Dumitru Brezulescu şi opera sa nepieritoare Banca “Gilortul”

Loading

La începutul secolului al XX-lea, Novaciul şi locuitorii săi vor cunoaşte o dezvoltare social-economică remarcabilă, rezultat al activităţii strălucite a unui tânăr avocat, Dumitru Brezulescu, fiu al satului. El a pus bazele Băncii Populare Gilortul, care, în 1908, a cumpărat moşia Vlădoianu şi a vândut-o la ţăranii novăceni.

De numele lui Dumitru Brezulescu se leagă în primul rând realizarea Băncii „Gilortul”
De numele lui Dumitru Brezulescu se leagă în primul rând realizarea Băncii „Gilortul”

Dumitru Brezulescu s-a născut la 20 septembrie 1879, ca fiu al învăţătorului Dumitru Breazu de 37 de ani şi Ioana de 21 ani, casnică. După decesul tatălui său, în 1884, este numit tutore legal al copilului Gheorghe Preoteşescu, dar grija de creşterea şi educaţia lui a revenit învăţătoarei Paulina Răduţescu, căreia Brezulescu îi va păstra o vie preţuire şi recunoştinţă. După absolvirea şcolii primare din satul natal, Brezulescu urmează cursurile Gimnaziului Real din Tg. Jiu între anii 1894-1897. Aici, tânărul elev se face repede remarcat prin calităţile sale şi dragostea de învăţătură. Într-un articol publicat în ,,Arhivele Olteniei” din 1936, Iuliu Moisil, pe atunci directorul gimnaziului, îşi amintea: ,,Băiatul era serios, cuviincios, învăţa foarte bine şi în toate clasele a fost premiantul întâi. Fiind deştept, dezgheţat, foarte înţelegător, l-am luat pe lângă mine ca un fel de mic secretar, în cancelaria şcolii, însărcinare de care băiatul s-a achitat întotdeauna conştiincios. Îmi plăcea să stau de vorbă cu dânsul, ca să-i pot spune fel de fel de lucruri de care ele n-avea cunoştinţă şi-l supuneam la deosebite examene”. În vacanţe, tânărul Brezulescu colinda munţii Gorjului alături de savanţi străini, care studiau acest colţ de ţară, ca profesorul Carol Redlich de la Universitatea din Brno, Franz Toula de la Politehnica din Viena, geograful francez Emmanuel de Martonne, prof. dr. Ludovic Mrazek de la Universitatea din Bucureşti etc.

O educaţie solidă
După ce în 1897 termină gimnaziul, Dumitru Brezulescu se pregăteşte singur la latină şi greacă pentru a intra la liceul clasic ,,Traian” din Turnu-Severin. Ca şi la gimnaziu, se remarcă ca un elev excepţional, fiind premiant în fiecare an, iar la sfârşitul liceului este premiant de onoare cu media 9,50. De asemenea, publică articole la diverse ziare şi reviste ca ,,Şezătoarea Săteanului”, ,,Cronica”, ,,Familia”, ,,Revista Universitară”, ,,Universul”, ,,Almanahul Tipografic” etc. În anul 1900 la sărbătorirea zilei de 10 mai la Bucureşti, a participat şi o delegaţie a liceului ,,Traian”, condusă de directorul Theodor Costescu. Cu această ocazie, tânărul Brezulescu a ţinut la Ateneul Român, o conferinţă cu titlul ,,Privire generală asupra Istoriei Românilor”, despre care presa bucureşteană scria: ,,Publicul electrizat a izbucnit în urale nesfârşite şi multe inimi au bătut înfiorate de focul patriotismului ce izvora din cuvintele sale inspirate”. Însuşi regele Carol I l-a felicitat şi i-a înmânat un premiu constând în 40 de cărţi.
După absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, unde în trei ani şi jumătate a dat cele cinci examene de licenţă absolvind ,,magna cum laudae”. Teza sa de licenţă ,,Contribuţiuni la studiul proprietăţii în devălmăşie a munţilor noştri – o pagină din chestiunea ţărănească” a fost comentată şi elogiată de personalităţi ca Spiru Haret (,,Dacă ar face aşa toţi care cunosc din chestia ţărănească câte o parte mare sau mică, s-ar aduna în curând materialul pentru cunoaşterea ei deplină, a cărui lipsă împiedecă azi atât de mult pe cei care ar vrea să facă ceva pentru rezolvarea ei. Să nădăjduim că lucrarea lui Brezulescu, sinceră şi serioasă, va avea imitatori”) şi Nicolae Iorga (,,Broşura dl. D. Brezulescu, avocat … are mai întâi o semnătate ştiinţifică prin datele şi numele ce cuprinde în legătură cu stăpânirea în comun a multora din munţii noştri de către urmaşii moşului – întâi proprietar, moşnenii. E apoi strigătul de alarmă al unui tânăr iubitor de ţară şi ţărani împotriva anarhiei sălbatice în care se învârte viaţa acestei proprietăţi în devălmăşie”).

Povestea de succes a Băncii „Gilortul”
Întors în Novaciul natal, Brezulescu a înfiinţat la 13 ianuarie 1902 Banca Populară ,,Gilortul’’, cu un capital de 72 de lei şi 26 de membri. Un moment important în istoria Novaciului îl reprezintă cumpărarea şi împărţirea la ţărani a moşiei Vlădoianu, care încununează activitatea lui Dumitru Brezulescu în folosul celor mulţi şi săraci, care munceau pământul boieresc, dar nu se bucurau de roadele muncii lor. Mai întâi, în  aprilie 1904, Banca Gilortul a luat în arendă moşia pentru 5 ani, în numele obştii locuitorilor novăceni. În următorii ani, Dumitru Brezulescu a început o intensă  corespondenţă cu proprietarii moşiei, reuşind să cumpere, treptat, părţile deţinute de aceştia, după cum urmează: la 19 septembrie 1905, partea lui D.P.Antonescu cu 14 000 lei, la 6 octombrie 1905, cea a Mariei Vintilescu cu 6 500 de lei, la 12 septembrie 1906 a Elenei Rallet cu 100 000 de lei, la 4 august 1907 a Mariei P. Antonescu cu 20 000 lei, la 21 august 1907 a lui C. Palada cu 40 700 lei şi la 15 septembrie 1907 a lui Grigore Palada cu 28 000 lei.
Din cauza unor dificultăţi juridice, Tribunalul Gorj decide ca restul moşiei Novaci, proprietate a Eforiei Spitalelor Civile şi a lui Romulus P. Antonescu, să fie vândută prin licitaţie publică. La această licitaţie urmau să se prezinte şi doi mari proprietari din Zorleşti, fraţii Codin şi Mitroi Pociovălişteanu. Pentru a preîntâmpina posibilitatea ca ţăranii să schimbe un stăpân cu altul, la 29 noiembrie 1907, în ziua licitaţiei, Brezulescu a trimis un grup de 20-25 de novăceni, care să-i împiedece pe cei doi să participe la licitaţie. Era o măsura extremă, dar necesară pentru ca novăcenii să intre în posesia pământului mult râvnit. Când fraţii Pociovălişteanu au ajuns la Tribunal, au fost imediat înconjuraţi de ţărani, care le-au spus să facă cale întoarsă. Feţele crispate ale novăcenilor şi cuţitele care străluceau pe sub mâneci, i-au ,,convins’’ pe cei doi să bată în retragere. După cumpărare, moşia a fost împărţită astfel: munţii şi pădurile au rămas în proprietatea băncii, plaiurile, locurile de păşune şi cursurile de apă au fost cedate în folosinţa gratuită a sătenilor, iar terenurile arabile şi fâneţele au fost scoase la vânzare. Între anii 1908 şi 1911 are loc o adevărată împroprietărire a novăcenilor, cu diferenţa că ei l-au cumpărat la preţul de 120-300 lei pogonul, ceea ce reprezenta 1/6 din valoarea pământului.
Astfel, prin intermediul Băncii Gilortul, Dumitru Brezulescu a realizat o măreaţă operă socială, fiind ales în anul 1907, preşedinte al băncii. În această calitate, a elaborat un regulament forestier, pentru o exploatare raţională a pădurilor băncii şi a vândut novăcenilor 3490 de arbori uscaţi sau doborâţi la pământ din muntele Rânca. Tot pentru a valorifica în întregime materialul lemnos, ce ameninţa să se piardă prin doborâre naturală sau putrezire, Banca Gilortul a încheiat un contract de valorificare a lemnului cu o tovărăşie de dogari din comuna Costeşti, jud. Muscel. Conform acestuia, banca oferea materia primă (550 de stejari bătrâni din pădurea Dumbrăviţa), iar tovărăşia de musceleni selecţiona lemnul bun şi-l transforma în doage, iar produsele finite erau împărţite pe din două. Pentru crearea unor noi surse de venituri şi îmbunătăţirea traiului sătenilor, Banca a amenajat o grădină de zarzavat pe un teren de trei hectare, donat de Brezulescu în acest scop. De asemenea, pe o altă suprafaţă de 5 hectare, s-a înfiinţat o pepinieră, din care ţăranii din Novaci şi împrejurimi se aprovizionau cu noi varietăţi de pomi, în special cu pruni bosniaci. S-a construit un cuptor pentru coacerea prunelor şi s-au instalat patru cazane de aramă, în care sătenii puteau pregăti magiunul şi s-a plantat diverse varietăţi de viţă nobilă pe dealul Gruiului.
Prin munca şi calităţile sale, Dumitru Brezulescu a reuşit să transforme Banca Gilortul în ce mai mare bancă populară din România şi Novaciul într-o comună-model, fiind stimat şi admirat atât în ţară, cât şi peste hotare. Din păcate, el s-a stins în floarea vârstei, la doar 36 de ani, dar amintirea faptelor sale dăinuie în inimile novăcenilor până astăzi.
Cristian Grecoiu