevoie de un element ajutător, care este prepoziţia de, venind în fond din expresia „de-alde”. Dar cum „a luat 2 de-alde 3” ar fi prea mult, e suficient „a luat doi de 3”. Rostim 2-3, 2-5 atunci cînd, de pildă, dictăm o listă cu zecimale şi facem economie de efort, ca să nu repetăm de zeci de ori 2 virgulă 3 etc. La fel e situaţia în privinţa literelor, luate în sine, ca simboluri ale sunetelor. E corect să spunem că Vasile Aaron se scrie „cu 2 de a”, Costache Facca, „cu 2 de c”, copii „cu 2 de i”, pentru a evita aspectul tulbure, de formulă matematică, al exprimării 2a, 2c, 2i. Spunem 2a, 2c în situaţii precum următoarele: cînd e vorba de un număr de casă (“eu stau la 11, el la 11a”), cînd e vorba de denumirea unui paragraf (“mai jos, la 3a, este dată rezolvarea problemei”) sau, în fine, în limbajul matematic (“2a+3i=x”). În schimb, cînd literele sau cifrele denumesc NU simboluri abstracte ale sunetelor, ci obiecte, desene sau fenomene din afara vorbirii, ele pot fi tratate ca nişte substantive, ca în următoarele exemple: “viorile au de-o parte şi de alta a corzilor două F-uri”, “el are două M-uri de conducere”, “pe rochia ei erau desenate nişte S-uri”, “aici am să pun două T-uri ca să-mi susţină partea asta” şamd. La fel se întîmplă, ziceam, cu unele cifre, de ex.: “a făcut pe gheaţă vreo 10 opturi” (şi NU “zece de 8”).