Eșecul guvernării și Cutia Pandorei

Loading

Nu cred că la această  oră mai sunt  mulți în România care să mai creadă în succesul guvernării PSD sau a ce se află în spatele acesteia, segmente tot mai importante de cetățeni constată că încă un Guvern i-a mințit, că încă o guvernare s-a făcut în favoarea aleșilor, cu președintele și parlamentarii în frunte, iar cei mulți s-au ales cu praful de pe tobă. Alianța PSD-ALDE a eșuat, cred că a fost ajutată să își rupă gâtul pentru a putea spune unii că au avut dreptate, România este o țară din care este mai bine să te cari spre alte zări. Spun unii, a se citi categoriile privilegiate din societatea românească-procurori și judecători-că România ar fi o țară coruptă, din păcate prea puțini dintre ei înfundă pușcăriile pentru ce fac sau nu fac în exercițiul funcțiunii sau a unor interese netransparente.

Eșecul PSD-ului de a guverna, de fapt de a pune în funcții oameni care să nu fie butonați din afara partidului, este o nereușită pentru toți românii. Cum românii nu au speranță, prestația liberalilor fiind mai mult decât jalnică, abia acum este loc pentru apariția unui nou partid. Depinde de ”pescuitorii în ape tulburi” dacă noua formațiune politică va fi una care să respecte toate regulile jocului democratic sau se va merge spre extremă. ”Mămăliga nu explodează” și nu cred că bunicii și copiii, românii , care au mai rămas în țară,  ar putea să aibă o opțiune extremistă, dar avem milioane de români pe afară. Din momentul când vor lua din nou contact cu realitățile din țară, nu va mai rămâne piatră pe piatră din structura politică actuală, România nu face pași înainte și pentru asta suntem vinovați tot începând cu șeful statului.

Asistăm la eșecul ultimei șanse, cetățenii au putut vedea că nu se poate cu un partid de o culoare politică  și un președinte de alta, mai ales când acesta controlează o putere în stat ajunsă mult peste celelalte două. Singura țară din UE cu un președinte de altă naționalitate decât cea majoritară este la marginea prăpastiei, practic arătăm că jocul democratic este o pălărie prea mare pentru noi. Din convulsiile politice interne rezultă o țară fără viitor, o colonie după cum ni se spune tot mai des. În timp ce alții cu bani europeni fac autostrăzi, spitale, dezvoltare în toate direcțiile, noi refuzăm toate aceste lucruri sub presiunea DNA, despre a cărei șefă Sebastian Ghiță spunea că răspunde la ordine externe. Fără reforma Justiției, la fel ca în toate țările UE unde nu sunt privilegii pentru procurori, nu vom face nici un pas înainte. Încă un argument, Rovana Plumb a fost înlăturată din Guvern de același DNA după ce reușise să deblocheze fondurile externe, să fie doar o coincidență?

Se spun multe și nevrute despre România și clasa ei politică, despre poporul care se află într-un moment dificil al existenței sale, toți ar trebui să reținem, vorba cântecului, că tot ce-i românesc nu piere. Nu același lucru se poate spune despre politicieni, aceștia vor achita nota de plată! Ar trebui să ne temem de faptul că partidele mari vor fi primele sacrificate!