S-au petrecut zilele după echinocţiu şi primăvara se străduieşte să-şi intre în rosturi. Susură Motrul printre valuri de deal. Murmurul râului poartă cu sine lacrimi din trupul zăpezilor din munţi. Dinspre Cloşani nu mai coboară iarna! Berzele s-au întors prin lunci şi zăvoaie, spre mlaştinile văii, se rotesc adeseori peste satul reîntors la treburile anotimpului, caută orizontul şi planează lin, apoi, spre cuiburile agăţate în porţi de uliţă. Îşi întorc capul spre soare şi cer şi umplu cu cântecul lor împrejurimile, presărând încet desprimăvărarea în sufletul şi în ocupaţiile oamenilor. Sătenii urcă pe coline şi înnoiesc gardurile viilor. Răstoarnă apoi glia peste glezna aracului, după ce au tăiat corzile şi-au slobozit calea viei spre rod. Căpuşele nu au deschis încă ochiul spre lumină. Aşteaptă să plece de pe vale ultimul fior de vânt rece, rătăcitor.
Au împânzit câmpia turmele de oi, e tot mai vioi jocul mieilor! S-au dus şi zăpezile lor. Nu par deloc zgribuliţi, sunt tot mai ţanţoşi sub mângâieri de căldură şi soare. Ciobanii sunt, parcă, mai puţini în acest nou început de anotimp. Se pare că meşteşugul lor e ocolit de tineri şi îi nemulţumeşte tare mult această stare. Aşteaptă şi ei un sprijin de la cineva, dar acesta întârzie să se arate. Privesc adânc spre obârşii şi nu-şi pierd cumpătul. Nu se opreşte aici şiragul anilor, găsesc ei cale bună şi pentru moştenire. Ştiu că îndeletnicirea lor are viitor. Şi la Polovragi. Şi la Novaci. Şi la Baia-de-Fier. Şi la Stăneşti. Apoi, la Runcu, la Tismana, la Padeş şi prin alte sate aşezate în smerenie sub geană limpede de brad şi fag, la brâu de munte şi izvor. Pentru că, sunt aici Carpaţii Gorjului, raiul care ocroteşte şi păstrează această milenară îndeletnicire.
Au început a se înstăpâni păsările prin rămurişul pădurilor. Nu au explodat încă mugurii de fag. Nici soarele nu a adormit pe crengile sure ale codrului. E în aşteptare lungă spectacolul înfrunzirii. Au petrecut bine de Blagoveştenii gorjenii. Sărbătoarea de Bunavestire le-a adus peşte între bucatele de pe masă. Oamenii au mâncat peşte, să fie uşori şi sprinteni ca acesta tot anul. Mulţi au aşteptat să reasculte cucul. Este Ziua Cucului. De Blagoveştenii, cântecul lui revine peste creştetul sur al pădurii. El zboară solitar din crâng în crâng, căutându-şi locul cel mai potrivit pentru a-şi face auzit glasul inegalabil şi suveran peste cântătoarele din concertul primăverii. Ecoul şi răsunetul lui vor încărca de spectacol satul când, peste tot, se va aşterne imperiul verde al frunzelor şi florilor din păduri şi livezi.
De Bunavestire au ieşit oile la păşunat. Mulţi ar fi vrut ca botişorul lor umed să se afunde în iarba înaltă şi împământenită bine, dar nu a fost să fie aşa! Iarna s-a înciudat şi a ţinut mult timp sub talpă colţul ierbii. De aceea se spune că vara nu va fi mănoasă, cum nu a călcat piciorul oii prin nămeţi de iarbă verde. Nici ceaţa nu s-a ridicat în această zi înainte de răsăritul soarelui, să fie primăvară timpurie! A fost, însă, o zi frumoasă şi călduroasă, cu mult soare. Cum, se crede, că va fi şi de Paşte.
Sălciile de pe prundul Motrului şi-au trezit frunzele. Un voal de verde mătăsos se prinde de fruntea zăvoiului. Ce minunăţie! Valea începe să se deschidă spre lumină şi încântare. Intră primăvara în sat!
