Elevii novăceni, ambasadorii stilului de viață sănătos în Europa

Loading

Elevii Şcolii Generale Novaci se numără printre norocoşii beneficiari ai unui grant european în valoare de 24000 de euro pentru un proiect internaţional Comenius, obţinut în iunie 2011 şi care se va desfăşura până în iunie 2013. Proiectul multidisciplinar şi cross-curricular intitulat ,,Eat smart, Work more, Be healty” e  iniţiat şi coordonat de Şcoala Generală Novaci, ce a fost  recompensată cu premiul I  la competiţia naţională ,,Tineri mai frumoşi, tineri mai sănătoşi’’, Neamţ, iunie 2011.

Elevii de la Novaci au promovat stilul de viaţă sănătos, folosind predominant legumele la masa tradiţională cu care şi-au primit oaspeţii
Elevii de la Novaci au promovat stilul de viaţă sănătos, folosind predominant legumele la masa tradiţională cu care şi-au primit oaspeţii

Experienţa acumulată a convins parteneri precum: C.E.I.P LAPACHAR SCHOOL –  SPAIN, BİGA DUMLUPINAR İLKÖĞRETİM OKULU – TURKEY, Établissement Régional d’Enseignement Adapté DE HAUTE PROVENCE – France, Jūrmalas Alternatīvā skola – LATVIA,  ce au  intenţia clară de a schimba atitudinea elevilor şi a comunităţii şcolare a fiecărui partener faţă de importanţa promovării  unui stil de viaţă sănătos, prin alimentaţie sănătoasă, abordări diferite ale învăţării şi ale unei bune relaţionări cu mediul înconjurător, crearea unui mediu incluziv în şcoală, dezvoltarea spiritului antreprenorial la elevi şi profesori, accesul la educaţie de calitate, crearea de prietenii şi legături între viitorii cetăţeni europeni, a îmbunătăţirii competenţelor de comunicare în limba engleză, ca mediu internaţional de comunicare. „English Without Borders” este un acronim  pentru numele proiectului.

Instrumentul? Educaţia!
Înţelepciunea se clădeşte treptat, prin experienţă şi prin acces la educaţie de calitate. Astfel, cu acest proiect se doreşte să fie educată şi sensibilizată comunitatea şcolară spre o atitudine practică, ce ar putea face schimbări în stilul de viaţă de multe ori sedentar, stimulând  iniţiativa, deschiderea spre schimbare, pregătindu-i pe toţi cei implicaţi să reflecteze şi să aibă o atitudine conştientă faţă  activitatea fizică. Iar bunele practici în viaţa de zi cu zi vor avea efecte pozitive asupra performanţelor intelectuale şi asupra sănătăţii.

Vizită în Romania
Pentru  întâlnirea ce se va desfăşura între 17-20 octombrie 2011, elevii novăceni au  pregătit filmuleţe, prezentări power-point, reţete tradiţionale româneşti  care să prezinte cum ar trebui să fie o zi din viaţa unui elev cu un stil de viaţă sănătos. Ei vor participa, alături de partenerii europeni, la un concurs pentru alegerea mascotei şi al unui logo care să reprezinte proiectul.
,,Din fiecare ţară sunt implicaţi direct, într-o mai mare sau mai mică măsură, aproximativ 60-70 de elevi şi 20-25 de profesori, dar rezultatele muncii lor sunt transmise şi celorlalţi elevi din şcoală, urmărindu-se influenţarea pozitivă a tuturor elevilor şi chiar a părinţilor sau a diferiţilor membri ai comunităţii. Sperăm ca acest proiect să se desfăşoare în condiţii optime şi cu rezultate excelente, care să mărească prestigiul şcolii noastre în ţară dar şi în străinătate,” a declarat coordonatorul de proiect Carmen Rădoi, director al Şcolii Generale Novaci.