Emil Boc interpelat de senatorul Ion Ruşeţ

Loading

Nici n-a fost bine ales în funcţia de preşedinte al organizaţiei PD-L Gorj, eveniment la care a participat însuşi primul ministru Emil Boc, în calitate de preşedinte al PD-L, că senatorul Ion Ruşeţ a trecut de la discursul festiv la cel incisiv. Acesta a prezentat la ultima şedinţă a Senatului României din 28.03.2011 o interpelare la adresa primului ministru, legată de colapsul în care riscă să intre Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, unitate a statului, care nu-şi încasează banii tot de la unităţi ale statului cărora le vinde cărbune.

Obişnuit să se ia de piept cu administraţia pentru drepturile membrilor de sindicat, senatorul Ion Ruşeţ îşi interpelează propriul lider de partid, pentru soarta SNLO
Obişnuit să se ia de piept cu administraţia pentru drepturile membrilor de sindicat, senatorul Ion Ruşeţ îşi interpelează propriul lider de partid, pentru soarta SNLO

În continuare, vă prezentăm, integral, textul interpelării: „Societatea Naţională a Lignitului Oltenia S.A. este unul dintre cei mai importanţi prestatori în domeniul extracţiei lignitului energetic din România. S.N.L.O. livrează producţia către societăţi comerciale la care, în proporţie de 99%, acţionar majoritar este Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. În momentul de faţă, societatea traversează o perioadă de criză cauzată de neplata de către beneficiari a contravalorii cărbunelui livrat către aceştia. La această dată, principalii debitori, aflaţi în subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, sunt Complexul Energetic Craiova (111.354.000 lei) şi R.A.A.N. Drobeta Turnu-Severin (49.803.000 lei). Din rândul datornicilor aflaţi în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor se remarcă: CET Govora (55.245.000 lei), CET Arad (51.131.000 lei), CET Oradea (28.135.000 lei), CET Braşov (14.353.000 lei), CET Timişoara (12.353.000 lei), UATAA Motru (7.595.000 lei) şi CET Bacău (2.911.000 lei).
Datorită acestei situaţii, S.N.L.O. a acumulat, la rândul său, o datorie de 298.804.000 lei, din care 85.439.000 lei reprezintă penalităţi, către Bugetul Consolidat al Statului. În atare condiţii, se pune problema intrării în faliment a S.N.L.O., caz în care 8320 de persoane ar rămâne fără un loc de muncă, punându-se în pericol chiar siguranţa energetică a României.
Vă solicit, domnule Prim-Ministru, să ne comunicaţi ce măsuri se vor lua pentru soluţionarea acestei situaţii şi dacă există posibilitatea deblocării sumelor pe care Societatea Naţională a Lignitului Oltenia le are de încasat de la societăţile comerciale subordonate Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.”
Senatorul Ion Ruşeţ aşteată răspuns în scris, conform procedurii, de la primul ministru Emil Boc.