„Să privatizaţi tot!” Aceasta pare să fie deviza aplicată de Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru ţara noastră. Trist este că vindem tot pentru a continuă să ne îndatorim acestor cămătari care au ca scop principal „promovarea unei economii mondiale sănătoase, promovarea cooperării monetare internaționale, garantarea stabilității financiare, facilitarea comerțului internațional, contribuirea la un nivel înalt de ocupare a forței de muncă, la stabilitate economică și combaterea sărăciei”. Nimic din toate acestea nu prea par să se potrivească cu imaginea FMI în România.
Dezechilibrele economice pe care le-am contabilizat în ultimii ani, atrag atenţia că în ţara noastră încă nu există o piaţă funcţională. Exporturile şi investiţiile sunt încă deficitare, iar consumul, principalul motor al creşterii economice în ţara noastră (după standardele Uniunii Europene şi FMI!) nu este, deocamdată, funcţional. În timp ce marile puteri economice şi-au „rezervat” supremaţia în industrie, agricultură şi servicii, României i s-a impus consumul.
O simplă radiografie ne arată că piaţa economică românească funcţionează astăzi pe datorie, iar în curând falimentul va fi cuvântul de ordine al unei economii condusă pe ultimul drum în acordurile „Odei bucuriei”.
Că FMI nu ştie nimic despre economia românească este evident. Problema gravă, pe care evităm să o punem pe tapet, este că nici „specialiştii” români care de vreo 20 de ani s-au perindat pe la Ministerul Economiei nu par să fi avut sau să aibă cunoştinţe temeinice despre economia României. Am pierdut prea multe fabrici, uzine sau combinate şi suprafeţe întregi de teren arabil au fost lăsate de izbelişte. Toţi aceştia, de la reprezentanţii FMI la specialiştii noştri, trăiesc într-o lume a lor, teoretică, despre economie. Nu înţeleg şi nici nu par dornici să înţeleagă mecanismele reale ale unei economii precum cea a României, care continuă să miroase a faliment.
