Dezechilibrele economice pe care le-am contabilizat în ultimii ani atrag atenţia că în România există o piaţă nefuncţională. Exporturile şi investiţiile sunt încă deficitare, iar consumul, principalul motor al creşterii economice în România, nu este, deocamdată, funcţional. Veniturile populaţiei sunt, aşadar, rezultatul „perpetuării ineficienţei în economie”. Se afirma pertinent că pentru a tinde la statutul categoriei sociale de mijloc, ar trebui să avem salarii de 2.000 – 3.000 lei. Înţelegem deci, că în România, mai mult de două treimi din populaţie trăieşte la limita (sub)existenţei, din moment ce salariul minim pe economie abia dacă ajunge la 700 lei. Şi apoi, într-un moment izolat de sinceritate, „cineva” recunoştea sfidător: „Veniturile sunt prea mici, corupţia prea mare”.
Noul refren al celor care conduc însă economia României este ieşirea din recesiune. Desigur, au şi cui să cânte acest refren deoarece există o masă incredibil de mare de români care, fără a avea un minim de cunoştinţe, iau de bune rostirile „specialiştilor” aflaţi acum la putere. Într-adevăr, ieşirea tehnică din recesiune se produce atunci când ai două trimestre consecutive de creştere economică, numai că în ultimul trimestru nu am avut o creştere sustenabilă. Cei acre s-au grăbit să afirme că suntem pe un trend crescător, au făcut-o deoarece au comparat trimestrul trei cu trimestrul doi, nu cu trimestrul corespunzător din anul anterior, aşa cum e normal. Evident, o nouă mostră de „competenţă” absolută.
Pentru ca tot scenariul să arate bine, se lucrează pe toate planurile pentru zugrăvirea unei ambianţe optimiste. Cursul scade, declaraţiile optimiste curg valuri şi toată lumea pare mulţumită. Însă înscrierea cursului pe un trend ascendent ne costă aproximativ jumătate de miliard de euro lunar, bani pe care nu-i avem deoarece ceea ce vedem acum în rezerva valutară a ţării sunt banii din împrumutul de la FMI. Evident acest lucru ne va costa infinit mai mult în viitorul apropiat deoarece respectivii bani trebuie returnaţi.
Este aşadar cât se poate de clar că România va avea parte de o toamnă deloc uşoară. În termeni reali, în acest an leul s-a apreciat, lucru de neînţeles dacă punem în balanţă „performanţele” economice ale ţării. Probabil în prima parte a anului 2012 (poate chiar în ianuarie) BNR va permite o corectare a situaţiei. În cazul unei evoluţii liniştite, presiunile pe curs vor putea fi contracarate în continuare de BNR. Trebuie să remarcăm că, sub o presiunea plăţilor aferente datoriilor contractate până acum, este impetuos necesară găsirea unor surse de finanţare ieftine. Acordul cu FMI nu este decât simbolic, menit a menţine rating-ul ţării. Găsirea banilor pe pieţele financiare internaţionale se va constitui într-o adevărată provocare, mai ales în cazul unei evoluţii dificile a Europei. Este evident pentru foarte mulţi, că la ora actuală, România trebuie să găsească bani pentru a plăti datoria către FMI. Altfel spus, ne împrumutăm din nou pentru a plăti datoria principală.
